Cuvantul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la slujba trecerii dintre ani (2012-2013):

De Anul Nou, oamenii isi doresc si isi ureaza: Un An nou fericit! sau: La multi ani cu sanatate si fericire! sau: Ani multi si buni!

Este fireasca si frumoasa urarea de mai sus, dar si intrebarea: Cine ne daruieste ani multi si buni, cu sanatate si fericire? Raspunsul omului credincios este acesta: Dumnezeu Cel Vesnic si Bun, izvorul vietii, al bucuriei si al fericirii.

Din acest motiv, trecerea dintre ani trebuie intampinata mai intai, cu Rugaciune la miezul noptii si apoi, daca se doreste, si cu Revelionul citadin sau cu Veghea obiceiurilor traditionale de la sat.

Astfel urmam intelepciunea poporului roman exprimata in cuvintele „Totdeauna lucrul tau sa-l incepi cu Dumnezeu”, precum si hotararea Sfantului Sinod din data de 17 februarie 2011, care a aprobat randuiala Slujbei ce se savarseste in noaptea trecerii dintre ani. Aceasta contine, in principal, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rugaciuni de multumire si rostirea unui cuvant despre sfintirea timpului.

Prezentam mai jos un astfel de cuvant, intitulat „Bucuria sfintirii timpului”, spre a fi de folos cititorilor:

Slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, savarsita la trecerea din Anul Domnului sau Anul mantuirii 2012, in Anul Domnului sau Anul mantuirii 2013, ne arata importanta sfintirii timpului vietii noastre, prin chemarea numelui Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel prin Care s-a facut lumea (cf. Ioan 1,3) si veacurile (cf. Evrei 1,2), incat El este numit si Imparatul veacurilor.

Locul cel mai potrivit pentru petrecerea anului vechi si intampinarea anului nou este Biserica lui Hristos, ea fiind mediul de intalnire a timpului cu vesnicia, asa cum s-au intalnit ele mai intai in Persoana Cuvantului intrupat sau a Fiului vesnic al lui Dumnezeu, Care S-a facut Om vietuitor in timp, pentru a darui oamenilor mantuirea si viata vesnica din Imparatia Cerurilor.

In Biserica, timpul sfintit prin rugaciune si fapte bune ca intalnire a omului cu Dumnezeu ofera credinciosilor posibilitatea mantuirii si a participarii lor la viata vesnica. Pentru Biserica, timpul vietii prezente are un singur sens: el este timpul mantuirii: „Iata acum vreme potrivita, iata acum ziua mantuirii!” (2 Corinteni 6, 2).

Prin urmare, in Ortodoxie, fiecare an este „anul mantuirii”, fiecare luna, fiecare saptamana, fiecare zi, fiecare ceas, fiecare clipa este timp favorabil pentru mantuire. De aceea, Biserica ne indeamna sa privim cu incredere si speranta, dar si cu responsabilitate si gravitate, fiecare clipa a vietii prezente, pretuind-o ca fiind timp favorabil iertarii pacatelor, timp al ridicarii, timp al sfintirii vietii, timp al inmultirii darurilor primite de la Dumnezeu, timp al pregatirii pentru a dobandi viata vesnica.

1. Intrucat iconomia sau planul dumnezeiesc al mantuirii oamenilor se desfasoara in timp, timpul Bisericii este o continua actualizare sau innoire in Duhul Sfant a lucrarii mantuitoare a Domnului Iisus nostru Hristos. Desigur, evenimentele unice si irepetabile ale Intruparii, Nasterii, Rastignirii si Invierii Domnului Iisus Hristos au avut loc in momente precise ale istoriei mantuirii, „in vremea aceea”. Insa, intrucat „Iisus Hristos, ieri azi si in veci, este acelasi” (Evrei 13,8), El Se face prezent si ofera timp de mantuire tuturor generatiilor pana la sfarsitul veacurilor: „Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor” (Matei 28,20). El are puterea de a deschide timpul liturgic si de a Se pune inauntrul fiecarei clipe, ca adevaratul continut al tuturor evenimentelor si al Sfintelor Taine crestine (Cf. Paul Evdokimov, L’Orthodoxie, Ed. Delachaux et Niestlé, Neuchâtel, Paris, 1959, p. 208).

2. Intalnirea credinciosilor cu „vremea aceea” si regasirea tuturor in aceeasi comuniune cu momentele sfinte ale istoriei mantuirii si cu sfintii din toate timpurile nu sunt o simpla incercare de transpunere pe cale de rememorare, ci sunt o traire aievea, in prezent, prin harul divin, a evenimentelor savarsite de Hristos Domnul in trecut. Astfel, in Biserica, se ofera posibilitatea transcenderii timpului fizic, „devenind contemporani reali ai evenimentelor biblice… Nu este vorba deloc de repetitie umana, ci prin contemporaneitate liturgica noi comunicam dincolo de timp cu ceea ce ramane o data pentru totdeauna” (Paul Evdokimov, op.cit. p. 241 si 242).

In acest sens, pentru Ortodoxie, in fiecare an, „Hristos Se naste”, nu doar: „S-a nascut”! De aceea, credinciosii traiesc duhovniceste sarbatoarea ca pe un fapt prezent al intalnirii lor cu Hristos Cel vesnic viu.

De asemenea, in rugaciunile de la impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului Hristos, noi Ii cerem zicand: „Cinei Tale, celei de Taina, astazi, Fiul lui Dumnezeu, partas ma primeste…” .

Iar in cadrul unei zile liturgice este evocata simbolic si reinnoita spiritual intreaga istorie a mantuirii, si anume prin randuiala celor Sapte Laude, asa cum se savarseste ea in manastiri si catedrale chiriarhale (Vecernia, Pavecernita, Miezonoptica, Utrenia plus Ceasul 1 si Ceasurile 3,6,9). Prin urmare, cele Sapte Laude ne amintesc in fiecare zi de istoria mantuirii, de la cele mai indepartate inceputuri ale ei (crearea lumii si a omului), pana la sfarsitul lumii prezente, cand Hristos, Mirele Bisericii, va veni intru slava sa judece vii si mortii (cf. Matei 25, 31-46) si sa daruiasca oamenilor viata vesnica, intr-un cer nou si un pamant nou (cf. Apocalipsa cap.3).

Numarul sapte al Laudelor ne aduce aminte de cele sapte zile (etape) ale creatiei, de cele sapte zile ale saptamanii si de cele sapte daruri ale Duhului Sfant Care sfinteste spatiul si timpul.

Timpul se sfinteste prin rugaciune ca legatura a omului cu Dumnezeu Cel Unul Sfant. In aceasta privinta, este semnificativ faptul ca Biserica Ortodoxa are in cultul ei cartea numita „Ceaslovul”, potrivit careia, rugaciunea ritmeaza ca un orologiu timpul duhovnicesc al credinciosului. In plus, Calendarul cu fiecare zi sfintita de pomenirea sfintilor din calendar, cu fiecare luna, cu fiecare sarbatoare, este fereastra sau ecranul prin care privim duhovniceste timpul, ca timp sfintit sau timp orientat spre viata vesnica.

Insa timpul mantuirii se prezinta sub mai multe aspecte. El este timpul pocaintei, timpul despatimirii, timpul rodirii si al sfintirii omului prin legatura sa permanenta cu Dumnezeu Cel sfant si vesnic, incheindu-se cu acel „sfarsit crestinesc” sau timpul trecerii la viata vesnica din Imparatia Cerurilor. Acolo vor straluci, etern, ostenelile duhovnicesti ale vietii pamantesti si se va arata deplin lumina lor harica primita de la Dumnezeu.

Valoarea unica a timpului pocaintei, ca dar pentru dobandirea mantuirii, nu poate fi exprimata deplin in cuvinte, deoarece acest timp cuprinde insasi taina iubirii milostive si mantuitoare a lui Dumnezeu. Elocvent in aceasta privinta este cazul talharului de pe cruce, care s-a mantuit in ultima clipa a vietii sale (cf. Luca 23, 43) sau pilda ultimilor lucratori din vie care au fost rasplatiti ca si primii lucratori, desi au venit in al unsprezecelea ceas (cf. Matei 20, 1 - 16).

La fiecare Sfanta Liturghie noi cerem lui Dumnezeu: „cealalta vreme a vietii noastre in pace si intru pocainta a o savarsi", sau cerem sa ne daruiasca „sfarsit crestinesc vietii noastre”, cu nadejdea folosirii timpului ramas al vietii noastre, ca timp al mantuirii.

In acest sens, Sfantul Isaac Sirul ne spune ca viata noastra pe pamant este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre si prin gandurile noastre. Cat suntem inca in viata aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gandul. Prin pocainta, prin indreptare, prin inceputul bun, corectam capitole din viata noastra, fraze intregi din cartea vietii noastre, exprimari gresite! Dar, atunci cand s-a incheiat viata noastra pe pamant se pune sigiliu pe cartea vietii noastre si nu mai putem indrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci raman asa cum ne-a gasit ceasul mortii si ziua judecatii (Vezi Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevointa, Ed. Buna-Vestire, Bacau, 1997, p.190 - rezumat - ).

Deci, timpul pe care il avem la dispozitie poate fi timpul caderii sau timpul ridicarii. Poate fi timpul rodirii sau timpul risipirii darurilor primite prin nastere ca: sanatate, inteligenta, frumusete s.a. De asemenea, darurile primite la Botez ca daruri ale Duhului Sfant pot fi inmultite sau pot fi risipite. Totul depinde de noi, de credinta, vointa si lucrarea noastra, daca sfintim timpul prin rugaciune, pocainta si fapte bune sau profanam si pierdem timpul vietii noastre prin nepasare, lenevire si amanare.

Sa ne rugam Preasfintei Treimi, Maicii Domnului si tuturor sfintilor sa ne ajute sa dobandim bucuria sfintirii timpului vietii noastre pamantesti, ca timp al mantuirii si al pregustarii vietii vesnice din Imparatia Cerurilor.

Hristos Domnul, Imparatul veacurilor, sa va daruiasca tuturor celor care va rugati, la trecerea dintre ani si in tot anul, sanatate si mantuire, pace si bucurie, sa binecuvanteze familiile si activitatile dumneavoastra si sa va implineasca toate dorintele de bine, spre slava Preasfintei Treimi si bucuria sfintilor.

Intru multi si fericiti ani, cu spor in credinta si in fapte bune!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa: basilica.ro

• Reporterul, prin actul creatiei, are partasie cu vesnicia
  Publicat in : Religie
• Vesnicia ascunsa intr-o clipa
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Cine iubeste tacerea, iubeste vesnicia
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: