Calendarul Bisericii Sarbe s-a imbogatit cu noi sfinti

Într-o ceremonie fastuoasă, în Catedrala Patriarhală din Belgrad, în lunea Sfintei Treimi a avut loc proclamarea oficială a mai multor sfinți născuți în neamul sârb.

Rod al conlucrării harului Duhului Sfânt în Biserică, prezența sfinților ne arată că viața este trăită în plenitudinea ei. O Biserică este vie, atâta timp cât „naște” sfinți pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Acest lucru l-a demonstrat și o Biserică soră din Trupul Ortodoxiei Ecumenice – Patriarhia Sârbă. Într-o ceremonie fastuoasă, în Catedrala Patriarhală din Belgrad, în lunea Sfintei Treimi a avut loc proclamarea oficială a mai multor sfinți născuți în neamul sârb.

Primii au fost martirii din localitatea Prebilovtsy, sărbătoriți în ziua de 24 iulie – 6 august, după calendarul neîndreptat. Sfinții Mucenici oficializați în calendarul liturgic sârbesc amintesc despre o pagină tristă din istoria acestei țări. Satul Prebilovtsy, din regiunea Herțegovina a fost invadat în anul 1941 de către trupele germane. Pentru că nu au vrut să-și părăsească biserica, cimitirul și casele, 820 de săteni au fost martirizați și înmormântați într-o groapă comună.

Pe lângă sfinții martiri din anul 1941, Patriarhia Sârbă a canonizat și pe episcopul Mardary Uskokovich (1889-1935), primul episcop sârb în America și Canada. Lista canonizărilor din anul 2015 în Belgrad se încheie cu Arhimandritul Sevastin Dabovici (1863-1940), cel care a pus bazele misiunii ortodoxe sârbe pe continentul american.
Sfinților mucenici din Prebilovtsy și sfinților Mardary și Sevastin, rugați-vă pentru noi!

Nicolae Pintilie
Sursa:doxologia.ro
 

.

03 Iunie 2015

Vizualizari: 817

Voteaza:

Calendarul Bisericii Sarbe s-a imbogatit cu noi sfinti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact