Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a inceput canonizarea sfintilor de origine romaneasca in vremea Patriarhului Justinian Marina (+ 1977). Initiativa canonizarii sfintilor a avut-o poporul credincios si nu conducerea Bisericii si de aceea actul canonizarii are mai mult un caracter declarativ si nu unul constitutiv. Conducerea Bisericii n-a impus niciodata cultul vreunui sfant neconsacrat in prealabil de pietatea populara ci numai a constatat, si-a insusit si a legalizat cultul sfintilor prezenti in constiinta credinciosilor.

 

Din conditiile canonizarii unui sfant amintim:

1. Marturisirea neindoielnica a credintei ortodoxe;

2.

Proslavirea lui de catre Domnul cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri:
a) puterea de a suferi moartea martirica pentru dreapta credinta;
b) puterea de a infrunta orice primejdii sau chinuri pentru marturisirea dreptei credinte, pana la moarte;
c) puterea de a-si inchina viata celei mai desavarsite trairi morale si religioase;
d) puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte
e) puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa;

3. Raspandirea miresmei de sfintenie dupa moartea

4. Confirmarea sfinteniei prin cultul spontan pe care i-l acorda poporul credincios, numarandu-l in rand cu sfintii.

 

Stefan cel Mare a luptat pentru apararea crestinatatii pana la moarte, cu pretul vietii sale, cum arata in scrisoarea adresata principilor intregii crestinatati: "Prealuminatilor, preaputernicilor alesilor domni a toata crestinatatea, carora acesta scrisoare a noastra va fi aratata sau de care ea va fi auzita. Noi Stefan Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al tarii Moldovei, ma inchin cu prietenie voua tuturor carora va scriu si va doresc tot binele si va spun domniilor voastre ca necredinciosul imparat al turcilor a fost de multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatati si in fiecare zi se gandeste cum ar putea sa supuie si sa nimiceasca toata crestinatatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre ca pe la Boboteaza trecuta, mai sus numitul turc a trimis in tara noastra si impotriva noastra o mare ostire in numar de 120.000 de oameni, al carui capitan de frunte era Soliman pasa beglerbegul; impreuna cu acesta se aflau toti curtenii sus numitului turc si toate popoarele din Romania si Domnul Tarii Muntenesti cu toata puterea lui si Assan beg si Ali beg si Schender beg si Graba beg si Osu beg si Valtival beg si Serefaga beg, domnul din Sofia si Cuseran beg si Tiri beg, fiul lui Isac pasa, cu toata puterea lui de ieniceri. Acestia mai sus numiti erau toti capitanii cei mari cu ostile lor. Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit si i-am calcat in picioare, si pe toti i-am trecut sub ascutisul sabiei noastre; pentru care laudat sa fie Domnul Dumne­zeul nostru. Auzind despre acestea paganul imparat al tur­cilor isi puse in gand sa-si razbune si sa vie, in luna mai, cu capul sau si cu toata ostirea sa impotriva noastra si sa supuie tara noastra care e o parte crestineasca si pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum.  Dar care aceasta  poarta care e tara noastra va fi pierduta  - atunci crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea ne rugam de domniile voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri impotriva dusma­nilor crestinatatii  pana  mai este vreme, fiindca  turcul  are acum  multi  potrivnici si din toate partile are de  lucru cu oamenii ce-i stau impotriva cu sabia in mana. Iar noi, din partea noastra, fagaduim, pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei noastre, ca vom sta in picioare si ne vom  lupta  pana  la  moarte  pentru  legea  crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi, pe mare si pe uscat,  dupa ce cu ajutorul  iui  Dumnezeu  cel  Atot­puternic noi i-am taiat mana dreapta.  Deci fiti  gata fara intarziere."

 

Voievodul Stefan cel Mare a fost nu numai un aparator al credintei in luptele sale cu turcii si tatarii, ci el a fost si un mar­turisitor al ei prin numarul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grija, prin inzestrarea lor cu cele necesare slujbelor si traiului calugarilor.

 

Stefan cel Mare a fost un om al rugaciunii, sim­tind permanent nevoia sa se roage, sa se incredinteze, el si familia sa, impreuna cu cei vii si cu cei morti, rugaciunilor parintilor din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea "rugatorii nostri". Astfel, cerea calugarilor si egumenului din Manastirea Neamt: "Sa ne cante noua si Doamnei Maria, in fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o li­turghie pana in veac, cat va sta aceasta manastire".

 

Cererea de a fi pomenit la Proscomidie ne descopera ca voievodul Stefan intelegea ca Sfanta Liturghie este cea mai importanta slujba, care, prin jertfa cea nesangeroasa a Domnului, sterge pacatele oamenilor: "Iar pentru alta mila, pe care o va da Dumnezeu, cunoscatorul de inimi si ochiul cel ce vede toate, sfanta manastire si biserica a lui Dumnezeu, egumenul si preotii si toti fratii intru Hristos ce vietuiesc acolo sa tie si sa implineas­ca acest asezamant, dupa randuiala sfintei Biserici si dupa dorinta noastra, cum o vom arata mai departe : inainte de toate sa scrie pe domnia mea la Sfanta Proscomidie, dupa datina sfintilor parinti si dupa asezamantul sfintei Biserici, si sa scrie si pe doamna mea si pe copiii nostri, daruiti de Dumnezeu, Alexandru, si Elena, si sa stea in sfantul po­melnic cum este scris. Si iarasi pana cand va fi mila lui Dumnezeu Atottiitorul asupra noastra si vom fi in viata pe lumea aceasta, sfanta Biserica sa ne cante sambata seara paraclis si duminica la pranz sa se dea bautura. Martea sa ni se cante liturghie si la pranz sa se dea bautura: si sa se pomenasca in fiecare zi la vecernie si la pavecernita si la miezul noptii si la utrenie si la liturghie si la sfanta Proscomidie si unde este obiceiul Sfintei si dumneze­iestii Biserici. Aceasta sa ni se faca cat vom fi in viata. Iar dupa trecerea anilor nostri, dupa trecerea vietii noastre, in primul an sa ni se faca si sa ni se cante sfantul parastas in sobor si apoi slujbele de a treia zi, si aseme­nea la a noua zi, la a 20-a zi, la a 40-a zi si la jumatate de an si iarasi la un an. Iar dupa trecerea unui an de atunci, sa ni se cante in fiecare an, intr-o zi, in sobor de pomenire, seara parastas si coliva si bautura iar dimineata la sfanta Liturghie si coliva si iarasi la pranz bautura, spre mangaierea fratilor. Aceasta sa ramana asa cat va dainui sfanta manastire".

 

Stefan cel Mare a fost un om al dreptatii si al iubirii crestinesti, al iertarii dusma­nilor sai personali, a dat iertare celor care au dat dovada de cainta pentru  greselile savarsite, celor pe care-i socotea folositori tarii. Astfel, Stefan cel Mare iarta pe tatarul cu numele de Oana; ofera iertare lui Mihu care a facut parte din ceata lui Petru Aron, cel ce a ucis pe tatal sau la Rauseni, fagaduindu-i lui Mihu ca-i va da inapoi averile con­fiscate. Aceasta iertare fagaduita lui Mihu este fapta dra­gostei desavarsite, pe care ne-o cere Dumnezeu, fata de cei ce ne fac rau (Matei 5,44) "Te-am iertat, scrie maritul vo­ievod lui Mihu si toata mania si ura am alungat-o cu totul din inima noastra. Si nu o vom pomeni niciodata in veci, cat vom trai de lucrurile si intamplarile petrecute, ci te vom milui si te vom tine la mare cinste si dragoste, deopotriva cu boierii cei credinciosi si de cinste. Si satele, adica oci­nile tale, toate le-am intors, vino deci indata, ce  ne vei face slujba, cu care te-am insarcinat".

 

Vartolomeu Mazareanu, intr-o lucrare, transcrie ultimele cuvinte ale voievodului: "Doamne, numai tu singur stii ce a fost in inima mea. Nici eresurile cele inselatoare,   nici focul varstei tineresti   n-au putut a ma sminti, ci am intarit pe piatra care este insusi Hristos,  pe a caruia   cruce   de-a    pururi   imbratisata  la  piept tinand,  viata   mea  am  inchinat-o  nesmintita   printr-insa la parintele veacurilor avand ; prin care pe toti vraj­masii am golit si infrant".

 

Stefan cel Mare a fost ingropat in tara, plans de intreg poporul, cum consemneaza cronicarul "iar pe Stefan voda l-a ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire in Putna care era de dansul zidita. Atata jale era de plangeau toti ca dupa un parinte al sau, ca cunosteau toti ca s-au scapat de mult bine si multa aparatura".

 

Actul canonizarii lui Stefan cel Mare savarsit in anul 1992, nu este decat un act de recunoastere a ceea ce, de-a lungul veacurilor si permanent, poporul nostru a simtit pentru binecredinciosul Voievod.

 

 

 

 

.