Cursuri de iconografie la Mitropolie - Nürnberg, 2-8 noiembrie

În perioada 2-8 noiembrie, în atelierul de pictură al maicii Marina Muntean, la Centrul Mitropolitan din Nürnberg, au avut loc cursuri de iconografie, la care au luat parte câțiva din cei ce își doresc să se perfecționeze în tehnica „scrierii” icoanelor.

„Atelier de iconografie” sau „meșteșugul sfânt” sau fost numite cele câteva zile pline de muncă cu creație, încărcate de bucurii sfinte și învăluite de rugăciune. De fapt, zugrăvirea icoanelor și rugăciunea nu pot fi despărțite”, mărturisește maica Marina, îndrumătoarea școlii de pictură care poartă numele Sfântului Luca, Evanghelistul, medicul dar și zugravul de icoane, despre care se știe, din tradiția creștină, că a zugrăvit prima icoană a Maicii Domnului. „Icoana e desemnată și drept Evanghelie în culori sau o fereastră spre veșnicie. Idealul creștinului este de a se transforma zilnic, de a se desăvârși zilnic și tocmai aceasta este lucrul exprimat de icoanele noastre, de actualizarea prezenței lui Dumnezeu”.



Mai jos, mărturisiri ale celor care s-au îndeletnicit cu zugrăvirea icoanelor:

Pentru mine, a fi introdus și îndrumat de către maica Marina în arta iconografiei, a fost un mare câștig. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al ei, a rezultat o icoană foarte frumoasă, care de acum cheamă la rugăciune și meditație, prin care divinitatea poate străluci în viața mea și mă conduce astfel în continuare pe drumul credinței. (Thorsten Remer, Nürnberg)

***
Cele mai înălțătoare momente le trăim în sânul Bisericii, la fel a fost acum și pentru mine. Au fost cinci zile pline de bucurie, zile în care am uitat noțiunea de timp, am uitat de grijile lumești și am avut pacea necesară acestei preocupări minunate. Mulțumesc maicii Marina pentru oportunitatea oferită, pentru răbdarea cu care m-a îndrumat și pentru cel mai prețios dar oferit, icoana Sfintei Fecioare și a Pruncului Iisus. Mulțumesc maicii Teodora pentru bucatele mănăstirești cu care ne-a răsfățat în aceste zile! Nu în ultimul rand, aș vrea să îi mulțumesc și soacrei mele, pentru că a avut grijă de copiii mei, cât timp eu am fost la acest curs. Înălțăm pentru toți cei din mănăstire o rugăciune pentru grija și iubirea cu care ne-au înconjurat în aceste zile. Doamne ajută! (Aurelia Anghel, Fürth)

***
O experiență unică prin profunzimea trăirii religioase alaturi de un iconograf artist! Maica Marina, care cu răbdare și cu dragoste pentru transmiterea frumosului ne-a călăuzit mâna și gândurile în aceste zile de creație. Mulțumiri din suflet Maicii Marina și tuturor celor de la Mitropolia românească din Nürnberg, care ne-au îngăduit să respirăm și să trăim alături de Domniile lor Ortodoxia românească prin atelierul de pictură de icoane bizantine și participarea la viata obștii. Cu speranța unei reveniri curânde în mijlocul acestei oaze de spiritualitate, doresc tuturor celor de la Mănastirea „Sfinții Martiri Brâncoveni“ sănătate și Har dumnezeiesc! Vă mulțumesc! (Crina Vlad - Stuttgart)

***
În perioada de aici, „scrierea”, pictarea icoanei mele nu a fost doar un exercițiu de învățare a unei tehnici, al unui stil de pictură sau al unei scrieri. Mâna ajutătoare a lui Dumnezeu, a sfinților, a Arhanghelului Gavriil – pe care l-am înfățișat în incoana mea – aceste mâini sunt și ele la lucru! „Scrierea” în cele dinlăuntru ale mele, o icoană de suflet, înfățișarea lui Dumnezeu Cel adânc, înalt, tainic.
Mulțumesc Maicii Marina și celor din mănăstire care ne-au fost alături cu multă dragoste! (Leonore Maria Pflanzer, Benediktbeuern)

Sursa: mitropolia-ro.de

.

11 Noiembrie 2014

Vizualizari: 838

Voteaza:

Cursuri de iconografie la Mitropolie - Nürnberg, 2-8 noiembrie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact