În data de 12 iulie Cuviosul Paisie Aghioritul va fi sărbătorit pentru prima dată ca sfânt.

În mica aşezare a Sfântului Munte oamenii nu trăiesc viaţa pământească precum noi toţi, ci cu aripile duhului lor se ridică zilnic la înălţimile cerurilor, iar sufletul lor este inundat de iubirea divină.

Aici rugăciunea nu are sfârşit, neîntrerupt ziua şi noaptea cer milostivirea lui Dumnezeu. Renunţă la toate, pentru a câştiga veşnicia. Se îndepărtează de toate, pentru a L întâlni tainic pe Dumnezeu. Figuri virtuoase, dăruite iubirii lui Dumnezeu şi a omului, suflete care conştientizează că iubirea pentru om trece prin iubirea faţă de Dumnezeu. Un asemenea suflet înviat de iubirea lui Dumnezeu care împrăştia în jurul lui mângâiere şi izbăvire a fost şi figura părintelui Paisie Aghioritul.

Aşa începe un film în limba greacă care are în centru mărturia ieromonahului Atanasie Simonospetrinul despre unul dintre cei mai mari monahi trăitori în muntele Athos în secolul XX, Cuviosul Paisie Aghioritul, pe care Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l a trecut, la începutul acestui an, în rândul sfinţilor.În zilele de 3 şi 4 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, între hotărârile sale, a adoptat şi înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în luna ianuarie a anului 2015, cu ziua de pomenire la 12 iulie.

Au primit ajutor duhovnicesc de la el mii de suflete

Sfântul Cuvios Paisie s a născut în localitatea Farasa din provincia Capadocia (Asia Mică - Turcia) fiind botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul care i a dat numele său. Tatăl său era conducătorul comunităţii greceşti din Farasa şi se numea Prodromos, iar mama sa purta numele de Evloghia. În urma războiului dintre greci şi turci, în anul 1924, s a făcut un schimb de populaţie. În luna august a anului 1924, familia sa s a mutat din Capadocia în nordul-vestul Greciei, în localitatea Koniţa, unde Arsenie a urmat şi şocala primară, după care a lucrat ca tâmplar. A fost încorporat în armată şi a participat la războiul civil care a marcat Grecia din 1945 până în 1950 în calitate de telegrafist. După îndeplinirea serviciului militar, a mers în Sfântul Munte Athos unde s a stabilit la Mănăstirea Esfigmenu, însă tunderea sa în monahism se va face la Mănăstirea Filoteu, primind numele de Paisie, la 3 martie 1957.

Între anii 1958 şi 1962 a vieţuit la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” din Stomio, de lângă localitatea copilăriei sale, Koniţa. Prezenţa lui aici a fost binefăcătoare pentru întreaga regiune. La 11 ianuarie 1966 a primit din mâna duhovnicului său, Cuviosul Tihon, în Chilia Cinstitei Cruci a Sfintei Mănăstiri Stavronichita schima mare. În 1967 s a dus în zona Katunachia din Muntele Athos şi s a stabilit la Chilia „Sfântul Ipatie” a Mănăstirii Marea Lavră. Anul următor a mers la Mănăstirea Stavronichita, unde a ajutat obştea să treacă de la viaţa idioritmică la cea chinovială. La 10 septembrie 1968 a adormit în Domnul duhovnicul său, cuviosul Tihon, pe care l a slujit în ultimele zile ale vieţii şi, ascultând i dorinţa, a rămas de la 1 martie 1969 până în 1979 la Chilia „Sfânta Cruce”, unde vieţuise părintele său duhovnicesc. În 1979 preia Chilia Naşterii Maicii Domnului - Panaguda, locul pe unde au trecut şi au primit ajutor duhovnicesc de la el mii de suflete.

Starea sănătăţii sale, agravându se începând cu anul 1988, l a obligat în mai multe rânduri să părăsească Sfântul Munte Athos. La sfârşitul anului 1993 a plecat pentru ultima dată din Sfântul Munte pentru a fi prezent la sărbătoarea Sfântului Arsenie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Suroti. În timp ce se pregătea să se întoarcă în Sfântul Munte Athos, starea sănătăţii sale s a înrăutăţit brusc. I s a descoperit o tumoare canceroasă la intestinul gros şi s a luat hotărârea de către medici de a fi operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la Tesalonic timp de 10 zile, după care a fost dus să se refacă la mănăstirea din Suroti. Pe la sfârşitul lunii iunie 1994 doctorii l au anunţat că îi mai rămăseseră cam două trei săptămâni de viaţă. Pe 12 iulie 1994, într o zi de marţi, cuviosul şi a dat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântat la mănăstirea din Suroti, potrivit dorinţei sale.

Întreaga lui viaţă reprezintă un excelent exemplu de trăire ascetică, trezind credinţă arzătoare şi nădejde în Dumnezeu, jertfă de sine şi iubire neţărmurită faţă de aproapele. S a învrednicit de daruri dumnezeieşti şi puteri vindecătoare într-o asemenea măsură încât, deşi ţinea să devină un necunoscut următor al lui Hristos, el a ajuns un reazem renumit pentru fiecare suflet îndurerat. Câţi l au cunoscut au înţeles pe deplin ce înseamnă cuvintele „omul este chipul lui Dumnezeu”. În el s au împlinit cuvintele Sfântului Apostol Pavel „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte întru mine” (Gal. 2, 20).

„Cine are credinţă dreaptă în Dumnezeu, smerenie şi fapte bune se mântuieşte oriunde”

În anul 1977, la chilia Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul a poposit marele duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria, părintele arhimandrit Cleopa Ilie. În volumul 15 al lucrării îngrijite de arhimandritul Ioanichie Bălan, intitulată „Ne vorbeşte Părintele Cleopa”, în capitolul dedicat întâlnirii cu părintele Paisie Aghioritul aflăm:

„Numai ce vedem că iese un bătrânel cu barbă albă, cu capul gol: «Oriste, oriste!» Adică, pe greceşte «Poftiţi, poftiţi!» A luat o el înainte pe treptele acelea, noi după dânsul. Am coborât jos, acolo într o stâncă era peştera lui, un pârâu cu apă rece.Şi când ne a văzut, săracul, din multă dragostea lui, ce să ne dea el? Ne a dus într un pridvoraş aşa, cam de doi metri, unde erau o măsuţă şi un scaun. Ne a pus pe masă câte un pahar cu apă. (…)După aceea, el ne a spus pe nume la toţi: «Părintele stareţ Victorin de la Sihăstria, părintele Ioanichie, părintele Vartolomeu Florea, părinte arhimandrit Cleopa Ilie, bine aţi venit!» Ne a zis pe nume la fiecare, deşi nu ne a mai văzut şi nici noi nu l am mai văzut, dar nici n o să l mai vedem, decât pe lumea cealaltă! (…) Şi pe urmă a început a se smeri el: «Tare i rău pentru un călugăr când îi prisoseşte numele mai mult decât faptele lui, că Mântuitorul cu vaiul i a ameninţat pe aceia:Vai vouă când vor prisosi numele voastre mai mult decât faptele voastre. Am fugit din Sinai aici, ca să scap de lume, şi aici a ieşit iar veste de pustnic. Eu nu sunt pustnic, eu sunt un om păcătos. Dacă aţi venit să întrebaţi ceva, întrebaţi, că vorbesc…» Şi eu am întrebat, că aveam translator: Părinte Paisie, unde se mântuieşte omul? Aici, în prăpastia asta, cu toate stâncile deasupra lui, şi de cealaltă parte de pârâu şi dincoace? Aici sau în mănăstirea cu viaţa cea de obşte, sau în cele cu viaţa de sine? Sau în oraş, sau în sat, unde se mântuiesc oamenii? (…) Zice:«Dragii mei, cine are trei lucruri: credinţă dreaptă în Dumnezeu, smerenie şi fapte bune, se mântuieşte oriunde. Cine n are acestea nicăieri nu se mântuieşte». Aşa ne a spus. Adevărat: fapte bune, smerenie, ca să nu socoţi că ai făcut ceva bun în faţa lui Dumnezeu… Ne am minunat. Şi pe urmă a întrebat Ioanichie:«Părinte Paisie, noi am vrea să întrebăm, căpărintele Cleopa ar vrea să rămâie în Sfântul Munte, ce zici mata, să rămâie aici?» (…) Şi a răspuns pustnicul:«Mănăstirea voastră e misionară, unde vin multe suflete. (El ştia tot.) Părintele Cleopa dacă vine în Sfântul Munte se mântuieşte ca simplu monah, iar dacă o să stea acolo şi o să aibă multă răbdare, se mântuieşte ca un apostol»”.

În conferinţa pecare a susţinut o în 5 martie 2015 la Bucureşti, Athanasie Rakovalis, ucenic din Grecia al cuviosului, referindu se la întâlnirea dintre Sfântul Paisie şi părintele Cleopa, spunea că după dialogul moderat de translator Cuviosul Paisie l a luat pe părintele Cleopa în chilia sa, unde au discutat vreme de două ceasuri numai ei doi fără ca Cuviosul Paisie să ştie altă limbă în afară de greacă, iar părintele Cleopa altă limbă în afară de română. Cum s au înţeles e mai presus de înţelegerea noastră, dar sigur, uşor de înţeles pentru trăitorii şi vorbitorii duhovniceşti.

Dacă oamenii cu viaţă sfântă se înţeleg altfel decât noi încă din lumea aceasta, cu atât mai mult în Împărăţia lui Dumnezeu mijlocesc pentru mântuirea noastră. Oamenii duhovniceşti devin prieteni imediat după cum se văd în lumea aceasta, pentru că sunt deja prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu prin viaţa lor de rugăciune şi smerenie în duhul isihiei. (Articol semnat de Pr. dr. Ciprian Florin Apetrei)

Sursa:basilica.ro

.

• Parintele Paisie Aghioritul
  Publicat in : Parinti
• Mormantul Parintelui Paisie Aghioritul
  Publicat in : Religie