Deschiderea anului universitar la Sibiu

La Catedrala mitropolitană din cetatea transilvană a fost oficiată astăzi, 1 octombrie, Sfânta Liturghie prin care s-a marcat începerea noului an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. La slujba religioasă a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi condus de decanul facultăţii sibiene, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel şi format din cadre didactice de la vechea academie şaguniană. Studenţii teologi au participat în număr mare la Sfânta Liturghie, alături de părinţi şi rude, iar corul studenţesc condus de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre a dat răspunsurile liturgice. Chiar dacă la toate facultăţile Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu cursurile au început încă de luni, 28 septembrie, data de 1 octombrie a rămas ca ziua festivă de deschidere a noului an universitar. Studenţii s-au rugat alături de cadrele didactice pentru a primi binecuvântare cerească şi ajutor de la Dumnezeu pe tot parcursul noului an universitar , astfel încât la final să fie mulţumiţi de rezultatele obţinute.

Alături de cadrele didactice şi studenţii teologi, la slujba religioasă au fost prezenţi şi numeroşi oaspeţi, amintindu-i aici pe rectorul Universităţii “Lucian Blaga” şi pe prof. univ. dr. Ioan Bondrea, rectorul Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, generalul prof. univ. dr. Ghiţă Bârsan.

Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică Jr., care a tâlcuit Evanghelia citită în cadrul slujbei religioase, a chemării la apostolat.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a urat studenţilor bun-venit în prestigioasa academie teologică de la Sibiu, locul unde au posibilitatea să-şi desăvârşească pregătirea academică, să se pregătească duhovniceşte pentru intrarea în cler şi să devină modele pentru comunităţile unde vieţuiesc.

Rectorul universităţii sibiene, prof. univ. dr. Ioan Bondrea a transmis un mesaj de felicitare studenţilor şi cadrelor didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi a subliniat în cuvântul său rolul aparte al instituţiei de învăţământ în mediul academic şi cultural din cetatea transilvană.

Anul acesta, aproximativ 116 studenţi urmează cursurile de licenţă în anul I la secţiile Facultăţii de Teologie Ortodoxă, iar la cele trei secţii de Masterat sunt peste aproximativ 70 de studenţi care încep acum a doua etapă a studiului universitar. La cursurile de doctorat, anul acesta au fost admişi peste 15 candidaţi la locuri bugetate şi cu taxă.

Festivitate la Academia Militară
În aceeaşi zi, IPS Mitropolit Laurenţiu a participat la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, unde a oficiat o slujbă religioasă şi a transmis militarilor un mesaj de felicitare şi binecuvântare.

Programul festivităţii a cuprins şi transmiterea unor mesaje din partea secretarului de stat pentru politica de apărare şi planificare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Valeriu Nicuţ, a prefectului judeţului Sibiu Ovidiu Sitterli, a reprezentanţilor Consiliului Judeţean şi ai Primăriei Sibiu, precum şi a rectorului academiei, generalul Ghiţă Bârsan.
“Meseria pe care aţi ales s-o urmaţi este una nobilă, plină de satisfacţii, dar şi de sacrificii, care poate fi exercitată doar dacă veţi dobândi o temeinică pregătire profesională. Pentru realizarea acestor deziderate, instructorii militari şi cadrele didactice vor pune accentul pe asigurarea calităţii la toate disciplinele şi vor fi adevărate modele pentru dumneavoastră”, a spus rectorul academiei militare.

Un mesaj a fost transmis şi din partea studenţilor din anul I, iar la final a avut loc o paradă militară.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

01 Octombrie 2015

Vizualizari: 593

Voteaza:

Deschiderea anului universitar la Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact