Biserica Ortodoxă se află astăzi, 15 martie 2015, în Duminica Sfintei Cruci. Bucuria duhovnicească a obştii monahale a Mănăstirii prahovene Ghighiu a fost sporită de prezenţa Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor în cadrul aşezământului monahal.

Biserica a rânduit să se citească, în Duminica închinată Sfintei Cruci, la Sfânta Liturghie, pericopa Evanghelică de la Sf.

Ev. Marcu: „Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. (Marcu 8, 34-38; 9,1)

Slujire arhierească
În această Duminică, a treia din Postul Mare, în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Ghighiu s-a aflat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mânăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Sfânta Cruce - semn al biruinţei
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi Preasfinţia Sa a vorbit şi despre însemnătatea Sfintei Cruci arătând că Hristos Domnul, prin jertfa de pe Cruce, a schimbat acest lemn de tortură, de batjocură – aşa cum era considerat în vechime - într-un altar de jertfă.

„În Antichitate Crucea era un semn de batjocură şi de tortură. Marii făcători de rele erau răstigniţi pe cruce. Era considerată o moarte grea pentru că de foarte multe ori trupurile celor condamnaţi la moarte prin răstignire rămâneau mai multă vreme pe cruce, spânzurate sau atârnate pe cruce până îşi sfârşeau zilele, murind în chinuri cumplite. De aceeaşi moarte a avut parte şi Mântuitorul Iisus Hristos, dar El a schimbat acest lemn de tortură, de batjocură – aşa cum era considerat - într-un altar de jertfă. Mântuitorul Hristos şi-a deschis braţele pe cruce îmbrăţişând astfel întreaga umanitate pentru care îşi dădea viaţa, pentru noi şi pentru a noastră mântuire. El a murit pe cruce sfidând oarecum acest fel de a muri care era rezervat numai făcătorilor de rele, nu Creatorului Universului, aşa cum era El, nu Celui care făcuse atâta bine şi care dăruise atâta mângâiere oamenilor. El a rămas până la urmă cu aceeaşi deschidere, căldură sufletească şi bună voinţă ca şi în timpul activităţii Sale mântuitoare; şi-a desfăcut larg braţele îmbrăţişând astfel pe toţi, şi pe noi cei care credem în El şi Îl mărturisim. Mântuitorul făcându-l altar de jertfă şi întemeind Biserica Lui în chip nevăzut pe cruce şi mai târziu în chip văzut la Rusalii sau la Pogorârea Duhului Sfânt, a arătat din acest semn, altădată pomenit între lucrurile rele pe care le întâlneau oamenii, într-un semn al biruinţei, într-un semn al învierii. De aceea marii teologi au spus că Învierea stă ascunsă în Cruce şi prin Cruce a venit bucurie la toată lumea. Crucea a devenit din timpul Mântuitorului semn al biruinţei, stindard şi semn al Fiului Omului care va veni pe norii cerului în ziua cea de pe urmă a istoriei acestei lumi”, a spus Preasfinţia Sa.

Atunci când nu îi cerem ajutorul Lui Dumnezeu rămânem singuri şi putem cădea adeseori sub greutatea crucii
Făcând referire la cuvintele Mântuitorului: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, a vorbit despre cele trei condiţii indispensabile pentru cei care se numesc ucenici, adică următori ai Mântuitorului Iisus Hristos:

„A ne lepăda de sine înseamnă a renunţa la propria noastră voinţă. Prea multă grijă de sine, adică de noi, prea mult interes de sine, adică de propria noastră persoană, pentru a mai găsi răgaz pentru a-L urma pe Mântuitorul. Cine voieşte să vină după Mine, spune Domnul, să se lepede de sine. Adică să îşi îndepărteze această voie exclusivă şi această preocupare excesivă faţă de propria persoană. Aceasta este prima condiţie. A doua este să îşi ia crucea. Crucea de care vorbeşte Evanghelistul Marcu în Evanghelia de astăzi este de fapt crucea propriilor noastre încercări, a propriilor noastre suferinţe. Când un om poartă o boală grea înseamnă că îşi duce crucea, când un om a trecut prin mari încercări, atunci când şi-a pierdut un copil înseamnă că îşi poartă crucea. Sunt multe feluri de a ne purta crucea; atunci când purtăm în noi o mare suferinţă şi am pierdut pe un om la care am ţinut mult înseamnă că ne purtăm cu multă nădejde crucea. Aceasta este o explicaţie a cuvintelor să îşi ia crucea şi să Îmi urmeze, adică trebuie să ne purtăm suferinţa până la capăt, suferinţă care împreună cu Hristos se duce mult mai uşor, iar fără El este cumplită şi uneori chiar ne poate doborî. Atunci când nu îi cerem ajutorul Lui Dumnezeu rămânem singuri şi putem cădea adeseori sub greutatea crucii. O altă condiţie de care aminteşte Evanghelistul Marcu este aceea de să-L urmăm pe Hristos după ce am luat crucea. Urmarea lui Hristos, drept măritori creştini, este un proces care trebuie să ne preocupe pe fiecare dintre noi”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Timotei.

Noi slujitori ai Bisericii
Tot astăzi, în cadrul Sfintei Liturghii, diac. Voinea Ionuţ a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei Valea Crângului, Protoieria Urlaţi, iar tânărul teolog Zbarcea Marius a fost hirotonit diacon pe seama parohiei Poiana Copăceni, Protoieria Vălenii de Munte.

***

Mănăstirea Ghighiu a fost ridicată în Codrii Vlăsiei în urmă cu patru secole, după ce monahul Agapie, împreună cu patru ucenici, au descoperit aici un izvor natural tămăduitor. Odorul cel mai de preţ al mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aceasta datează din secolul al XVI-lea şi a fost dăruită de Episcopul Vasile (Samaha) de Sergiopolis din Siria, după ce Maica Domnului i s-a arătat în vis de mai multe ori, cerându-i să o aducă în România. În anul 2008 s-au împlinit 50 de ani de la aducerea ei la Ghighiu. A fost restaurată cu această ocazie şi a fost resfinţită pe 25 februarie 2008.

Sursa: basilica.ro

.