Eveniment festiv la Manastirea Dragomirna

În incinta Mănăstirii Dragomirna din judeţul Suceava va avea loc mâine, 18 septembrie 2014, ceremonia locală de premiere pentru conservarea frescelor de secol XVII ale bisericii acestei aşezări monahale.

Evenimentul va începe la ora 10:30 cu descrierea Proiectului „Dragomirna“, iar apoi va avea loc o prezentare a arhitectului Alexandra Chiliman Juvara, membru Europa Nostra.

Programul va continua cu prezentările „Restaurarea şi conservarea picturii murale a Bisericii Dragomirna“ (conf. dr. Carmen Solomonea) şi „Obiectivele proiectului ansamblului Dragomirna (reprezentantul companiei General Construct). În continuare, va avea loc expunerea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională, ceremonia de premiere şi dezvelirea plachetei de bronz. La final, vor fi susţinute discursuri de către partenerii proiectului. Amintim că Androulla Vassiliou, comisar european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, şi maestrul Plácido Domingo, preşedinte al Europa Nostra, au înmânat pe 5 mai 2014 Marele Premiu pentru restaurarea frescelor de secol XVII ale bisericii Mănăstirii Dragomirna. În cadrul aceluiaşi eveniment de la Viena - Austria, proiectul a fost şi câştigător al Premiului Publicului. „Restaurarea acestei lucrări de amploare, care acoperă o suprafaţă de 900 metri pătraţi, nu a fost o sarcină uşoară. A fost necesar un întreg efort de cooperare între specialişti şi voluntari din diferite tări europene. Juriul a apreciat nivelul ridicat de profesionalism şi conservarea foarte sofisticată din cadrul proiectului. Restauratorii au folosit materiale tradiţionale, naturale şi au făcut un lucru remarcabil“, a spus Denis de Kergorlay, preşedintele executiv al Europa Nostra.

Pictura murală a bisericii Mănăstirii Dragomirna a fost pentru prima dată restaurată după 400 de ani de la crearea sa, iar lucrările de mare anvergură au fost posibile prin derularea acestui proiect finanţat cu fonduri europene. Prin acest proiect s-a readus valoarea corectă şi importanţa monumentului istoric în cadrul edificiilor de aceeaşi factură din nordul Moldovei şi din Europa, evidenţiindu-se astfel un monument spectaculos ca arhitectură încadrat într-un ansamblu mănăstiresc fortificat cu turnuri şi ziduri masive. Picturile murale de la Dragomirna sunt importante prin tipologia lor care acumulează, în primii ani ai secolului al XVII-lea, influenţele unui curent artistic instalat în arta europeană, ce aduce noutăţi subtile la nivelul programului decorativ prin îmbinarea de elemente împrumutate din alte medii culturale, postbizantine şi locale din secolele anterioare în Moldova. „Rezultatul intervenţiilor este neaşteptat, biserica poate fi admirată de către vizitatori în forma sa originală concepută la începutul secolului al XVII-lea, când reprezenta o noutate absolută din punct de vedere architectural cu o pictură somptuoasă, nemaiîntâlnită în nici unul dintre monumentele dinainte sau în perioada care îi urmează“, a amintit conf. dr. Carmen Solomonea, specialist restaurator al proiectului bisericii Mănăstirii Dragomirna.

Constantin Ciofu
Sursa: doxologia.ro

.
Pe aceeaşi temă

17 Septembrie 2014

Vizualizari: 626

Voteaza:

Eveniment festiv la Manastirea Dragomirna 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Manastirea Dragomirna

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact