Evenimente liturgice si culturale la Parohia Timisoara-Iosefin

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Iosefin, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte părintele paroh Ionel Popescu, părintele protopop Ioan Bude, Protopopiatul Timișoara I, părintele protopop Mircea Szilagyi, Protopopiatul Timișoara II și preoții slujitori ai parohiei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doina Banatului” al parohiei, condus de prof. Nicolae Șincari. La slujbă a participat și comunitatea confraților timișoreni cu deficiențe de auz și vorbire, aparținătoare parohiei și singura din Vestul țării, căreia i s-a transpus Sfânta Liturghie prin mimică, gesticulație și dactileme, de părintele Eugen Bendariu.

După otpustul Dumnezeieștii Liturghii, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, explicând textul evanghelic duminical. „Hristos ne cheamă să luăm crucea, nu crucea Lui, ci crucea noastră. Crucea Lui a fost unică și nu mai poate fi purtată de cineva. Crucea pe care trebuie să o purtăm nu este o pedeapsă, ci o cruce spre mântuire. Numai lepădându-ne de grijile noastre lumește, putem face loc pe umărul nostru crucii mântuirii noastre. Prin urmare, nu oricum și oricine poate purta crucea Evangheliei lui Hristos, ci doar cel ce se leapădă de sine și-L urmează pe Hristos. Lepădarea de sine nu înseamnă depersonalizarea noastră sau anularea personalității noastre. Umblarea pe urmele lui Hristos înseamnă împlinirea Evangheliei Lui. Cel ce împlinește cuvintele Evangheliei Sale, acela Îl urmează pe Hristos”, a spus Părintele Mitropolit Ioan.

În continuare, în parcul din incinta bisericii, a avut loc un moment de rugăciune, la finalul căruia a fost dezvelit bustul pictorului Anastase Demian, cel care a pictat o parte din locașul de cult. Cu acest prilej, poetul, prozatorul și eseistul Eugen Dorcescu a rostit o alocuțiune, intitulată „Un panteon estetico-agapaic”, în care a descris această opera sculpturală a maestrului Aurel Gheorghe Ardeleanu, un renumit sculptor timișean.

„Această operă de artă se situează la același superior nivel de mister și măiestrie vădit de cele anterioare. Un portret desăvârșit, sintetizând datele, semnele iconice, indiciale, simbolice, spre a ilustra, memorabil, un ins irepetabil, un talent, un caracter; spre a genera și întemeia concomitent un analogon, o statuie, ce viețuiește, deopotrivă, prin sine, prin energia lăuntrică, metafizică, a artei ghidate de un umanism pneumatocentric, deocentric și hristocentric” a evidențiat profesorul Eugen Dorcescu.

La acest moment întregitor pentru panteonul iosefinian, a avut loc și un program de cântece tradiționale românești, susținut de Fanfara Asociației Cultural-Artistice „Eminescu” din Coștei (Serbia), condusă de Ilie Capeț, dar și de un grup format din meșteri populari, din zece județe ale țării, prezenți în orașul de pe Bega, la Târgul Meșterilor Populari.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, împreună cu soborul slujitor, a binecuvântat Sala festivă „Preot Ioan Imbroane” a parohiei, care, prin osârdia părintelui Ionel Popescu, a Consiliului Parohial și a multor oameni, iubitori de cult și de cultură, a trecut printr-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare.

Pictorul Anastase Demian. Schiță biografică
Anastase Demian s-a născut la 25 mai 1899, la Timișoara, într-o familie de origine macedo-română. După absolvirea Liceului piarist din Timișoara în 1917 și după obținerea Bacalaureatului, se înrolează în armată, luând parte la Primul Război Mondial. După ce Banatul a fost ocupat temporar de armata sârbă, Anastase locuiește pentru o scurtă perioadă la Budapesta, unde studiază pictura cu profesorul Rippl Ronay. La un an după ce primește o bursă de la Consiliul Dirigent pentru a studia la Academia de Belle-Arte din Roma, ma exact în 1919, a plecat la Ravena pentru a studia pictura religioasă, apoi la Paris, unde frecventează, pentru o perioadă, cursurile Academiei Julian, lucrând, totodată, la Ateliers des Arts Sacrées, îndrumat de Maurice Denis, un cunoscut pictor francez din grupul Les Nabis, și Georges Desvallières.

Întorcându-se din Paris, devine profesor de arte decorative la Şcoala de Arte Frumoase din Cluj şi apoi la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj.

Interesul creativ major s-a transferat în domeniile picturii bisericeşti (murale/parietale) şi, respectiv, în cel al graficii (de şevalet şi de reproducere): ilustraţia de carte (aici pot fi amintite volumele semnate de Lucian Blaga, Emil Isac, Octavian Breazu, Sabin Drăgoi, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Radu Boureanu) şi de revistă (cum ar fi: „Gândirea”, „Societatea de Mâine”, „Luceafărul”, „Erdely Helicon”, „Vremea”), precum şi grafica publicitară. Fiind și bun gravor, a lăsat drept moștenire, împreună cu sculptorul Constantin Baraschi, medalia „Regele Ferdinand Întregitorul”, bătută de Monetăria Statului în anul 1929.

Înzestrat cu un deosebit talent de anvergură, Anastase Demian a lăsat zestre poporului român notabile picturi bisericeşti de factură neobizantină, îmbinate cu o notă de romantism, dar și cu elemente de inspiraţie populară. Pictura sa poate fi găsită în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, Sibiu, Catedrala istorică din Arad şi, mai ales, în Catedrala mitropolitană din Timișoara. A pictat, de asemenea, biserica Parohiei „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Caransebeș, capela Stella Maris din Balcic și biserica Mezeriat de lângă Lyon, Franța. Nu în ultimul rând, a fost atât un pictor de icoane, pictând icoanele de pe iconostasul bisericii Mănăstirii Săraca, cât și un restaurator, restaurând pictura bisericii Mănăstirii Hodoș-Bodrog.

Sursa: mitropolia-banatului.ro

19 Septembrie 2017

Vizualizari: 638

Voteaza:

Evenimente liturgice si culturale la Parohia Timisoara-Iosefin 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Parohia Timisoara Iosefin

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact