Festivalul Bucuriei - Festival de joc si cantec popular, editia a V a

105 tineri din satele Cordăreni, Țuțora, Moșna, de la Golăești sau de la Hârlău precum și membri ai ansamblului Șapte Coline al ASCOR Iași alături de soliștii Emanuel Băiceanu, Bianca Săcăleanu și Ana Maria Lazăr vor urca duminică, 3 martie 2019 de la ora 17.00 pe scena Bibliotecii Central Universitare din Iași.

Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor împreună cu Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR) Iași, și Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR), filiala Iași, organizează a V a ediție a festivalului de cânt și joc popular intitulat generic Festivalul Bucuriei.

Evenimentul a devenit un festival de tradiție între tinerii din județele Arhiepiscopia Iașilor - județele Iași, Neamț și Botoșani. Prin intermediul festivalului este promovat jocul și cântecul popular și sunt încurajați tinerii și preoții pasionați de tradițiile populare care au organizat și dezvoltat în parohiile lor ansambluri folclorice devenite în timp cunoscute în întreaga țară.

Invitații speciali ai evenimentului sunt membrii Ansamblului Barbu Lăutaru din cadrul Liceului de Artă Octav Băncilă din Iași și doamna etnograf Angela Olariu care ne vor introduce în această lume, a jocului și cântecului popular la început de primăvară.

Intrarea la eveniment este liberă și se face până la orele 16.45.

01 Martie 2019

Vizualizari: 680

Voteaza:

Festivalul Bucuriei - Festival de joc si cantec popular, editia a V a 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact