Bucuria crestinului
Bucurati-va pururea (1 Tes. 5, 16), zice Sfantul Apostol Pavel, cu bucuria cea in Domnul si in Duhul Sfant (Rom. 14, 17). Aceasta bucurie se instapaneste in inima sub inraurirea credintei vii, a iubirii fierbinti si a nadejdii tari, si este atat de adanca incat nici un fel de necazuri dinafara nu o pot tulbura.
In crestinism, ea este tot atat de fireasca pe cat este de fireasca bucuria fiului care este primit iarasi in bratele iubitoare ale tatalui pe care il maniase, ori a robului ferecat in lanturi care astepta moartea si care a primit in schimb libertatea, ori a datornicului caruia i s-au iertat datoriile, si, indeobste, ca a omului care se afla intr-o situatie-limita si deodata, pe neasteptate, capata fericirea cea mai deplina.
La crestin se savarseste in duh, in intelesul cel mai inalt, ceea ce la aceia se savarseste pe dinafara. Omul este zidit pentru bucurie, pentru viata raiului, pe care a pierdut-o prin cadere; acum, in Domnul Iisus Hristos, prin harul Sfantului Duh, el e reasezat in cinul sau cel dintai. Desi pe dinafara el inca nu este in rai, pe dinlauntru primeste deja randuiala raiului, drept care se si bucura.
In viata de zi cu zi, oamenii se afla intr-o dispozitie vesela a duhului atunci cand nu-i apasa nevoile, cand au pace cu ceilalti, cand treburile merg bine si cand nici un necaz nu-i ameninta. Crestinii de ce se bucura? Fiindca pacatele le sunt iertate, puterile morale - refacute prin har, pacea cu Dumnezeu este instapanita in ei, constiinta li se pastreaza curata fata de toti si toate, au neclintita incredintarea ca Domnul o pazeste si o va pazi neprihanita pana la capat, nadejdea fericirii vietii vesnice este adanca: traind intr-o asemenea atmosfera de bucurie, el nu are cum sa nu fie intr-o stare totdeauna bucuroasa a duhului.
Temeiul de capetenie al bucuriei crestinului este insa innoirea firii cazute. La nasterea cea de-a doua, prin Botez, se arunca samanta vietii vesnice, dupa chipul Domnului inviat. Incepand din acea clipa sa umble intru viata cea innoita, crestinul se elibereaza tot mai mult din lanturile stricaciunii, ce vine prin pacat, si se umple cu prisosinta de simtamantul sanatatii duhovnicesti.
Acest simtamant de sanatate este aproape acelasi lucru ca simtamantul invierii: de aici bucuria neincetata a vietii in Domnul. Tocmai de aceea ne si porunceste Apostolul sa fim bucurosi - ne porunceste, adica, sa ne pastram intr-o stare duhovniceasca ce aduce bucurie neincetata, sa ne inconjuram de convingeri care adie bucurie in suflet, sa nu ne lipsim de gustarea bunatatilor duhovnicesti cu care sunt imbiati toti in Domnul si care nu au cum sa nu veseleasca inima, sa nu ne instrainam niciodata de osteneli si de nevointe, care ne duc pe o cale stramta, insa la viata vesnica.
Apostolul nu vrea ca crestinul sa dezvolte in sine bucuria prin nu stiu ce visari, ci sa paseasca cu fapta pe taramul veselitor al luminii si al vietii. Si pe cat este de sigur ca pe acest taram ajunge orice crestin adevarat, pe atat este de nedespartita bucuria de crestinul adevarat; tocmai de aceea cuvantul lui Dumnezeu ne porunceste in multe randuri sa ne bucuram (Filip. 3, 1; 4, 4; Rom. 12, 12; 14, 17; Iac. 1, 2).
Cand inlauntru este pace si bucurie, nevoile si necazurile dinafara nu au inraurire asupra crestinului, asa incat doar ceilalti il pot socoti necajit, in vreme ce el insusi se bucura pururea inlauntrul sau (2 Cor. 6, 10).
Bucuria duhovniceasca
Cine a gustat bunatatile aduse pe pamant de Domnul - lumina cunostintei, slobozirea din lanturile pacatului si puterea de a face binele, tamaduirea ranilor inimii si infierea de catre Dumnezeu - acela petrece necontenit in bucurie cereasca, neprefacuta.
Aceasta bucurie nu este o atractie de o clipa, intamplatoare, silita, a inimii, ci este rasfrangerea starii pururea bucuroase a intregii fiinte, care vine mai ales din legatura cu Dumnezeu si din primirea de la El a sus-pomenitelor bunatati.
Omul poate sa-si incordeze inima cu de-a sila ca sa se bucure, insa acea bucurie va fi lepadata din el indata, ca un bat aruncat vertical in apa. Ne putem amagi inima pentru o clipa infatisandu-i bunatati inchipuite, dar aceasta va fi nu bucurie, ci betie, care de obicei se sfarseste cu o si mai mare intristare. Sa privegheati, si sa nu va amagiti.
Putem intalni multe lumini - lumini ale „intelepciunii” celei desarte, care nu sunt lumini ale cunoasterii, ci mici vapai ratacitoare, asemenea celor ce aproape totdeauna se invart deasupra unui cadavru. Luati seama, si sa nu va amagiti.
Sunt oameni care cred ca nepunand hotar poftelor largesc cercul propriei libertati: acestia seamana de fapt cu niste maimute care cu buna stiinta se incurca in plasele vanatorilor. Nu va lasati atrasi de exemplul lor.
Cu multe mangaieri ne imbie lumea, dandu-le drept leacuri pentru ranile inimii - insa aceste parute leacuri ard si mai mult ranile cu pricina, ca niste miraje de izvoare in pustie sau ca apa sarata ce intarata setea. instrainati-va de ele.
Si stapanitorul acestei lumi, care sufla rautate asupra noastra, intotdeauna vine la noi cu vorbe dulci, care par parintesti, imbiindu-ne pana una alta cu indestulare si cu odihna. Alungati farmecele acestui inselator, ce cauta sa va vrajeasca. Nu este alta bucurie pe lumea asta, afara de bucuria in Domnul nostru Iisus Hristos!
Sfantul Teofan Zavoratul
-
Bucuria Invierii din fiecare duminica
Publicat in : Religie -
Bucuria in Ortodoxie
Publicat in : Morala -
Bucuria si sensul credintei
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.