Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Mitropolia Clujului

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în colaborare cu Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși - Filiala Cluj-Napoca și cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, organizează la Cluj-Napoca, în perioada 26-27 august 2022, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși va reuni la Cluj-Napoca aproximativ 1500 de tineri din cele cinci județe ale Mitropoliei Clujului, sub genericul Rugăciunea ține lumea. Timp de două zile, tinerii vor lua parte la un program complex, cu manifestări duhovnicești, culturale, artistice, educative și recreative.

Festivitatea de deschidere a acestei Întâlniri va avea loc vineri, 26 august 2022, începând cu ora 19:30, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a celorlalți arhierei din Mitropolia Clujului. Va urma apoi programul artistic susținut de Ansamblul Folcloric Studențesc „Mugurelul” al Universității „Babeș-Bolyai”, interpreții de muzică populară Cristina Beldean Moșuțan și Raul Oltean, grupurile de muzică folk „Prieteni de poveste” și „Popa’s Band”, iar la final un recital Ilinca&Gadjo Dilo.

Sâmbătă, 27 august 2022, de la ora 07:30, tinerii vor participa la Sfânta Liturghie arhierească în Biserica Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, iar de la ora 10:30, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, vor lua parte la conferința intitulată „Hristos – cel mai bun prieten”, susținută de invitatul special Mihai Neșu și moderată de arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Procesiunea tinerilor, din Parcul Central înspre Catedrala Mitropolitană (ora 16:00), o sărbătoare a comuniunii în Hristos, și rugăciunea din Catedrala Mitropolitană (ora 17:00), vor încheia sâmbătă seara această Întâlnire a Tinerilor Ortodocși.

Scopul principal al evenimentului este acela de a da posibilitatea tinerilor să se întâlnească într-o atmosferă de dialog, prietenie, comuniune de credință, rugăciune, cântare, respect, bună cuviință și încredere, sub genericul Rugăciunea ține lumea.

Acest eveniment se înscrie în seria manifestărilor dedicate anului 2022, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului şi vine să arate grija Bisericii pentru educaţia şi viitorul tinerilor.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși - un proiect pentru tineri

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, un proiect al Bisericii adresat tinerilor, a demarat în anul 2013 la Baia Mare, fiind ulterior preluat și implementat la nivel național și internațional.

Arhiepiscopia Clujului a mai organizat la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie 2015, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, un eveniment în premieră pentru întreaga lume Ortodoxă, care a avut astfel oportunitatea de a-şi afirma deschiderea ei universală şi ecumenică. La această întâlnire au participat peste 6000 de tineri ortodocşi din ţară, din Republica Moldova şi din diaspora românească, dar și din ţări ortodoxe precum: Rusia, Grecia, Ucraina, Georgia, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia şi Slovacia, Finlanda, Albania şi Cipru.

Tema întâlnirii, „Tinerii ortodocşi împreună pentru viitorul Europei”, a dat evenimentului o dimensiune real europeană. Evenimentul a fost unul dătător de ton nu doar în Biserica noastră, ci în întreaga lume ortodoxă europeană, care are nevoie de un forum permanent de întâlnire a tinerilor. Această întâlnire s-a înscris în calendarul principalelor manifestări prilejuite de alegerea municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 drept Capitala europeană a tineretului.

De asemenea, Arhiepiscopia Clujului a organizat în municipiul Bistriţa, în perioada 29-30 iulie 2017, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului. La această întâlnire au participat peste 1000 de tineri din întreaga Mitropolie. Evenimentul a fost o premieră pentru orașul Bistrița, care a avut șansa de a-și confirma deschiderea spre viitor și spre tineri, iar scopul principal al Întâlnirii a fost acela de a-i aduna pe tinerii din cele cinci județe ale Mitropoliei Clujului împreună într-o atmosferă de prietenie, bună cuviință, respect și încredere în viitorul care le aparține.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

25 August 2022

Vizualizari: 1005

Voteaza:

Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Mitropolia Clujului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact