Vineri, 20 noiembrie 2015, Sfânta Mănăstire Bistrița din județul Vâlcea își serbează ocrotitorul. Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui Sfinte Moaște se află așezate spre închinare în biserica mare, ocrotește mănăstirea vâlceană, precum și pământul țării noastre, din anul 1497, când evlaviosul ban Barbu Craiovescu le-a așezat în acest loc.
Slujba de Priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia) va fi săvârșită joi, de la ora 17:00, iar Sfânta Liturghie va fi săvârșită vineri, 20 noiembrie, de la ora 9:30, de un sobor de 14 ierarhi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.
Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului
-
Sfantul Grigorie Decapolitul
Publicat in : Sfantul Grigorie Decapolitul
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.