Mii de pelerini, marturisitori de credinta, pe Calea Sfintilor de la Iasi - 2017

Aproximativ 25.000 de credincioși și aproape o sută de preoți au mers în procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Mucenițe Tecla pe străzile din centrul Iașului.

În această seară, la ora 19.00 a început procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, împreună cu moaştele Sfântului Sfintei Întâi Mucenițe și Întocmai cu Apostolii Tecla.

Cele două racle cu sfintele moaște au fost purtate pe străzile din centrul municipiului Iași. La acest moment au participat şi trei ierarhi – Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum şi Vicar al Patriarhiei Antiohiei și Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de numeroși preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor şi de credincioși din mai multe judeţe ale ţării. Procesiunea a fost deschisă de un grup de tineri în port popular, ţinând în mâini drapelul naţional şi o icoană, urmaţi de militari cu torţe aprinse.

Ieşirea cu sfintele moaște s-a făcut prin poarta Mitropolit Iosif Naniescu. S-a mers apoi pe strada I.C. Brătianu, până la intersecţia cu strada Cuza Vodă, pe lângă Teatrul Naţional şi statuia lui Miron Costin. Procesiunea a continuat pe strada Cuza Vodă, până la Capela „Nașterea Domnului” a Maternității Cuza-Vodă, unde s-a făcut o scurtă rugăciune pentru ostenitorii unității medicale, mamele și copii aflați în spital. Pelerinajul a continuat spre intersecţia cu strada Armeană, pe care s-a coborât spre Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit”, unde s-a făcut a doua oprire pentru o scurtă slujbă religioasă. Apoi, s-a mers pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, unde a avut loc următoarea oprire. După aceasta, procesiunea a continuat spre Catedrala Mitropolitană, pe pietonalul Ștefan cel Mare şi Sfânt. La final, sfintele moaște au fost aşezate din nou în baldachinul din apropierea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

Procesiunea a fost urmată de Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi, în Catedrala Mitropolitană.

.

13 Octombrie 2017

Vizualizari: 652

Voteaza:

Mii de pelerini, marturisitori de credinta, pe Calea Sfintilor de la Iasi - 2017 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact