Mitropolia Clujului, la ceas aniversar

Anul acesta, pe 25 martie se împlinesc 11 ani de la reîntemeierea Mitropoliei și tot atunci IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei împlinește 6 ani de arhierie în scaunul mitropolitan de la Cluj. Celebrarea acestor evenimente se va face printr-o liturghie solemnă la care vor sluji mai mulți ierarhi din țară, ne-a spus consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Bogdan Ivanov:

„La sărbătoarea din acest an va fi prezent un sobor format din cinci arhierei, avându-l în frunte pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, dar și pe Preasfințitul Vicențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, pe Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, pe Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și pe Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.”

Sărbătoarea hramului Mitropoliei va începe anul acesta în ajunul sărbătorii cu Slujba Vecerniei Mari, urmată de Priveghere, iar Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în Catedrala Mitropolitană va debuta la ora 10:00.

„La Sfânta Liturghie sunt invitați să participe și reprezentanți ai autorităților locale și județene din toată aria de jurisdicție a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului și bineînțeles credincioșii noștri, care au ocazia să fie părtași la această sărbătoare din viața Bisericii din această zonă. Sărbătoarea se va încheia cu „Marșul pentru viață”, care va debuta la ora 16:00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.”, a mai spus Părintele Bogdan Ivanov.

Pentru credincioșii clujeni, sărbătoarea Bunei Vestiri are o însemnătate deosebită. În această zi au fost întronizaţi cei doi mitropoliţi ai Clujului: vrednicul de pomenire Bartolomeu în 2006, şi Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, actualul întâistătător al Mitropoliei, în anul 2011.

Pr. Robert Kovacs
Sursa: radiorenasterea.ro

23 Martie 2017

Vizualizari: 558

Voteaza:

Mitropolia Clujului, la ceas aniversar 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Mitropolia Clujului

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata
Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata Tradiţia noastră bisericească îl vede pe om în perspectiva relaţiei cu Dumnezeu mai înainte de toate ca Tată. Aceeaşi nevoie de filiaţie o are fiecare dintre noi şi în relaţiile lui cu aproapele şi desigur cu cei dragi lui. Unii dintre noi suntem chemaţi 10.00 Lei
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos Aici vei întâlni fete care au avut o viaţă diferită, care ardeau de dragoste dumnezeiască şi îşi doreau cu râvnă să plece la mănăstire şi cineva nu le lăsa să facă asta. Oamenii răi chinuiesc, lovesc sau constrâng. Aici vei sta cu basmaua băgată între 16.00 Lei
Dumnezeu si singuratatea
Dumnezeu si singuratatea Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul 18.00 Lei
Mai presus decat armele
Mai presus decat armele O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu „Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la 32.00 Lei
Credinta ortodoxa si viata in Hristos
Credinta ortodoxa si viata in Hristos “Această sfântă carte e plină de mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe. Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele 18.00 Lei
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de 25.00 Lei
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului Preasfântul patriarh kyr Filotei Kokkinos către unul din frații sârguincioși care l-a întrebat cum să-și ducă viața în chilia sa; Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-și țină canonul/regula de rugăciune, fiind 13.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact