Mitropolitul Andrei a oficiat Sfanta Liturghie in satul natal

Ne-am aflat ieri in duminica a doua dupa Pasti, cand Biserica Ortodoxa il pomeneste pe Sfantul Apostol Toma. Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, Inaltpreasfintitul Andrei, a oficiat in aceasta zi Sfanta Liturghie la biserica din satul natal, Oarta de Sus, judetul Maramures.

Locasul de cult al parohiei ortodoxe il are ca si protector spiritual pe Sfantul Apostol Toma, pomenit astazi in calendarele ortodoxe.

Slujba a inceput la ora 10 si alaturi de Inaltpreasfintia Sa a slujit un sobor de 10 preoti si diaconi. Sfanta Liturghie la care au luat parte multime de credinciosi, dar si autoritati locale si judetene, a fost savarsita pe altarul de vara, situat in curtea bisericii. In cadrul slujbei foarte multi credinciosi s-au impartasit, iar copiilor Inaltpreasfintia Sa le-a impartit la final carti de rugaciuni.

In cadrul cuvantului de invatatura, Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenti, despre credinta, mentionand ca aceasta virtute este esentiala in viata unui crestin. "Ea este, precum ne spune Sfantul Apostol Pavel in epistola catre evrei, incredintarea celor nadajduite si dovedirea lucrurilor celor nevazute. Fara aceasta este cu neputinta sa fim placuti in fata lui Dumnezeu".

Mitropolitul Clujului a oferit la finalul slujbei domnului Mircea Letiu, Crucea Transilvana pentru implicarea sa in restaurarea multor biserici din zona Maramuresului, dar si din Arhiepiscopia Clujului. Dupa momentul festiv, parintele paroh Dumitru Vlad i-a multumit Inaltpreasfintitului Andrei pentru prezenta in mijlocul credinciosilor si pentru purtarea de grija pe care o are fata de comunitatea din Oarta de Sus.

Localitatea Oarta de Sus apare mentionata in documentele de cancelarie pentru prima data in anul 1391. Prima atestare documentara a bisericii din Oarta de Sus este din 1723, avand hramul „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril”. Noua biserica, inchinata „Sfantului Apostol Toma” a fost reconstruita intre anii 1971-1975, iar in anul 1976 a fost pictata. A fost sfintita la 1 mai 1976 in duminica Tomii de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

Autor: Andreea Pagleşan

Sursa: radiorenasterea.ro

.
Pe aceeaşi temă

28 Aprilie 2014

Vizualizari: 788

Voteaza:

Mitropolitul Andrei a oficiat Sfanta Liturghie in satul natal 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact