Moastele Sfantului Mardarie au fost descoperite intacte

În urma exhumării din 5 mai 2017, odoarele Sfântului Mardarie (Uskokovic) au fost găsite intacte, notează Pr. Nikolaj Kostur, şeful subcomisiei pentru canonizarea acestui ierarh sârb.

Osemintele Sfântului Mardarie au fost dezgropate cu binecuvântarea Episcopului Longhin de Noua Gracanica şi Midwest. Mormântul sfântului se află în Mănăstirea Sfântul Sava din Libertyville, Illinois (SUA).

În data de 4 mai, Preasfinţitul Părinte Longhin a oficiat Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfântului Mardarie. A doua zi, în prezenţa Ierarhului, a început ceremonia de exhumare.

În urma examinării odoarelor, s-a constatat că trupul Sfântului Mardarie a fost foarte bine conservat. Oasele membrelor inferioare erau de culoare galben-aurie. Mâinile sfântului erau intacte şi ţineau Sfânta Cruce cu care a fost îngropat. Părul de pe cap și barba arătau de parcă ar fi trecut la Domnul de puţină vreme.

Sfintele moaşte au fost spălate cu apă caldă şi vin alb, apoi au fost unse cu ulei. După ce au fost învelite în in şi bumbac, odoarele au fost aşezate într-un sicriu de metal temporar, până în 14-16 iulie 2017 când va avea loc proclamarea locală a canonizării.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, în şedinţa sa de lucru din perioada 14-29 mai 2015, a hotărât trecerea Ierarhului Mardarie de Liberyville în rândul sfinţilor şi înscrierea sa în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe.

Sfântul Mardarie s-a născut din părinţi evlavioşi în satul Kornet, în Muntenegru, în data de 02 noiembrie 1889, fiind botezat în Biserica Sfântul Gheorghe din sat, primind la botez numele de Ioan (Ivan). Mama sa făcea parte din bine-cunoscuta familie Bozovici.

Tânărul Ioan a fost trimis la studii mai întâi la Rijeka Crnojevica, apoi la Cetinje (Muntenegru) şi, în cele din urmă în Belgrad (Serbia). Pe când studia în Belgrad, tânărul Ioan a intrat ca novice la Mănăstirea Studenica, unde a fost tuns în monahism după o scurtă perioadă, primind numele Mardarie.

După ce a fost hirotonit ierodiacon, la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, tânărul Mardarie a fost trimis în Rusia, unde a petrecut 12 ani (1905-1917), continuându-şi studiile teologice. În data de 01 decembrie 2015, Arhimandritul de atunci Mardarie a fost numit administrator al eparhiei ortodoxe sârbe din America şi Canada, cu sediul în Chicago.

În acelaşi an, a achiziţionat un teren în Libertyville, Illinois, unde, mai târziu, a fost construită Mănăstirea Sfântul Sava. În data de 07 decembrie 1925, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a ales ca primul episcop pentru nou înfiinţata Episcopie sârbă în America. Hirotonia sa întru episcop a avut loc în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, în data de 25 aprilie 1926.

De la acea dată, Sfântul Ierarh Mardarie, primul episcop al Bisericii Ortodoxe Sârbe din America de Nord şi de Sud, s-a nevoit să construiască biserici, să semene dragostea creştină, să răspândească pacea, să propovăduiască şi să mărturisească Evanghelia lui Hristos în eparhia încredinţată spre păstorire.

A păstorit ca episcop pentru aproape zece ani, săvârşindu-se cu pace în Domnul, în data de 12 decembrie 1935, în timp ce se afla în Spitalul din Ann Arbor, Michigan, redactându-şi ultima scrisoare pastorală către iubiţii săi credincioşi, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului. Rămăşiţele pământeşti i-au fost aşezate în Mănăstirea Sfântul Sava din Libertyville.

Gheorghe Anghel

Sursa: basilica.ro

17 Mai 2017

Vizualizari: 827

Voteaza:

Moastele Sfantului Mardarie au fost descoperite intacte 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact