Patriarhia, ca instituție bisericească, a fost consacrată în timpul împăratului Iustinian și era limitată la cele 5 mari scaune apostolice, respectiv Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim.
După Marea Schismă din 1054 și după ce mai multe popoare s-au creștinat, sistemul pentarhic s-a schimbat. După ieșirea Romei din pentarhie, au apărut: Patriarhia Moscovei (1593), Patriarhia Sârbă (1920), Patriarhia Română, (1925), Patriarhia Georgiei (1943) și Patriarhia Bulgară (1953).
Dezvoltarea Bisericii noastre a mers în paralel cu cea a României moderne. După dobândirea independenței de stat (1877) s-a obținut autocefalia Bisericii (1885). După Marea Unire (1918), a venit ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (1925).
Ideea de Patriarhie Română. Propunerea
Ideea de înfiinţare a Patriarhiei Române a fost formulată pentru prima dată într-un cadru formal, în 1919, de către preotul Gheorghe Ciuhandu la Congresul preoţimii ardelene de la Sibiu. După aceea, alte personalităţi de marcă ale culturii româneşti au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc.
Propunerea ca Biserica Ortodoxă Română să fie ridicată la rangul de Patriarhie a venit către Sfântul Sinod la finalul anului 1924. Documentul fusese redactat de Mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei era semnat de alți șase ierarhi.
Înființarea Patriarhiei Române. Recunoașterea
Prin urmare, la ședința Sfântului Sinod din 4 februarie 1925 avea să fie aprobat Actul de înființare a Patriarhiei Ortodoxe Române iar Mitropolitul primat Miron Cristea devenea primul Patriarh al României.
La numai câteva zile, Statul Român a adoptat cu o lege care recunoștea acest fapt istoric și sublinia consensul inițiativei. Legea înfiinţării Patriarhiei Române a fost promulgată de Regele Ferdinand I în data de 23 februarie 1925.
Ulterior, Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate de înființarea Patriarhiei Române, printr-o scrisoare irenică. Sinodul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol a recunoscut ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie, prin tomosul nr. 1579 din 30 iulie 1925.
Întronizarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Primat Miron Cristea a avut loc în data de 1 noiembrie a aceluiaşi an. Printre altele, în cuvântul rostit îndată după înscăunare Patriarhul Miron Cristea a vorbit despre necesitatea construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului.
Vremuri luminoase, vremuri tulburi
Ulterior acestor episoade luminoase, Biserica Ortodoxă Română avea să treacă prin vremuri tulburi.
Sub Patriarhul Nicodim Munteanu, România a trecut prin Al Doilea Război Mondial. Patriarhii Justinian Marina, Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu au avut de condus Biserica Ortodoxă Română în condițiile regimului comunist ateu când sute de preoți au avut de suferit pentru credința lor.
Abia în timpul Patriarhului Daniel, Biserica Ortodoxă Română a cunoscut o perioadă favorabilă cu mari realizări pe plan politic și social, fapt care a favorizat și înfăptuirea idealului construirii unei Catedrale Naționale.
Altarul Catedralei Mântuirii Neamului a fost sfințit la un secol de la Marea Unire, iar sfințirea mare a lăcașului de cult va avea loc în toamna anului 2025, în contextul Centenarului Patriarhiei Române.
Anul Centenar al Patriarhiei Române va fi marcat prin mai multe evenimente aniversare. În ziua împlinirii a o sută de ani de la înființarea Patriarhiei va fi proclamată canonizarea a 16 noi sfinți români.
Sursa: basilica.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.