Praznuirea Bunei Vestiri, minune indoita peste zidirea lui Dumnezeu: „Bucura-te cea plina de har”
Sarbatorim si in acest an ziua care ne aduce aminte, inca odata, in calendarul crestin, de miraculoasa si precurata zamislire a Fiului lui Dumnezeu. Vestim inca data lumii de azi credinta noastra nestramutata: „Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din cer si S-a intrupat de la Duhul Sfant si de la Maria Fecioara si s-a facut om”.
Ziua Bunei Vestiri este, in acelasi timp, cea mai duioasa din cununa zilelor anului.
O descendenta ilustra, o genealogie regala lega pe Miriam, fiica batranilor Ioachim si Ana, de veacurile istoriei si ale vechei dinastii a lui David. Documentele crestine, arhiva noastra sacra, Sfanta Evanghelie, se deseschid in gradina Bunei Vesitiri, unde Arhanghelul Gavril o intampina smerit pe Fecioara: „Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei”(Luca, 1,28).
Miracolul existente umane
Mesajul suprem adus Mariei intr-un brat de crini (asa cum au imortalizat icoana cei mai multi zugravi) si intr-o adanca metanie de aripi albe. Din ea, din Fecioara Maria, se va naste Mantuitorul lumii, prin acelasi act mai presus de fire prin care s-au nascut cerul si pamantul la inceputul lor innaccesibil priceperii noastre. Dumnezeu le-a aranjat toate asa, ca sa ramana acest spatiu pentru libertatea noastra. El ne-a daruit, cu paradoxul evidentelor neconstrangatoare, ca sa ne puna la incercare libertatea si sa ne faca viata frumoasa.
Sa lase camp liber cercetarii, dezvoltarii, desavarsirii. Sa-l faca pe om sa se simta demn de libertatea sa de alegere, i-a oferit in acelasi timp si evidentele pentru cei ce le vad si se multumesc cu ele, si principiile, dar si posibilitatea de a le pune la indoiala, de a le crede insuficiente sau neconcludente. I-a dat ratiunea cu limite, dar i-a dat si o ratiune fara limite, ca aceea de care vorbeau Pascal sau Newton, lasandu-l sa se framante singur.
In framantarea aceasta e marea frumusete. In ea e tot miracolul sensului existentei umane, in care e loc si pentru indoiala si pentru credinta, pentru toate. Din toate alege credinciosul care gaseste de cuviinta sa opteze, prin ratiunea inimii unita cu ratiunea discursiva, credinta in Dumnezeu si implinirea sa sufleteasca reaizata in mantuire.
Minuni mai presus de minte
Doua minuni s-au savarsit in acea frumoasa primavara de acum doua milenii: minunea Fecioarei, prin zamislirea fara de barbat si coborarea Stapanului in marginirea fapturii create. Dupa ratiunea cea de sub simturi, aceste minuni par de neinteles, dar pentru mintea cea luminata de har, dupa ratiunea cea de dincolo de limite, intelesurile se deschid si taina se dezvaluie si se limpezeste: „Caci Dumnezeu, unde voieste, se biruieste randuiala firii”.
Privind Icoana Bunei Vestiri, vedem mai intai cum ingerul descopera maretia Fecioarei, cand ii zice: „Binecuvantata esti tu intre femei”. Iar Acatistul ne dezvaluie ca: „Ingerul sta cu frica inaintea Fecioarei”. Ce calitati vor fi indreptatit alegerea Fecioarei? A fost intrebarea de veacuri a celor ce au adastat la acest praznic. Din Evanghelie, aflam ca acestea au fost: neprihanirea totala, in gand, in simtire si in fapta, impreuna cu smerenia desavarsita. Si aceasta „maretie a Fecioarei”, descifrata de inger, a devenit prin Duhul Sfant, care a „umbrit-o”, „maretia mamei”, pe care de doua mii de ani „o fericesc toate neamurile”.
Minunea Bunei Vestiri din Cetatea Baniei
Cu peste un sfert de mileniu in urma, un boier din stirpea Craiovestilor, cazu la grea suferinta si, in ciuda straduintelor depuse pentru insanatosire, sperantele de viata se imputinau cu fiecare clipa. La o ultima impartasire, credincioasa-i sotie il duce pe brate in bisericuta de lemn, de alaturi, care avea ca hram Buna Vestire. Ce se va fi petrecut atunci in mintea marelui boier, cum se va fi concentrat el in teribila-i suferinta, ce juruinta va fi facut, nu stim. Se stie insa cert, ca dupa cateva luni, el s-a pus pe picioare si a pornit la realizarea unui proiect grandios pentru acele vremuri: temeluirea unei biserici monumentale, construirea primului spital zonal, a primului camin pentru batrani si a primei scoli publice din Oltenia.
In luna mai 1753, episcopul Ramnicului – Noul Severin, Grigorie Socoteanu, inconjurat de majoritatea clerului din Oltenia, a sfintit noul asezamant, randuind ca hram principal, Buna Vestire, iar ca hram secundar, Sf. Imparati Constantin si Elena, dupa numele ctitorului. Pana in anul 1775 s-au adus la indeplinire toate cele juruite de ctitor: biserica, spital, camin, scoala pentru functionarea carora daruind toata avutia sa.
De atunci, din 1753, icoana Bunei Vestiri, a stat pe frontispiciul bisericii, a servit ca hram si celorlalte asezaminte si ca ocrotitoarea pentru familia marelui ctitor. De atunci, Constantin Obedeanu si sotia sa Stanca, au trecut in randul marilor ctitori, mormitnele lor aflandu-se in deosebita cinstitre in sfantul lacas, iar numele de „Obedeanu” constituie, iata, dupa peste un sfert de mileniu, un punct de referinta pentru cetatea Baniei.
Mi-a fost dat sa slujesc aproape 30 de ani la aceasta biserica si aproape 15 ani la scoala din incinta ei. Si atat cat va ingadui Dumnezeu imi voi purta poverile batranetii in casa de alaturi, peste care se revarsa turlele ei la fiecare apus de soare al zilei.
Se cuvine dar, sa marturisim ca Buna Vestire apropie tainic laolalta pe toti cei care cred, in cer si pe pamant, ca Fiul lui Dumnezeu, pogorand spre noi pe orbita inefabila a iubirii de oameni, a binevoit sa se intrupeze de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si sa se faca Om.
Iata convingerea care strabate prin intunericul indoielilor si certitudinilor ca un fulger eliberator. Iata scara care se rezema oarecand pe pieptul lui Iacob si „facea cale larga ingerilor Domnului”.
Pr.
Sursa: mitropoliaolteniei.ro
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.