Icoana Bunei Vestiri

Icoana Bunei Vestiri

Buna Vestire este praznuita pe 25 martie. Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului.

Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datata de arheologi din secolul al II-lea. In aceasta reprezentare Maica Domnului este asezata pe un scaun cu spatar inalt, reprezentat sub forma unui tron imparatesc. Imaginea trimite la faptul ca Fecioara devine "templu" al Celui Preainalt. In fata ei se afla Arhanghelul Gavriil, fara aripi, de la care primeste instiintarea ca-L va naste pe Fiul lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil este pictat fara aripi din dorinta de a nu fi asemanat cu figurile pagane inaripate.



 

O alta reprezntare foarte veche a sarbatorii Bunei Vestiri este din anul 440, in mozaic, si se gaseste pe arcul Basilicii "Santa Maria Maggiore" din Roma. Si aici Fecioara Maria este reprezentata sezand, inconjurata de ingeri inaripati purtand nimburi. Deasupra ei zboara Arhanghelul Gavriil, vestindu-i intruparea Fiului de la Duhul Sfant, inchipuit de porumbel alb care coboara peste ea.



 

Incepand cu secolul al VI lea, Maica Domnului este pictata si in picioare, vorbind. Prin aceasta noua reprezentare este scos in evidenta rolul Maicii Domnului in Intruparea Domnului. Cand Maria a rostit «Fie mie!», "atunci: cuvantul creaturii a adus Creatorul in lume. " (Mitropolitul Filaret al Moscovei).



Pe umeri si pe cap, pe omoforul brun, Maica Domnului poarta trei stelute, ca semn al fecioriei perpetue: inainte, in timpul si dupa nasterea Fiului.



 

In fundal sunt cladiri, dispuse in traditionala perspectiva "inversata", conform careia lucrurile mai indepartate din icoana sunt redate mai sus, astfel incat privitorul le poate vedea concomitent cu obiectele din prim plan. Reprezentarea deformata a cladirilor poate semnifica faptul ca iconarul nu este interesat sa prezinte unde anume are loc evenimentul.

In iconografia ortodoxa traditionala, Buna Vestire apare descrisa astfel: In partea stanga a compozitiei se afla Arhanghelul Gavriil, cu mana dreapta intinsa, binecuvantand-o pe Prea Sfanta Fecioara Maria, care se afla in partea opusa, iar in mana stanga tine un toiag, simbol al autoritatii mesagerului lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil este infatisat ca si cum ar alerga, cu un picior inainte, cu genunchiul indoit sub vesminte - pentru a ne descoperi ca exprimarea vestii are loc inainte de oprirea sa. Uneori, o aripa se afla inca in aer, iar cealalta lasata in jos.

Gestul de retragere al Maicii Domnului in fata ingerului, arata atitudinea de aparent refuz, de teama ca sa nu fie amagita, asa cum a fost amagita Eva de sarpe. Este si un act de uimire: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?" (Ev. Luca I, 34). Sfantul Iacob Monahul, referindu-se la aceasta, spune: "Maria n-ar fi primit sa fie Maica Mantuitorului, daca prin aceasta urma sa-si calce fagaduinta de feciorie. De aceea, ingerul o linisteste, spunandu-i felul nasterii si cine va fi Cel ce Se va naste".



Buna Vestire este pictata in bisericile ortodoxe pe iconostas, in registrul praznicelor imparatesti si pe usile imparatesti. Sa nu uitam ca in fata Usilor imparatesti, fiecare persoana botezata primeste Trupul si Sangele lui Hristos, ceea ce ne descopera ca odata cu Bunavestire, Fecioara Maria L-a primit pe Hristos trup si suflet.



Icoana Bunei Vestiri se bazeaza pe o istorisire evanghelica. In primul capitol al Evangheliei dupa Luca citim urmatoarele: "Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei". Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: "Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?" Si ingerul i-a zis: "Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Numele Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit". Si a zis Maria catre inger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat ?" Si raspunzand, ingerul i-a zis: "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca ia Dumnezeu nimic nu este cu neputinta". Si a zis Maria: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau !" Si ingerul a plecat de la ea" (Lc. 1,26-38).

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Pe aceeaşi temă

25 Martie 2016

Vizualizari: 15178

Voteaza:

Icoana Bunei Vestiri 5.00 / 5 din 3 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • costel popescu Postat la 2014-03-24 17:37

    Preasfanta Fecioara L-a zamislit pe Hristos fara de placere trupeasca, dupa cum si purtarea de noua luni in pantecele ei a fost fara efort si fara sa Ii simta greutatea. Ea nu simtea greutatea, desi dumnezeiescul prunc se dezvolta firesc si avea greutatea unui embrion normal. S-a implinit astfel profetia lui Isaia: „Iata, Domnul vine pe nor usor” (Isaia 19:1). Prin „nor usor” se intelege trupul omenesc, care era atat de usor, incat Preasfanta Fecioara nu a simtit nici o greutate si osteneala pe durata celor noua luni de sarcina.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact