Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat astăzi, 22 martie 2015, în Duminica a patra din Postul Mare, numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, în mijlocul obştii monahale a Mănăstirii Pasărea din judeţul Ilfov unde a participat la Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, Patriarhul României a vorbit despre Pericopa Evanghelică citită astăzi, precum şi despre Sfântul Ioan Scărarul: „Evanghelia vindecării demonizatului a fost rânduita de Biserică să fie citită în Duminica a 4-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, pentru că în ea se face în mod deosebit pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, deşi el mai este pomenit în fiecare an în ziua de 30 martie. Evanghelia ne arată în mod concentrat trei mari lucrări pe care le-a săvârşit Mântuitorul Iisus Hristos, şi anume: a vindecat de îndoială pe tatăl copilului bolnav, a vindecat pe copil de boală eliberându-l de duhul necurat şi a vindecat pe ucenicii Săi de nepricepere duhovnicească privind izgonirea demonilor din om.

Slăbirea credinţei întăreşte lucrarea diavolului asupra omului

Evanghelia evidenţiază, pe de o parte, cât de multa suferinţă a întâlnit Iisus Hristos în copilul chinuit de demon şi cât de puţină credinţă a găsit la tatăl acestuia. Multă suferinţă, pe de o parte, şi puţină credinţă, pe de altă parte. De aceea, Hristos-Domnul îndată ce a auzit pe tatăl copilului bolnav zicând: „Am zis ucenicilor să-l alunge (pe demon), dar ei n-au putut" (Marcu 9, 18), S-a tulburat pentru că ştia pricina nevindecării copilului şi anume, credinţa slabă a tatălui şi nepriceperea duhovnicească a ucenicilor. Totuşi, Domnul Iisus nu l-a mustrat direct pe tatăl copilului, ca să nu mai adauge la multa lui suferinţă şi durerea mustrării. Dar pentru ca tatăl copilului făcea parte din poporul evreu care s-a împărţit în două, adică unii credeau în Hristos, iar alţii se îndoiau de puterea Lui, Domnul Iisus a zis către toţi cei slabi în credinţă: „O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?" (Marcu 9,19). Prin aceasta, Domnul Iisus Hristos vrea să ne arate indirect că foarte adesea demonii au putere asupra oamenilor mai ales când slăbeşte credinţa în popor. Cu cât slăbeşte mai mult credinţa în popor, cu atât duhurile rele au mai multă putere asupra oamenilor, făcându-i să cârtească, să se răzvrătească sau să hulească pe Dumnezeu când trec prin suferinţă, mai ales când suferă un copil nevinovat. Adesea, cel slab în credinţă când suferă se revoltă sau huleşte pe Dumnezeu în loc să se apropie de El sau să-I ceară ajutorul Său”, a spus Patriarhul României.

Pocăinţa smerită a tatălui aduce vindecarea fiului bolnav

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mai subliniază faptul că „În partea primă a cuvintelor sale, „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele", tatăl copilului bolnav arată că s-a întărit în credinţă, iar în partea a doua, s-a întărit în smerenie, recunoscând că la început nu avea credinţă suficient de tare pentru a dobândi vindecarea fiului său. Vedem în cuvintele tatălui întristat două atitudini complementare din punct de vedere duhovnicesc. Mai întâi, lacrimile lui arata starea lui de căinţă pentru că avea credinţă puţină, sau credinţă amestecată cu îndoială, iar cuvintele lui „Cred, Doamne!" arată dorinţa lui de a-şi întări credinţa. În sfârşit, cuvintele lui „Ajută necredinţei mele" confirmă o dată în plus pocăinţa unită cu smerenia lui. El nu a zis: ajută credinţei mele puţine, ci, din smerenie, a numit puţina lui credinţă chiar necredinţă. Îndată după ce a îndreptat duhovniceşte pe acest tată necăjit, întărindu-l în credinţă, Iisus i-a vindecat copilul, poruncind demonului care chinuia pe copil: „Ieşi din el şi să nu mai intri în el!" (Marcu 9, 25). În clipa aceea, demonul l-a zguduit pe copil foarte puternic şi l-a aruncat la pământ. Iar copilul zăcea la pământ, încât unii credeau că murise. însă Iisus l-a luat pe copil de mână, l-a ridicat în picioare şi l-a dăruit tatălui sau. Copilul a fost vindecat pentru totdeauna. Sănătatea lui a fost darul iubirii milostive a lui Hristos, Doctorul suprem al sufletelor şi al trupurilor, pentru că este Izvorul vieţii şi al mântuirii”.

Tatăl compătimitor devine glasul suferinţei copilului robit de un duh râu

„Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit dorinţa acestui tată îndurerat care nu a zis: „ajută pe copilul meu" sau „fie-Ţi milă de el , ci a zis „ajuta-ne, fiindu-Ţi milă de noi". Deşi suferea doar copilul, toată suferinţa acestuia se transfera şi tatului său. Întreaga suferinţă a copilului era împărtăşită şi de tatăl său. Copilul era bolnav, dar tatăl lui s-a făcut glasul suferinţei acestuia care era chinuit de un duh mut şi surd. De fapt, tocmai pentru că era stăpânit de un duh mut şi surd, copilul nici nu putea să articuleze vreun cuvânt, să-şi exprime suferinţa. Văzând apoi Iisus rugăciunea fierbinte, credinţa întărită şi smerenia profundă a tatălui copilului, a poruncit duhului necurat să iasă din acel copil şi să nu mai intre în el niciodată. Abia acum copilul redevine pe deplin copilul tatălui său, sănătos şi liber, deoarece Iisus i-a dăruit sănătatea si libertatea copilului. Cât era bolnav sau posedat de duhul necurat, acest duh stăpânea peste copil. Vedem deci cum Domnul nostru Iisus Hristos are milă atât de tatăl copilului, care se pocăieşte recunoscându-şi puţina lui credinţă, cât şi de copilul pe care îl eliberează de duhul mut şi surd care-l chinuia. Astfel, toţi cei prezenţi au văzut iubirea milostivă şi vindecătoare a lui Iisus”, a explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Postirea schimbă foamea şi setea noastră fizică în foame şi sete spirituală după Dumnezeu

Patriarhul României a vorbit şi despre puterea rugăciunii unită cu postul: „Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mari rugători şi postitori, care s-au luptat mult pentru eliberarea de patimile egoiste, numesc patimile acestea „demoni" sau „duhuri rele". Aşa de pildă, ei numesc lăcomia „demonul sau dracul lăcomiei”. Pentru a înţelege această vorbire a lor, trebuie să înţelegem mai întâi lupta lor. Ei au văzut foarte adesea, demonii folosesc slăbiciunile trupului şi ale sufletului spre a-l îndepărta pe om de Dumnezeu. Într-o rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Isaac Şirul spune: „Doamne, nu am fiică (asemenea femeii cananeence - n.n.), ci trup care cumplit se îndrăceşte ”. Prin această luptă cu ispitele care nu vin omului doar de la trup, ci şi de la duhurile necurate, invidioase pe omul duhovnicesc, Sfinţii Părinţi au experimentat personal puterea rugăciunii unită cu postul. Rugăciunea unită cu postul schimba foamea şi setea fizică sau trupească a omului în foame şi sete duhovnicească după Dumnezeu. Dacă omul se hrăneşte cu prezenţa harică a lui Dumnezeu din rugăciune, din citirea Sfintelor Scripturi, din vorbirea duhovnicească, din fapta de milostenie, atunci el devine om duhovnicesc puternic şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate birui patimile rele şi ispitele care vin de la demoni prin slăbiciunile firii umane păcătoase. În plus, Evanghelia de astăzi ne arată şi grija părinţilor pentru copii. Tatăl copilului bolnav, chiar dacă a avut la început o credinţă mai slabă, amestecată cu îndoiala, din cauza suferinţei copilului a venit la Hristos, Vindecătorul de boli, să-I ceară ajutor, iar Hristos-Domnul i-a întărit tatălui credinţa şi copilului i-a ridicat suferinţa. Aici vedem cum Hristos-Domnul cheamă pe toţi părinţii care au copii bolnavi sau chinuiţi de duhuri şi patimi rele să vină la El, cerând ajutorul Lui, cu multă credinţă şi speranţă. Prin urmare, Evanghelia Duminicii a patra din Postul Sfintelor Paşti este o Evanghelie a vindecării şi a credinţă tare şi prin rugăciune fierbinte însoţită de Post”.

Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al rugăciunii, al postului şi al pocăinţei

„În Duminica a IV-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor se face în mod deosebit pomenirea Sfântului Ioan Scărarul. Acesta a trecut la Domnul in anul 649, trăind în ultima parte a secolului 6 şi prima parte a secolului 7, în părţile muntelui Sinai, deşi era originar din Palestina. Sfântul Ioan Scărarul, numit şi Scolasticul, adică cel învăţat, a fost un dascăl al rugăciunii, al ostenelilor, al postului şi al pocăinţei. În cartea sa numită „Scara Virtuţilor” sau „Scara Paradisului” el ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi şi si dobândim virtuţile.

Smerenia şi iubirea sunt virtuţile cele mai mari pe care le descrie el în cartea „Scara virtuţilor”. Sfântul Ioan Scărarul, ca dascăl al virtuţilor dobândite prin credinţă puternică, prin rugăciune şi post, este un dascăl al întregii creştinătăţi. Scara virtuţilor sau pe scurt Scara a fost citită ca un manual de viaţă duhovnicească secole de-a rândul în mănăstiri. Şi astăzi în unele mănăstiri această carte este citită mai cu seamă în perioada Postului Mare. În cuvinte simple, dar cu un conţinut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din minte, din inimă şi din trup a celui care se străduieşte duhovniceşte spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, prin curăţirea de patimi şi cultivarea virtuţilor sau a sfinţeniei. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările Duminicii a IV-a din Postul Paştilor ca fiind el însuşi „scara a virtuţilor”, „lauda monahilor”, „luminător şi călăuzitor pe drumul mântuirii”.

Pocăinţa, postul, smerenia, lacrimile şi toate nevoinţele de care se face pomenire în Scara Sfântului Ioan au ca scop curăţirea omului de patimi şi creşterea lui în virtuţi, în iubire smerită faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Aceste virtuţi sunt adunate în suflet ca flori de lumină pentru a le oferi Mântuitorului Iisus Hristos în lumina Sărbătorii Sfintelor Paşti. Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al rugăciunii, al postirii şi al pocăinţei, este nu numai lăudat în cântările Utreniei acestei duminici, ci este şi invocat să se roage pentru noi. Prin urmare, el este nu numai un model sau o icoană duhovnicească, ci şi un rugător pentru noi. De aceea, noi ne rugăm Sfântului Ioan Scărarul să ne ajute să ne vindecăm de patimi şi să dobândim virtutea iubirii smerite şi milostive”, a conchis Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La final, Patriarhul României a oferit Mănăstirii Pasărea ca semn de preţuire şi binecuvântare mai multe cărţi liturgice şi de cult.

Sursa: basilica.ro
 

• Manastirea Pasarea
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Parintele Macarie de la Manastirea Pasarea
  Publicat in : Interviuri

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: