Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!

Cred, Doamne, ajuta necredintei mele! Mareste imaginea.

Cand suntem in suferinta si avem nevoie de ajutor, spunem de multe ori semenilor: "Daca poti, ajuta-ma!". Nu la fel trebuie sa facem si cand ii cerem lui Dumnezeu ajutorul.

Episodul cu vindecarea fiului lunatic trebuie sa ne fie pilda pentru a cere cum se cuvine lui Dumnezeu (Marcu 9, 17-32). Cand tatal copilului I S-a adresat lui Hristos spunand: "Daca poti, ajuta-ma!", Mantuitorul l-a indreptat prin cuvintele: "Toate sunt cu putinta celui ce crede!". Sfantul Ioan Gura de Aur talcuind aceste cuvinte, marturiseste: "Atat de mare este puterea Mea, ca pot sa dau si altora puterea de a face minuni. Deci, daca vei crede cum trebuie, si tu vei putea vindeca si pe fiul tau si pe multi altii".

Si tatal copilului ii raspunde: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!". La prima vedere credem ca e un raspuns gresit. O persoana care crede ar fi trebuit sa graiasca: "Cred, Doamne, ajuta credintei mele". Si ne punem intrebarea, ce cauta cuvintele "ajuta necredintei mele" langa "cred Doamne".

Parintele Nicolae Steinhardt spune ca "Mai ametitoare vorbe nu s-au rostit niciodata, afara de: Cred, Doamne, ajuta necredintei mele … Ce fel de credinta este aceasta care este si nu este, care se afirma dar se si recunoaste nevoita a cere ajutor?"

Tatal copilului nu era un necredincios, credea in puterea lui Dumnezeu. Daca nu ar fi crezut, nu s-ar fi dus la Hristos. Dar nu avea credinta pana la puterea minunii. De aceea a spus: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" Tatal isi numeste putina credinta, necredinta.

Sa nu uitam ca si Apostolilor li s-a cerut vindecarea copilului si acestia nu au reusit sa o daruiasca dintr-un simplu motiv: nu aveau credinta Mantuitorului. De aceea Hristos le si spune "Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta" (Matei 17, 19-20).

La credinta Mantuitorului nu ajungem prin propriile puteri. Numai prin Harul Sfantului Duh ea devine lucratoare in asa fel incat sa ajungem sa vorbim de minuni. Mai tarziu, la Cincizecime, dupa primirea Duhului Sfant, Apostolii au ajuns sa savarseasca minuni.

Cuvintele "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" (Marcu 9, 24) pot fi rostite si ca rod al smereniei. Niciodata nu putem spune ca am ajuns la masura credintei desavarsite. Si din acest motiv putem numi credinta noastra, necredinta. Pe de alta parte, credinta omului nu este niciodata suficienta in fata lui Dumnezeu.

Mitropolitul Bartolomeu Anania afirma ca "Intotdeauna intre ceea ce putem noi sa realizam si deplinatate ramane un gol, iar acest gol este umplut de Dumnezeu. Acest act de a umple aceasta diferenta, pentru ca trebuie neaparat sa ajungi la plinire, se numeste har. De aceea, in Cred, Doamne, ajuta necredintei mele, pe de o parte este vorba de expresia credintei, iar, pe de alta parte, de expresia corecta a constiintei, caci credinta ta de om nu este niciodata suficienta ca sa umple masura de sus si numai Dumnezeu este Acela care ti-o umple".

Avand in vedere ca nu avem o credinta la masura la care ar trebui sa fie, putem sa ne rugam precum tatal fiului lunatic: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"

Adrian Cocosila

.

27 Martie 2014

Vizualizari: 13294

Voteaza:

Cred, Doamne, ajuta necredintei mele! 5.00 / 5 din 9 voturi. 2 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

credinta necredinta

Comentarii (2)

  • FULEA DanPostat la 2015-03-18 10:21

    Scurt dar dens acest articol. Noi oamenii nu putem depasi niciodata finitul si trebuie sa vina Harul sa completeze neputinta noastra spre intregul la care speram. Oare de ce de regula, oamenii de stiinta nu realizeaza cat de mici sunt si de cat de mult Har au nevoie in munca lor? Un posibil raspuns ar fi pacatul nostru neidentificat (uneori toata viata) - mandria realizarilor noastre marunte.

  • George Romeo DiaconuPostat la 2014-03-28 12:25

    Un articol foarte inspirat , ca multa alte articole scrise de D-nul A. Cocosila , mai ales prin prisma interpretarii date de Monahul Nicolae de la Rohia , marele nostru scriitor Steinhardt.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE