In bisericile si manastirile ortodoxe se citeste astazi Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Cretanul. Aceasta randuiala se savarseste integral o singura data, in timpul Postului Mare, in ziua de miercuri din saptamana a V-a, iar fragmentar se citeste in primele 4 zile ale primei saptamani din post. In Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca, Denia Canonului va incepe la ora 18.00 si va fi oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Andrei Andreicut, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, fiind transmisa pe radio Renasterea.

Acest Canon, care este in primul rand o meditatie biblica si o rugaciune de pocainta, a fost alcatuit de Sfantul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, adormit in anul 740.

Canonul cel Mare cuprinde 250 de tropare sau strofe, structurate in noua serii de ode sau cantari, compuse, la randul lor, din stihiri scurte de pocainta, ritmate de invocatia „Miluieste-ma Dumnezeule, miluieste-ma!”. In incheiere, fiecare oda contine cate doua stihiri sau tropare de mare importanta dogmatica: una inchinata Preasfintei Treimi, iar cealalta Maicii Domnului.

Canonul cel Mare este una dintre cele mai nobile si mai profunde creatii ale experientei mistice ortodoxe, este un monument de pocainta, dar si de arta poetica, ocupand un loc de frunte in cadrul poeziei noastre bisericesti, dupa cum il descrie Preasfintitul Irineu Bistriteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului: „Se numeste mare atat din cauza extensiunii sale, cat si pentru importanta sa religios-morala, pentru sublimitatea ideilor si puterea expresiei. Sfantul Andrei Cretanul alege atat din Vechiul Testament, cat si din Noul Testament, o serie de personaje biblice pe care le promoveaza drept pilde demne de urmat, ori le acuza in functie de faptele si comportamentul lor fata de Dumnezeu si legea Sa. Fiecare stihira este un indemn adresat fiecarui suflet de a urma pildele cele bune ale Scripturii si a se departa de cele rele.

Acest Canon este atat de armonios alcatuit, incat strecoara in suflet roua binefacatoare a pocaintei si poate sensibiliza si cea mai impietrita inima omeneasca. Muzica, oarecum trista, lina si duioasa a Glasului VI, repetarea irmosului la inceputul si sfarsitul fiecarei cantari, ca si rugaciunea in cor „Miluieste-ma Dumnezeule, miluieste-ma!”, toate parca sunt facute sa destepte sufletul pacatos si sa zguduie constiinta adormita, sa starneasca intristarea si plangerea cu amar a omului.

Podoaba si imbracamintea sufletului, in lumina chemarii ceresti a omului sunt harul lui Dumnezeu, insa, conform Cantarii a II-a, atunci cand omul se lasa cotropit de patimi, haina lui se goleste de tot ceea ce este divin si ramane in haina gandurilor rusinoase. Patimile, daca sunt lasate sa se salasluiasca in suflet, formeaza in om o a doua natura, un alt chip al sau, care poarta uratenia si josnicia poftelor, iar nu frumusetea mintii celei nepatimase. Frumusetea sufletului si mintea curata, ca podoaba a spiritului, sunt intunecate de pornirile oarbe ale trupului, aruncand asupra lui umbra sau pamantescul.

Cu patru imperative puternice, isi indeamna autorul sufletul la marturisire pentru a se elibera de pacate: intoarce-te, caieste-te, descopera cele ascunse, graieste lui Dumnezeu Cel ce stie toate! Acestea constituie, de fapt, chemarea la cea mai simpla forma de marturisire, la o minima, dar suficienta incercare de a abandona povara pacatului.

Breviar melodios al celor mai frumoase pagini din Sfanta Scriptura, Canonul cel Mare ramane peste veacuri un puternic protest impotriva pacatului. Pildele graitoare aduse din Sfanta Scriptura si multime mare de avertismente si indemnuri spre pocainta tintesc ultimul obiectiv spiritual urmarit de Canon: mantuirea sufletului celui pacatos”.

Sursa: radiorenasterea.ro

 

.