Programul sarbatorii Sfantului Dimitrie cel Nou 2018

Începând de joi, 25, până luni, 29 octombrie 2018, credincioșii care vor merge în pelerinaj la moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou îl vor putea cinsti și pe Sf. Ier. Calinic de la Cernica, Bucureșteanul, ale cărui moaște vor fi aduse în baldachinul de lângă Catedrala Patriarhală.

Moaștele și icoanele celor doi ocrotitori ai Capitalei vor fi purtate joi de la ora 12:00 în procesiunea tradițională intitulată Calea Sfinților. Procesiunea va fi organizată în două coloane cu trasee diferite:

Prima Coloană va merge cu moaștele Sf. Dimitrie de la Catedrala Patriarhală spre Biserica Sf. Nicolae – Vlădica și pe Bd. Regina Maria până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.

A doua coloană va porni de la Biserica Sf. Spiridon – Nou, cu moaștele Sf. Calinic, pe traseul: Calea Șerban Vodă – Strada Bibescu Vodă până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.

Procesiunea reunită va urca pe Colina Bucuriei. Ambele racle vor fi așezate apoi spre cinstire în baldachinul amenajat lângă Catedrala Patriarhală.
Hramul Catedralei Patriarhale 2018

Mii de pelerini merg la București în aceste zile pentru a aduce cinstire moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Evenimentul central al pelerinajului de la București va fi Sf. Liturghie oficiată în ziua sărbătorii Sf. Dimitrie cel Nou în altarul de vară de pe Dealul Patriarhiei. Slujba va fi oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu mai mulți ierarhi, preoți și diaconi.

Programul liturgic din perioada 25-29 octombrie 2018 va cuprinde slujbe închinate atât celor doi sfinți ale căror moaște vor fi cinstite, cât și Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir (26 octombrie), dar și Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Țării Românești (28 octombrie).

Din programul hramului Catedralei Patriarhale și al Capitalei amintim:

Ședința solemnă a Sf. Sinod dedicată Anului omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 (vineri, 26 octombrie);
Festivalul Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul, ediția a XI-a (sâmbătă, 27 octombrie);

Pentru o bună informare privind hramul Catedralei Patriarhale 2018 urmăriți Basilica.ro!

Sf. Ier. Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului

Sfântul Calinic s-a născut la Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români, temători de Dumnezeu, şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.

Când avea vârsta de 20 de ani (1807), tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, şi-a îndreptat paşii către mănăstirea Cernica, unde a fost primit cu dragoste părintească de către stareţul Timotei, care era ucenic al Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, şi care l-a învăţat Rugăciunea lui Iisus şi ascultarea.

După un an de osteneli şi de ascultare duhovnicească, a fost tuns în călugărie, schimbându-i-se numele în Calinic. Peste o lună, s-a învrednicit să fie hirotonit ierodiacon, și mai apoi ieromonah. Sf. Calinic a fost stareț la Cernica timp de 32 ani.

Sfântul Calinic a vieţuit în mănăstirea Cernica 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi în rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi în dragoste.

În anul 1850, Preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului Vâlcii, unde a săvârşit fapte mari şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii.

Sorin Ioniţe
Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

23 Octombrie 2018

Vizualizari: 1524

Voteaza:

Programul sarbatorii Sfantului Dimitrie cel Nou 2018 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact