Raspunsul Parintelui Mitropolit Teofan la scrisoarea Preasfintitului Longhin

Recent, P.S. Longhin, Episcop de Bănceni (Ucraina), a adresat o scrisoare publică ierarhilor și credincioșilor din Patriarhia Română, pretextul fiind anumite tulburări create de documentele Sinodului din Creta. Întrucât numele Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan a fost menționat în mod special ca fiind destinatar al acestui document, în care se fac referiri și la probleme ce sunt de competența canonică a Arhiepiscopiei Iașilor, aducem la cunoștința opiniei publice răspunsul Mitropolitului Moldovei și Bucovinei adresat Episcopului de Bănceni. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)


Preasfinției Sale,

Preasfințitului LONGHIN,
Episcop de Bănceni

Preasfinţia Voastră,

La Cabinetului Mitropolitan – Iași, am primit cu câteva zile în urmă, din partea Preasfinției Voastre, o scrisoare adresată ierarhilor români și poporului ortodox român, „îndurerat și prigonit”, menționând și numele meu.

În această scrisoare, Vă exprimați îngrijorarea față de creștinii care, după părerea Preasfinției Voastre, sunt „alungați și scoși în drum, din mănăstiri și biserici” și îmi transmiteți îngrijorarea cu privire la anumite evenimente legate de viața Bisericii, ce au survenit în urma Sinodului din Creta. În această scrisoare numiți Sinodul din Creta ca fiind „eretic și tâlhăresc”, iar pe cei ce au luat parte la acesta, îi numiți închinători ai „bisericilor eretice”.

Nu mă îndoiesc de faptul că Preasfinția Voastră cunoașteți că un Sinod nu poate fi condamnat decât de un alt Sinod, dar, sunt surprins de ușurătatea cu care Vă exprimați la adresa celor care au participat la Sinodul din Creta, numindu-i „păstori care au lăsat calea spre Hristos și au luat drumul blestemat al ereziei ecumeniste.”

Eu, ca episcop al Bisericii Ortodoxe, îmi încadrez slujirea în comuniunea sinodală, așa cum arată Canonul 37 apostolic, „în Sinod discutând toate problemele cu care se confruntă Biserica”, și mă las călăuzit de Canonul 19 al Sinodului IV Ecumenic prin care se arată că din cauza slăbirii comuniunii sinodale „sunt neglijate multe dintre chestiunile bisericeşti care necesită îndreptare”.

În calitatea mea de membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române am participat la Sinodul din Creta cu conștiința că împlinesc datoria de a rămâne în comuniunea sinodală a Bisericii.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul ultimei sesiuni, a arătat că există posibilitatea de îmbunătățire a documentelor Sinodului din Creta precizând că: „…textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens.”

În același sens, Bisericile Ortodoxe Autocefale, fără nici o excepție, nu au definit Sfântul Sinod din Creta în duhul și în termenii folosiți de Preasfinția Voastră, ci au afirmat că acest Sinod este o etapă importantă în procesul sinodal în care Biserica Ortodoxă este angajată de mai bine de 60 de ani.

Toate aceste aspecte mă fac să fiu încrezător că Biserica din al cărui Sfânt Sinod fac parte are toate mijloacele pentru a apăra credința și rânduiala canonică și consider că doar rămânând în comuniunea sinodală pot să duc la îndeplinire slujirea la care am fost chemat.

Având în vedere cele arătate mai sus, nădăjduiesc că vă veți reconsidera poziția pe care ați prezentat-o în scrisoarea Preasfinției Voastre și că veți înceta să îndemnați clericii din parohii, viețuitorii din mănăstiri și pe credincioșii mireni din Arhiepiscopia Iașilor și din România, în general, să întrerupă legătura liturgică în care se află cu păstorii lor canonici. Intervențiile Preasfinției Voastre pe teritoriul canonic al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei sunt încălcări clare ale Sfintelor Canoane (Canonul 2 al Sinodului II Ecumenic și Canonul 20 Trulan).

Cât privește așa-numita „prigoană împotriva celor ce-și iubesc Biserica”, ea nu numai că nu există, ci, dimpotrivă, dorim ca toți preoții, monahii, monahiile și credincioșii mireni să rămână în bisericile și mănăstirile lor în stare de comuniune cu păstorii lor legitimi, arhiereii celor 14 Sfinte Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe autocefale.

Cu durere și nădejde în Hristos-Domnul,

† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Sursa: doxologia.ro
 

Pe aceeaşi temă

12 Decembrie 2016

Vizualizari: 1007

Voteaza:

Raspunsul Parintelui Mitropolit Teofan la scrisoarea Preasfintitului Longhin 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact