Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestina 2017

De la rugăciune pentru unitate la acțiune de solidaritate.
Noi accente privind „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină”

Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2017 este inspirată din textul scripturistic „Împăcarea – dragostea lui Hristos ne stăpânește” (2 Corinteni 5, 14).

Potrivit hotărârii Patriarhiei Române din luna noiembrie 2016, la serile de rugăciune pentru unitatea creștină – 2017, din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor, vor asista, fără implicare liturgică, profesori de teologie și preoți care au beneficiat de burse de studiu în Occident și care au experiența dialogului interconfesional.

Conform aceleiași hotărâri, accentul dialogului interconfesional este mutat dinspre centru (Catedrala Patriarhală) spre parohie, pentru a se trece apoi de la rugăciune la acțiune, la proiecte culturale și sociale în folosul comunităților locale.

Până în anul 2016, inclusiv, slujba vecerniei ortodoxe, la care au asistat alți creștini, a fost organizată de Patriarhia Română, cu ocazia săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, în Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”. Întrucât Catedrala Patriarhală are statut de mănăstire, nu de parohie cu enoriași, Arhiepiscopia Bucureștilor a desemnat anul acesta biserica ortodoxă Sfântul Silvestru din București, ca loc de întâlnire interconfesională pentru evenimentul amintit. Motivația principală a fost faptul că această biserică este recunoscută pentru relațiile sale interconfesionale cu unele comunităţi creştine din Occident şi pentru că aici se află o parte din moaștele Sfântului Silvestru, episcop al Romei între anii 313 și 335 d.Hr., pe care parohia le-aprimit în dar de la biserica romano-catolică Sfântul Silvestru din Roma, în anul 2002, prin mijlocirea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.

Astăzi, cooperarea interconfesională este o necesitate socială şi misionară inclusiv pentru faptul că, dintre cele aproximativ 700 de parohii ortodoxe românești din diaspora, doar 30 au propriile lor lăcașuri de cult, celelalte fiind puse la dispoziție de comunitățile catolice sau protestante din țările occidentale respective.

În Bucureşti, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină se va desfăşura după următorul program:

- Miercuri, 18 ianuarie 2017, ora 17.00, la biserica evanghelică luterană din strada Luterană nr. 2, sector 1;
- Joi, 19 ianuarie 2017, ora 17.00, la biserica ortodoxă Sfântul Silvestru din strada Silvestru nr. 36, sector 2;
- Vineri, 20 ianuarie 2017, ora 17.00, la biserica anglicană din strada Xenopol nr. 2A, sector 1;
- Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, ora 17.00, la biserica reformată Calvineum din strada Luterană nr. 13 bis, sector 1;
- Duminică, 22 ianuarie 2017, se vor organiza rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor duminicale confesionale;
- Luni, 23 ianuarie 2017, ora 17.00, la catedrala episcopală armeană Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din bulevardul Carol I nr. 43, sector 2;
- Marți, 24 ianuarie 2017, ora 17.00, la catedrala episcopală greco-catolică Sfântul Vasile cel Mare din strada Polonă nr. 50, sector 1;
- Miercuri, 25 ianuarie 2017, ora 17.00, la catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din strada General Berthelot nr. 17, sector 1.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 

Pe aceeaşi temă

17 Ianuarie 2017

Vizualizari: 886

Voteaza:

Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestina 2017 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact