Seara duhovniceasca la parohia Iancu Vechi - Matasari

Seară duhovnicească despre familie, concert de muzică corală și procesiune cu cinstitele moaşte ale sfinţilor mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist la parohia Iancu Vechi - Mătăsari din București

Biserica parohiei Iancu Vechi – Mătăsari din bulevardul Pache Protopopescu, nr. 90, Protoieria Sectorului 2 Capitală, este singurul locaş de cult din București care păstrează părticele din moaștele Sfinților Mucenic EUSTAȚIE, ale soției sale TEOPISTA și ale fiilor lor AGAPIE și TEOPIST, o familie creștină martirizată pentru credința în Hristos la Roma în jurul anului 122, în timpul împăratului roman Hadrian (117-138). Cei patru mucenici sunt prăznuiți în fiecare an la 20 septembrie.

Potrivit documentelor din arhiva parohiei, părticele din moaștele Sfinților Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist, făcători de minuni și ocrotitori ai familiei creștine, au fost aduse la biserica Iancu Vechi – Mătăsari în anul 1840 de către un credincios din București, Mihai Zidaru, de la Baia (județul Suceava), prima cetate de scaun a Moldovei (secolul al XIV-lea). De atunci, acestea sunt păstrate ca un dar de mare preț al bisericii Iancu Vechi-Mătăsari și venerate cu evlavie. Reputați istorici români, între care menționăm pe Nicolae Iorga (în lucrarea Inscripții din bisericile României adnotate și publicate, București, 1905-1907), atestă existența moaștelor Sfinților Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist, făcători de minuni și ocrotitori ai familiei creștine, la biserica Iancu Vechi- Mătăsari.

Anul acesta, sărbătorirea hramului parohiei Iancu Vechi-Mătăsari va debuta duminică, 18 septembrie 2016, la ora 17.30 cu o seară duhovnicească cu tema Familia în societatea contemporană: probleme, cauze, efecte, remedii, invitat special Pr. prof. dr. VASILE GAVRILĂ. În continuare, de la ora 19.00 va avea loc un concert de muzică corală intitulat Bucuria credinţei susţinut de corul bărbătesc CANTUS DOMINI, dirijor Arhidiacon Răzvan-Constantin Ştefan şi de corul mixt CANTICUM BUCUREŞTI, dirijor domnul Răzvan Rădos.

Luni, 19 septembrie 2016, de la ora 16.30, va fi oficiată slujba Vecerniei cu Litie, iar de la ora 18.00 va avea loc o procesiune cu racla în care sunt păstrate cinstitele moaște ale celor patru sfinți ocrotitori ai bisericii Iancu Vechi-Mătăsari pe următorul traseu: bulevardul Pache Protopopescu - strada pictor Ion Andreescu, bulevardul Ferdinand – strada Traian (cu oprire la biserica Sfinţii Ioachim şi Ana) – bulevardul Pache Protopopescu (cu oprire la Colegiul Național Mihai Viteazul) – biserica Iancu Vechi Mătăsari. La procesiune vor participa preoţi din protopopiatul sectorului II Capitală, directorii şi profesorii de religie de la unităţile de învăţământ din parohie şi credincioşi etc.

Sărbătorirea sfinților mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist va continua marți, 20 septembrie 2016, cu slujba Utreniei (orele 8.00), Sfânta Liturghie (de la orele 9.30) și slujba de pomenire a ctitorilor și slujitorilor bisericii trecuți la Domnul.

La sărbătoarea celui de-al doilea hram al bisericii Iancu Vechi – Mătăsari, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu.

***
Sfântul Mare Mucenic Eustație a fost un vestit comandant în armata împăratului roman Traian (98-117), care înainte de a se converti la credința în Hristos se numea Plachida.

În timp ce se afla la vânătoare, Plachida a întâlnit o cireadă de cerbi pe care a început să o urmărească.

La un moment dat, între coarnele unui cerb, a văzut strălucind chipul Mântuitorului Iisus Hristos pe Sfânta Cruce, iar o voce din cer i-a spus: Pentru ce mă gonești Plachida? Eu sunt Hristos. Mergi la unul dintre preoții mei care îți va arăta calea pe care să o urmezi!

Plachida a mers la un preot din Roma care i-a predicat învățătura creștină, apoi a primit Taina Sfântului Botez împreună cu toată familia lui. El a fost botezat cu numele de Eustație, soția sa a primit numele de Teopista, iar cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist.

Nu peste multă vreme, Eustație și-a pierdut averea, soția sa a fost luată în robie, iar cei doi fii au fost răpiți de fiare sălbatice. Sărac și îndurerat, dar cu nădejde în Dumnezeu, Eustație a trăit cincisprezece ani într-un sat din Egipt ca păstor al oilor și paznic al pământurilor unui om bogat. În urma unei înfrângeri pe câmpul de luptă, împăratul Traian și-a adus aminte de viteazul său comandant Plachida pe care l-a rechemat la Roma. Pe drumul de întoarcere, cu ajutorul lui Dumnezeu, Eustație și-a reîntâlnit soția si pe cei doi fii. Datorită iscusinței militare a Sfântului Eustație, împăratul Traian i-a învins pe dușmani și i-a redat comandantului său demnitatea inițială.

În timpul împăratului roman Hadrian (117-138), Eustație și familia sa au avut din nou de suferit. Când a aflat că sunt creștini, împăratul i-a obligat să jertfească idolilor. Eustație, Teopista și cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist, au refuzat, astfel că au fost aruncați în groapa leilor, care nu s-au atins de dânșii.

Atunci, împăratul a poruncit să fie aruncați într-un cuptor de aramă înroșit.

După moartea lor martirică, creștinii din Roma au luat cinstitele lor trupuri și le-au îngropat după cuviință, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce este minunat întru Sfinții Săi.

Serviciul Cultural al parohiei Iancu Vechi – Mătăsari
(Pr. paroh Constantin Stoica)
 

15 Septembrie 2016

Vizualizari: 613

Voteaza:

Seara duhovniceasca la parohia Iancu Vechi - Matasari 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact