Sedinta de constituire a Adunarii Nationale Bisericesti

Sedinta de constituire a Adunarii Nationale Bisericesti pentru perioada 2014-2018

În ziua de luni, 29 septembrie 2014, la Centrul Cultural Social Iustin Patriarhul de lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa de constituire a Adunării Naţionale Bisericeşti (ANB) a Bisericii Ortodoxe Române pentru perioada 2014-2018.

Potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Naţională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale format din membrii Sfântului Sinod şi din câte trei reprezentanţi ai fiecărei eparhii, un cleric şi doi mireni, delegaţi de adunările eparhiale, pe o perioadă de 4 ani. Ei pot fi delegaţi pentru cel mult două mandate (art. 19 şi 20).

Pe ordinea de zi se află validarea mandatelor reprezentanţilor clerici şi mireni ai eparhiilor, constituirea Adunării Naţionale Bisericeşti şi desemnarea membrilor în comisiile permanente ale Adunării (Comisia administrativ-juridică şi de validare, Comisia socială şi pentru comunicaţii media, Comisia culturală şi educaţională, Comisia economică, bugetară şi de patrimoniu imobiliar - bunuri bisericeşti şi Comisia pentru românii ortodocşi de peste hotare).



De asemenea, vor fi aleşi membrii Consiliului Naţional Bisericesc, organism central executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti format din câte un cleric şi câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie din ţară, desemnaţi pe o perioadă de 4 ani şi pentru cel mult două mandate (art. 28 şi 29 din Statut).

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

.

26 Septembrie 2014

Vizualizari: 592

Voteaza:

Sedinta de constituire a Adunarii Nationale Bisericesti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata
Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata Tradiţia noastră bisericească îl vede pe om în perspectiva relaţiei cu Dumnezeu mai înainte de toate ca Tată. Aceeaşi nevoie de filiaţie o are fiecare dintre noi şi în relaţiile lui cu aproapele şi desigur cu cei dragi lui. Unii dintre noi suntem chemaţi 10.00 Lei
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos Aici vei întâlni fete care au avut o viaţă diferită, care ardeau de dragoste dumnezeiască şi îşi doreau cu râvnă să plece la mănăstire şi cineva nu le lăsa să facă asta. Oamenii răi chinuiesc, lovesc sau constrâng. Aici vei sta cu basmaua băgată între 16.00 Lei
Dumnezeu si singuratatea
Dumnezeu si singuratatea Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul 18.00 Lei
Mai presus decat armele
Mai presus decat armele O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu „Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la 32.00 Lei
Credinta ortodoxa si viata in Hristos
Credinta ortodoxa si viata in Hristos “Această sfântă carte e plină de mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe. Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele 18.00 Lei
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de 25.00 Lei
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului Preasfântul patriarh kyr Filotei Kokkinos către unul din frații sârguincioși care l-a întrebat cum să-și ducă viața în chilia sa; Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-și țină canonul/regula de rugăciune, fiind 13.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact