Sfantul Calinic de la Cernica (7 octombrie 1787 - † 11 aprilie 1868) a fost un calugar, ctitor de biserici, teolog, staret al Manastirii Cernica si episcop al Ramnicului.

Copilaria si tineretea
S-a nascut pe 7 octombrie 1787 in Bucuresti, in mahalaua Sfantului Visarion, fiul unor targoveti de conditie medie, Antonie si Floarea Antonescu.

A fost botezat cu numele Constantin, nasa fiindu-i Luxandra Vacarescu, sotia banului Barbu Vacarescu si mama poetului Ienachita Vacarescu. A urmat cursurile unei scoli romanesti de pe langa o biserica, (Coltea, sau poate Sfantul Gheorghe Nou), aici invatand si limba greaca. In 1807, mai inainte ca sa fi implinit 20 de ani, tanarul Constantin Antonescu si-a urmat chemarea launtrica si a intrat frate la Manastirea Cernica. Pe 12 noiembrie 1808, tanarul Constantin este tuns calugar sub numele de Calinic, iar dupa o luna este hirotonit ierodiacon la Biserica Sfantul Nicolae de la Cernica, de catre carturarul si mitropolitul bulgar Sofronie al Vrantei.

Sfantul Calinic, staret si episcop
In anul 1813, dupa ce epidemia de ciuma ucisese si multi preoti, Calinic a fost hirotonit preot impotriva vointei sale si a devenit duhovnicul si marele ecleziarh al Manastirii Cernica. A servit ca duhovnic nu numai a calugarilor, dar si a celor din afara manastirii, chiar si mitropolitului de la acea data, Nectarie. In acel moment, Sfantul Calinic ajunsese carmuitorul de facto al manastirii, deoarece staretul batran ii incredintase conducerea tuturor treburilor manastirii. In cursul anului 1817, a vizitat manastirile de la Muntele Athos, unde a cunoscut viata calugarilor si asprele lor randuieli, randuieli care aveau sa fi aplicate peste ani la Schitul Frasinei si carora el s-a supus de bunavoie toata viata.

Pe 14 decembrie 1818, la 11 ani de la intrarea la manastire, intreaga obstea l-a ales staret pe Calinic. De la inceput, noul staret a incercat sa impuna ordine si disciplina duhovniceasca, alcatuind regulamente scrise cuprinzatoare. S-a ingrijit de infiintarea unei biblioteci care sa cuprinda cele mai importante carti de cultura teologica.

Sfantul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor si restaurator de biserici. In mai putin de doi ani a reusit sa duca la bun sfarsit lucrarile de restaurare si de pictura ale bisericii cu hramul Sfantul Nicolae de pe ostrovul mare de la Cernica. Pentru calitatile sale, mitropolitul Dionisie Lupu l-a cinstit pe 9 aprilie 1820 pe staretul Calinic cu vrednicia de arhimandrit. Poate cea mai importanta ctitorie a sa a fost biserica cu hramul Sfantului Gheorghe-Purtatorul de Biruinta, zidita intre anii 1831-1832, si refacuta in anul 1838, in urma cutremurului de atunci. In 1846, neobositul staret a inceput sa construiasca biserica Manastirii Pasarea, sfintita un an mai tarziu. (Aici avea sa-si gaseasca linistea la batranete mama sfantului, calugarita la Manastirea Pasarea, sub numele Filofteia). Tot prin grija lui s-a ctitorit si Manastirea Ghighiu de langa Ploiesti. Staretul Calinic s-a remarcat nu numai ca un bun administrator, dar si ca un constructor talentat, el fiind cel care intocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea.

Conform cu marturiile contemporanilor, Sfantul Calinic fusese binecuvantat si cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizari, tamaduiri si altele.

Inca din 1834, domnitorul Alexandru Ghica l-a sfatuit pe Sfantul Calinic sa accepte scaunul mitropolitan. In 1850, intr-un moment in care toate cel patru scaune mitropolitane din Muntenia erau vacante, domnitorul Barbu Stirbei, care avea o mare admiratie pentru staretul manastirii ctitorite de stramosul sau, vornicul Cernica Stirbei, l-a convins pe Calinic sa accepte scaunul epicopiei Ramnicului, acesta din urma fiind ales in inalta functie bisericeasca pe 15 septembrie si hirotonit arhireu pe 26 octombrie 1850, la varsta de 63 de ani. Inscaunarea sa s-a facut la Craiova, deoarece resedinta episcopala din Ramnic era distrusa de un incendiu. Imediat dupa inscaunare, noul episcop s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale dupa propriile planuri, cu pictura lui Gheorghe Tattarescu. Resedinta episcopala a fost mutata la Ramnicu Valcea in 1854. Episcopul s-a preocupat de redeschiderea Seminarului, inchis in timpul revolutiei din 1848. Seminarul a fost redeschis mai intai la Craiova (1851) dupa care a fost mutat la Ramnicu Valcea in 1854. Intre 1859-1864 a refacut si redeschis Schitul Frasinei, construit in 1763, dar mai apoi parasit. In 1863, episcopul Calinic a construit la Frasinei o biserica noua, o clopotnita si noi chilii. La acest schit, Calinic a introdus randuiala atonita si "blestemul" asupra hotarelor manastiresti, prin care se interzicea intrarea oricarei parti femeiesti (femei, pasari sau animale domestice). Pentru ca in acea perioada a intrat in vigoare "Legea secularizarii averilor manastiresti", episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului sa i se permita sa ramana cu toate bunurile, cerere aprobata de domn. Publica in anul 1859, pe cheltuiala sa, „Pravoslavnica marturisire”, la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov si Comp. din Bucuresti.

Pentru nevoile bisericilor, Sfantul Calinic a infiintat cu mijloace proprii tipografia "Kallinik Rimnik" in 1861, cu bani imprumutati cum avea sa marturiseasca mai tarziu. Aici aveau sa vada lumina tiparului importante carti bisericesti: colectia de Minee, Tipicul bisericesc, Manualul de pravila bisericeasca, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Invatatura pentru duhovnici si Pravila manastireasca, pravila dupa care s-a condus obstea manastirii Cernica si a schitului de la Frasinei. Prin infiintarea acestei tipografii, Sfantul Calinic a continuat opera culturala si artistica a inaintasilor sai, episcopii Antim Ivireanul, Damaschin, Climent, Chesarie si Filaret. Cu un an inainte de moarte, Calinic a donat tipografia cu tot inventarul si cu cartile aflate in depozit orasului, punand insa conditia ca jumatate din veniturile viitoare sa fie folosite pentru intretinerea schitului Frasinei, iar jumatate pentru intretinerea scolilor din oras, a elevilor saraci si a Seminarului.

Episcopul Calinic a fost si un insufletit patriot. In calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunarile obstesti ale tarii si a fost deputat in Divanul ad-hoc, care a pregatit Unirea Principatelor.

Ultimii ani de viata
Batranetea si boala l-au determinat pe Sfantul Calinic sa-si scrie testamentul (diata) pe 18 septembrie 1857. Pe 24 mai 1867, fara sa aiba aprobarea oficiala a guvernului, Calinic s-a retras la Manastirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizari, lui Calinic nu i s-a retras titulatura, ramanand pana la sfarsitul vietii episcop titular al Ramnicului. A murit pe 11 aprilie 1868. A fost inmormantat doua zile mai tarziu in tinda ctitoriei sale, biserica Sfantul Gheorghe, in prezenta mitropolitului primat al Romaniei, Nifon, si a unui numeros public.

Pentru curatia vietii sale, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca sa fie trecut in randurile sfintilor. Festivitatile proclamarii solemne a canonizarii au avut loc la Manastirea Cernica in zilele de 21 si 23 octombrie 1955. Praznuirea a fost fixata la data trecerii sale catre Domnul, 11 aprilie, iar tot atunci au fost alcatuite si slujbele de pomenire ale Sfantului, precum si viata sa si felul zugravirii chipului sau.

Despre Sfantul Calinic de la Cernica, marele istoric Nicolae Iorga spunea: "Traind in sfintenia muncii si a infranarii, era socotit ca sfant de credinciosii din eparhie si parerile de rau ale tuturora se indreptara mult timp catre mormantul lui, pe care-l voise la Cernica, locul lui de invatatura si de pregatire duhovniceasca, unde se retrasese. Traind pana departe, in timpuri noi, pe care el nu le mai intelegea, nici pentru a le combate, precum ar fi fost datoria sa, crutat de dansele, venerat pentru o varsta ca a sa si pentru o astfel de viata, chiar si de cei mai antireligiosi din noul curent apusean, care stapanea statul cel nou, el incheie cu vrednicie sirul curatilor calugari fara arginti, al ctitorilor de carti si de cladiri de inchinare, al sufletelor de arhierei cari o clipa nu si-au inchipuit ca fapta sau gandul lor scapa de sub ochiul privighetor al lui Dumnezeu".
In cele ce urmeaza va prezentam fapte si cuvinte de invatatura ale Sfantului Calinic de la Cernica, extrase din Patericul Romanesc semnat de Ierom. Ioanichie Balan:

Cuviosul Calinic, inca pe cand era calugar tanar in manastirea Cernica, postea foarte mult, isi implinea regulat canonul si pravila cu multa osardie si se lupta impotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, insa nu intins pe pat, ci pe un scaunel intr-un colt al chiliei — dupa marturia batranului Hariton, iar ziua lucra impreuna cu parintii la slujbele manastirii cele mai grele.

Dupa plecarea la Sfantul Munte a duhovnicescului sau parinte, ieroschimonahul Pimen, cuviosul Calinic si-a pus aceasta aspra randuiala ca in toata saptamana sa nu manance bucate (fierte la loc, fara numai paine cu apa dupa apusul soarelui, iar sambata si duminica sa mearga la trapeza impreuna cu parintii si sa se mangaie cu infranare.

Marturisesc parintii care l-au cunoscut pe sfantul Calinic ca fata ii era mereu palida de multa postire si ochii adanciti in orbite din pricina multei privegheri si a atator lacrimi. Caci dobandise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfanta rugaciune.

In anul l8l3, murind de boala ciumei multi preoti calugari din manastirea Cernica, staretul Timotei staruia mereu sa faca preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El insa se lepada de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Fiind insa foarte ascultator si lasandu-se in voia lui Dumnezeu, a primit taina sfintei preotii, savarsind cele sfinte in toata viata sa cu lacrimi si cu multa evlavie.

Dupa primirea darului preotiei, Sfantul Calinic a inceput si mai mult a se nevoi si a sluji cu osardie tuturor. Ca era plin de dumnezeiasca dragoste catre toti, dupa cuvantul ce zice: „Daca vrei sa te iubeasca toti, iubeste si tu pe toti”. De vedea pe cineva scarbit, impreuna cu el se intrista. Pe cei bolnavi ii cerceta si dupa ale sale puteri ii mangaia. Pe saraci mereu ii miluia. Pentru aceasta toti il iubeau ca pe un adevarat tata si parinte duhovnicesc.

Sfantul Calinic era atat de smerit, ca pe cat se inalta cu cinstea si cu darul de catre toti, cu atat mai mult se smerea catre toti, dupa cuvantul Domnului care zice: „Care dintre voi va vrea sa fie mai mare, sa fie voua sluga”- (Matei XX, 26).

Ajungand cuviosul Calinic duhovnic al manastirii Cernica, aproape toti parintii si fratii din obste se marturiseau la sfintia sa, pentru ca toti se cucereau de nevointa lui si isi faceau adapostire si mangaiere supararilor lor. Era atat de iscusit duhovnic ca veneau la spovedanie nu numai monahii, ci si multa lume din afara si chiar mitropolitul.

Fericitul parinte Calinic, ori de cate ori era ocarit de cineva, el graia de bine; iar pe cel care il nedreptatea indata pe acela il miluia si il ajuta cu tot ce putea, insa la dansul in chilie altceva nu se gasea, fara numai un ulcior cu apa.

Spuneau parintii ca in chilia sa cuviosul era atat de linistit, incat nici ucenicii lui nu-l auzeau ce face, cand adica se odihnea si cand era la rugaciune.

Dupa marturia mai multor duhovnici din vremea sa, cuviosul Calinic savarsea in timp de 24 de ore doua mii de inchinaciuni si 300 de metanii mari, precum si pravila cea randuita fiecarui calugar la chilie.

Aceiasi duhovnici ai manastirii Cernica adevereau ca sfantul Calinic, inca din anii tineretii primise darul neincetatei rugaciuni a lui Iisus, prin care se facuse casa a Duhului Sfant si vas al alegerii.

In primavara anului l8l7, cuviosul Calinic, impreuna cu Ignatie duhovnicul si cu un alt calugar, s-au sfatuit sa posteasca desavarsit tot Postul Mare pana la Sfintele Pasti. Deci, luand binecuvantare de la staretul manastirii, Dorotei, au inceput aceasta aspra si mai presus de putere nevointa. Dar din lipsa dreptei socoteli, satana le-a facut la toti o grea ispita. Calugarul n-a putut sa posteasca deloc. Ieroschimonahul Ignatie a postit cateva saptamani. Apoi, slabind foarte tare, s-a imbolnavit si cu greu s-a vindecat. Iar cuviosul Calinic a postit desavarsit pana in joia Canonului Mare, cand a mancat o jumatate de prescura. Dar voind sa implineasca cele 40 de zile de post, asemenea Mantuitorului si sfintilor de demult, s-a imbolnavit de o cumplita ameteala de cap si slabire a firii, incat n-a mai stiut nimic de sine pana in Duminica Tomei. Pentru aceasta staretul Dorotei era foarte mahnit, crezand ca nu va mai scapa cu viata.

Insa, cu darul lui Dumnezeu, cuviosul Calinic si-a venit din nou in simtire, spre bucuria staretului si a tot soborul. Din ceasul acela parintele Dorotei i-a randuit sa tina toata viata calea cea imparateasca. Adica sa se impartaseasca zilnic din masa cea de obste la trapeza. Deci, facand ascultare, parintele Calinic manca zilnic cu fratii la masa, fara sa mai aiba nimic de mancare la chilie, sau sa guste ceva fara binecuvantare. Cu toate acestea, din postirea cea de 40 de zile, cuviosul a ramas cu o permanenta durere de cap, pe care a simtit-o pana la obstescul sau sfarsit.

In vara aceluiasi an, sfantul Calinic n-a mancat paine deloc, timp de 40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, dupa apusul soarelui, manca cate o felie de pepene si fructe crude, ca sa-si potoleasca slabiciunea firii si sa nu calce porunca staretului sau.

Ucenicul sau, arhimandritul Anastasie Baldovin, marturisea ca in toata viata sa cuviosul nu dormea intins pe pat, ci atipea cateva ceasuri pe un scaun, imbracat si incins cu o curea lata de piele. Era ca o adevarata santinela, gata oricand de lupta, veghind neincetat asupra nevazutilor vrajmasi care incercau sa-l ispiteasca, fie prin trup fie prin ganduri.

Acelasi ucenic zicea ca nimeni nu putea sa ascunda ceva sau sa spuna vreo minciuna inaintea sfantului Calinic, pentru ca era mai inainte vazator si indata descoperea adevarul si cele ce urmau sa se intample in viitor.

Acelasi ucenic prea iubit al Sfantului Calinic spunea ca dascalul sau era atat de bland si smerit cu inima, incat oricine socotea ca are in fata sa un inger, iar nu un om pamantesc. De aceea toti il iubeau, il cinsteau si il aveau ca pe un adevarat Sfant, atat calugarii si mirenii, cat si episcopii si dregatorii tarii.

Dupa ce a fost randuit staret, cuviosul se silea, nu numai cu viata sa, ci si cu alese sfaturi duhovnicesti, sa indrepteze pe calugarii lenesi si tulburatori din manastire. Si pe multi ii indrepta pe calea cea buna. Iar pe cei razvratiti si neascultatori ii scotea afara din obste, dupa porunca apostolului, ca sa nu vatame si pe altii.

Sfantul Calinic socotea ca ascultarea este cea mai mare virtute pentru monahi si temelia vietii calugaresti. Astfel, invata pe fiii sai duhovnicesti ca «viata de obste, in sfanta ascultare. a intemeiat-o insusi Domnul nostru Iisus Hristos, prin pilda vietii sale pamantesti».

Spuneau parintii si aceasta, ca marele staret nu ingaduia deloc clevetirea in viata calugareasca. Caci o socotea «moartea sufletului». In locul multei vorbiri el sfatuia pe ucenici sa practice neincetat tacerea si  rugaciunea lui Iisus.

Aceiasi parinti spuneau ca, cuviosul isi implinea chemarea de staret cu mare ravna si frica de Dumnezeu, stiind ca «lucrul cel mai greu si anevoios este mestesugul calauzirii sufletelor pe calea mantuirii».

Uneori zicea catre ucenici:
• Staretul este inima tuturor inimilor care il cauta si ii cer sfat si mangaiere. El este calea spre desavarsire a tuturor sufletelor credincioase din jurul sau.

Cuviosul obisnuia adesea sa pescuiasca in lacul din jurul manastirii, iar pestele pe care il prindea il dadea la obste pentru hrana parintilor. Intr-o zi, un calugar tanar, curatind de solzi o caracuda mica, a inceput a carti si lovind-o cu cutitul zicea: «Na, na ! De ce n-ai adus pe tata-tu, pe mama-ta, pe mosu-tu, pe stramosu-tu, care aveau solzi mai mari, ca nu ma necajeam atata». Apoi tot el raspundea: «Am venit si cu tata, si cu mama, si cu mosul, si cu stramosul, dar i-au luat parintii duhovnici cei din comitet si parintele staret». Aceste cuvinte au ajuns la urechile cuviosului staret Calinic. Atunci el, stand putin pe ganduri, pentru a inlatura orice pricina de sminteala din manastire, a zis:

• De azi inainte nu voi mai pune peste in gura mea! Si intr-adevar, pana la sfarsitul vietii sale nu a mai mancat niciodata peste, pazind cu sfintenie fagaduinta data lui Dumnezeu. Se hranea numai cu verdeturi si acelea o data pe zi, cu multa infranare.

In timpul rascoalei din anul l82l, multi locuitori din Bucuresti s-au adapostit la manastirea Cernica. Iar bunul staret i-a gazduit pe toti in ostrovul sfantului Nicolae, prin chiliile calugarilor, iar pe calugari i-a mutat in ostrovul sfantului Gheorghe. In acele zile de grea incercare pentru tara, multa mangaiere au aflat locuitorii capitalei de la sfantul Calinic. Ca pe toti ii imbarbata, ii odihnea si ii hranea in mod gratuit din alimentele manastirii.

In primavara aceluiasi an, auzind turcii de multimea mirenilor adapostiti in ostrovul Cernicai si socotind ca ar fi dintre rasculati, au inconjurat manastirea cu tunuri si stateau gata s-o distruga, iar pe cei aflati in ambele ostroave sa-i ucida cu sabia. Atunci sfantul Calinic a adunat tot poporul si pe calugari in biserica, le-a tinut cuvant de imbarbatare si au facut impreuna priveghere de toata noaptea. Iar a doua zi a trimis un calugar cu jalba la mai marele turcilor din tabara alaturata. Si astfel, cu rugaciunile sfantului Calinic, cu lacrimile poporului si cu mijlocirea sfantului Nicolae, s-au linistit turcii si s-au izbavit cu totii de la moarte.

Terminandu-se hrana in manastirea Cernica, calugarii si mirenii erau amenintati de cumplita foamete. Deci, cazand sfantul Calinic la rugaciune cu multe lacrimi, in fata icoanei Maicii Domnului si a sfantului Nicolae si cerandu-le grabnic ajutor, indata a fost ascultat. Cum s-a ridicat marele staret de la rugaciune, au intrat pe poarta manastirii cinci care trase de cate doi boi, pline cu pesmeti de paine, trimise de pasa, mai-marele turcilor din tabara apropiata.

Tot in anul l82l, un alt pasa, care isi avea tabara in satul Pantelimon, a rapit o calugarita din manastirea Pasarea, drept ostateca. Dar sfantul Calinic, nerabdand sa fie mireasa lui Hristos in mainile paganilor, a facut jalba la stapanire si a izbavit calugarita din mainile turcului. Deci, suparandu-se cumplit pasa a hotarat sa porneasca noaptea cu armele asupra manastirii, ca s-o prade si sa ucida pe staret. Atunci sfantul Calinic, auzind de razbunarea turcului, a facut priveghere de toata noaptea, cerand ajutorul lui Dumnezeu. Si iarasi prin minune a fost izbavit de primejdie. Caci chiar in noaptea aceea, pe cand pasa lua cafeaua ca apoi sa navaleasca asupra manastirii, o sluga a sa a incercat sa-l omoare cu arma. Dar glontele oprindu-se in punga cu galbeni, turcul a scapat cu viata. Cutremurat de aceasta minune, a doua zi pasa a trimis acei galbeni la manastirea Cernica, din care, dupa porunca cuviosului, s-a facut la intrare o fantana, cunoscuta pana astazi sub numele de «Fintina turcului».

Pe langa innoirea vietii duhovnicesti in obstea sa, marele staret al Cernicai s-a ingrijit si de cele necesare vietii pamantesti, dupa exemplul inaintasilor sai. Astfel, a terminat de pictat biserica din ostrovul sfantului Nicolae, iar cu banii donati de arhiereul Ioanichie Stratonichias din Bucuresti, a zidit o biserica mare cu cetate in ostrovul sfantului Gheorghe, pentru ca nu mai incapeau calugarii intr-o singura biserica.

Mai inainte insa de inceperea bisericii, i s-au aratat noaptea in vis Sfantul Ierarh Nicolae, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si fericitul staret Gheorghe. Deci, Sfantul Nicolae a zis Cu-viosului Calinic : «Scoala-te si sa zidesti in ostrovul cel mic o biserica in numele Sfantului Mucenic Gheorghe.». Marele mucenic i-a adaugat, apoi, aceste cuvinte : «Noi iti vom trimite tot ce-ti va trebui». Iar staretul Gheorghe i-a zis: «Sa nu ai nici o indoiala in inima ta !».

Aceasta vedenie aratandu-se deodata si cuviosului Pimen duhovnicul, l-a incredintat pe sfantul Calinic sa inceapa lucrul, in anul l832 a inceput noua biserica. In anul l838 s-a daramat de un puternic cutremur, iar dupa patru ani a fost zidita din nou, asa cum se vede pana astazi. A mai zidit in anul l846 biserica manastirii Pasarea si alte cateva biserici parohiale.

Sfantul Calinic a fost de asemenea si un bun iconom al manastirii Cernica si al celorlalte manastiri — Pasarea, Snagov, Caldarusani, Ciorogarla si Poiana Marului — care erau sub administratia sa. Cand a intrat staret, Cernica avea doar «o teleguta cu un bou ce se conducea de un calugar prin ulitele Bucurestilor si oricine voia din popor arunca cate o paine in acea teleguta si apoi se intorcea la manastire si impartea acea paine pe la calugari. Iar pentru imbracamintea calugarilor se trimitea de la domnie si de la alti buni crestini».

Or, venerabilul staret in putina vreme a refacut iconomia manastirii, a facut un mare metoc in satul Buesti-Ilfov, a ridicat case si adaposturi pentru oameni si vite, a cultivat pamantul cu tot felul de cereale, a plantat vii si paduri, incat se mirau toti de priceperea lui. Acolo crestea manastirea cirezi de vite si turme de oi pentru hrana si imbracamintea calugarilor din lavra.

Fiind chemat si propus de cateva ori sa fie mitropolit al Tarii Romanesti, sfantul Calinic din marea lui smerenie nu a primit. Dar un om vrajmas din preajma sa, indemnat de zavistnici, i-a dat otrava. Pe cand marele staret zacea pe patul de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand : «Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, nu credeam si nu doream sa mor otravit». Atunci, in umbra noptii un glas de taina i-a raspuns : «Nu vei muri de otrava ! Scoala-te si fii sanatos, ca nu dupa mult timp vei fi episcop la Ramnicu-Valcea, unde vei indrepta Biserica si clerul care este in scazamant». In ceasul acela cuviosul s-a sculat sanatos din pat si s-a dus la utrenie, ca era miezul noptii.

Pentru blandetea si sfintenia vietii sale atat de multi calugari s-au strans in jurul Sfantului Calinic, incat nu mai incapeau in amandoua ostroavele. in anul l850, cand a plecat ca episcop la Ramnicu - Valcea, a lasat in manastirea Cernica peste 350 de calugari cu viata aleasa.

Pe cand era staret, a venit la cuviosul Calinic pitarul manastirii si l-a instiintat ca s-a ispravit faina. Iar el a raspuns:

• Sa avem nadejde la Maica Domnului si la Sfantul Ierarh Nicolae si nimic nu ne va lipsi.

Apoi intrand in chilie a cazut la rugaciune inaintea icoanei pro lectorului sau, zicand: «Sfinte arhiereule al lui Hristos, Nicolae, mangaietorule al saracilor si cald-folositorule al celor ce le roaga cu credinta, vina si acum si ajuta smeritei turmei tale si ne scapa de foamete, precum ai mantuit pe cei ce erau sa se inece in mare, ca nu avem alt ajutor dupa Maica Domnului, al ara de tine.». Apoi, dupa vecernie, a pus sa se citeasca in biserica paraclisul Sfantului Nicolae.

Si iata ca Sfantul Ierarh Nicolae, ascultand rugaciunea placutului sau, a venit imediat in ajutorul manastirii Cernica. In ceasul acela a sosit la arhondaricul manastirii un car cu boi incarcat cu faina. Erau doi oameni necunoscuti, trimisi cu aceasta milostenie de stapanul lor, care, dupa ce au descarcat povara, indata au plecat.

Drept recunostinta, marele staret a adunat soborul in biserica si, dupa pavecernita, au cantat acatistul Sfantului Nicolae. Apoi, binecuvantand faina, a pus sa se faca paine in noaptea aceea pentru mangaierea parintilor si fratilor.

In alta zi, pe cand vorbea cu parintele Pimen, duhovnicul sau, a venit la Sfantul Calinic un om cerandu-i milostenie. Iar el i-a dat 50 de lei. Dupa un ceas a venit un tanar si a spus staretului: «Parinte, tatal meu a murit si a lasat sa aduc la manastire o mie de lei. Iata aici cinci sute si restul ii voi aduce mai pe urma ca nu ii am acum». Apoi a plecat. Atunci batranul duhovnic a intrebat pe cuviosul:

• Ce cugetai, parinte Calinic, cand ai dat milostenie acelui om ? Iar blandul staret i-a raspuns:

• As fi vrut sa-i dau o suta de lei, dar n-am avut. I-am dat numai cincizeci si am primit cinci sute !

In anul l829, luna iulie, in dimineata unei zile de praznic, statea cuviosul Calinic in chilia sa din ostrovul mare, aproape de arhondaric. Deci, privind pe fereastra a vazut multime de musafiri care atunci venisera, iar pe bietii calugari, «ascultatorii din arhondarie», cum alergau in toate partile ca sa slujeasca musafirilor. Deci, cautand la dansii cu durere de inima, a zis in sine :

- Ah, Dumnezeule! cum are sa se defaime chipul monahicesc prin petrecerea impreuna cu mirenii! Si tare oftand, a inceput sa citeasca icoasele Sfantului Ierarh Nicolae.
Spuneau ucenicii sfantului Calinic «ca faptele ii erau intocmai dupa graiul gurii si nu putea nimeni sa-i gaseasca nici un cusur. Ca dupa cum invata, asa si lucra. Ca zice si Mantuitorul: «Sa va fie cuvantul asa, asa si nu, nu !» (Matei V, 37).

Aceiasi ucenici marturiseau ca sfantul Calinic «cu multa mahnire a primit alegerea de episcop, la l4 septembrie l850, fiindca n-a putut strica hatarul iubitului sau fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Stirbei — domnul Tarii Romanesti — si s-a supus la voia obstestii Adunari.».

Spunea sfantul Calinic, in ceasul despartirii de fiii sai duhovnicesti:

- Calugarul, oriunde va merge si oricat bine va gasi, tot nu este ca unde si-a pus metania, fiindca inima lui nu este in pace.

Altadata iarasi le spunea:

• Iubitii mei frati si fii, trebuie sa avem mare grija cand intram in Sfanta Biserica sau in Sfantul Altar, ca acolo este insusi Domnul nostru Iisus Hristos de fata in Sfintele Taine.

Spunea ucenicul sau Anastasie ca indata dupa asezarea sa in scaunul episcopiei de la Ramnicu-Valcea, a si inceput a da porunci la protopopi, ca unde s-ar afla vreun om necununat sa-l cunune si sa-l cerceteze pentru ce nu se cununa si «sade cu posadnica».

Spunea iarasi acelasi ucenic ca Sfantul Ierarh Calinic avea mare evlavie catre Sfantul Ierarh Nicolae, al carui acatist il citea zilnic. Cu ajutorul lui Dumnezeu si al marelui ierarh, protectorul sau, a rezidit din temelie catedrala episcopala din Ramnicu-Valcea, casele episcopale si seminarul, intre anii l854-l856, care fusesera distruse de incendiul din anul l847. Odata cu biserica, blandul episcop a redeschis si vestita tipografie a Episcopiei din Ramnic, in care a tiparit tot felul de carti de slujba si de zidire sufleteasca, pe care apoi le trimitea gratuit la preoti si credinciosi.

Spunea iarasi arhimandritul Anastasie Baldovin despre dascalul sau, Preasfintitul Calinic

• Ma minunam de asa viata supranaturala, pentru ca vedeam ca slujesc un Sfant viu. De aceea indrazneam de multe ori si il intrebam cate ceva despre tainele dumnezeiesti si el imi descoperea ceea ce cunostea ca-mi este de folos si cat putea sa incapa in mintea mea cea slaba si intunecata. Iar daca inaintam cu intrebarile mai departe, imi zicea : «Nu este acum timpul pentru asemenea intrebari».

Acelasi ucenic spunea:

• Avea obicei fericitul, ca dupa rugaciunea de seara ma tinea langa Preasfintia Sa mai mult timp, povatuindu-ma in credinta si la datoriile mele monahale si multe lucruri de taina imi descoperea.

Adeseori imi zicea fericitul:

- Fiul meu, multi sunt din calugari si mireni numai cu numele crestini, iar cu viata si cu faptele sunt departe de adevarul crestinatatii. De aceea, la unii ca acestia nu ai voie sa le arati ceea ce ai vazut la mine. Iar la cei pe care ii vei cunoaste ca sunt crestini buni si cred in darul si puterea lui Dumnezeu, ai voie de la mine sa le arati si sa le scrii, numai dupa ce ma voi duce din aceasta lume trecatoare.

In vara anului l854, mergand sfantul Calinic spre Targu-Jiu, insotit de ucenicul sau si mai multi slujitori, la rugamintea credinciosilor a poposit peste noapte intr-un sat din cale. Si iata, fiii unui om instarit au marturisit bunului pastor ca tatal lor a murit de mai multi ani, dar trupul lui n-a putrezit in pamant. L-au dezgropat de trei ori, i-au facut parastas cu arhierei si cu preoti, dar trupul sau tot intreg l-au scos din groapa.

Deci, l-au rugat pe Sfantul Calinic sa le dea voie sa-l dezgroape a patra oara pe tatal lor. Iar dupa ce fericitul va termina liturghia arhiereasca, sa-i citeasca rugaciunile de dezlegarea pacatelor la mormant. Si bunul pastor, milostivindu-se de ei, i-a ascultat. Dupa terminarea Liturghiei, au mers cu totii la mormant. Trupul raposatului, intreg si nevatamat, era rezemat de zidul bisericii. Si iata, o minune preaslavita ! In timp ce sfantul Calinic citea rugaciunile de dezlegarea pacatelor, trupul cel neputred a inceput a se preface in tarana, de la picioare spre cap. La sfarsitul rugaciunilor intreg trupul sau se prefacuse intr-o gramajoara de tarana amestecata cu oase albe. Uimiti toti de aceasta au dat slava lui Dumnezeu.

Spunea parintele Anastasie, ucenicul sfantului Calinic, ca au poposit impreuna timp de trei zile la schitul Lainici, unde era egumen marele duhovnic si arhimandrit Irodion Ionescu, renumit pentru viata sa in toate hotarele Olteniei si dincolo de Carpati. Apoi, pornind pe poteci de munte spre Ramnicu-Valcea, au poposit putin intr-o poiana. Si plecand insotitorii sai inainte, sfantul Calinic statea jos si plangea.

— De ce plangi, Prea Sfinte ? l-a intrebat ucenicul. Te doare stomacul ?

— Nu, fiul meu, a raspuns el. Dar nu credeam sa mai traiesc sa vad alt staret schimbandu-se in Cernica. Nicandru, staretul Cernicai, a murit!.

Deci, ucenicul insemnand ziua si ceasul acela, a plecat dupa doua saptamani la manastirea Cernica si s-a incredintat ca arhimandritul Nicandru se mutase la Domnul chiar in ziua si ceasul cand a plans sfantul Calinic.

Odata, pe cand sfantul Calinic slujea Sfanta Liturghie in paraclisul Episcopiei Ramnicului cu mai multi slujitori, a fost adusa la biserica o femeie legata in lanturi, cumplit chinuita de un duh necurat. La sfarsitul slujbei protoiereul orasului a rugat pe bunul pastor de suflete sa-i citeasca o rugaciune de vindecare. Arhimandritul Anastasie i-a pregatit molitfelnicul. Dupa citirea rugaciunii, sfantul Calinic a binecuvantat pe femeia bolnava de trei ori, in numele Prea Sfintei Treimi si a zis: in numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te ! In clipa aceea bolnava s-a vindecat cu darul lui Dumnezeu.

Deci, sculandu-se sanatoasa de jos, saruta cu lacrimi sfintele icoane, multumind binefacatorului ei. Apoi, intrand sfantul Calinic in chilia sa, a inceput a plange cu multe lacrimi.

— De ce plangi, Prea Sfintite ? l-a intrebat ucenicul.

— Nu am nimic, fiul meu, dar vad ca pentru multele mele pacate, ma pedepseste Dumnezeu. Spuneti la toti, ca nu pentru mine pacatosul a facut Dumnezeu aceasta minune de a tamaduit pe femeia bolnava.

Dorind sfantul Calinic sa asculte ultima liturghie pe pamant si sa se bucure de praznicul invierii lui Hristos, in ziua de Pasti a slujit un preot Sfanta Liturghie in paraclisul chiliei unde sedea, si s-a impartasit pentru ultima data cu Prea Curatele Taine. Era in ziua de 7 aprilie 1868.

In joia luminata, adica la ll aprilie, se implineau cele l4 zile vestite de sfantul Calinic. Cu cateva zile mai inainte a venit la el staretul manastirii, arhimandritul Stefan, «pe care il iubea foarte mult si i-a dat testamentul pentru inmormantare scris cu catva vreme inainte. Apoi l-a mai invatat si ceva lucruri duhovnicesti, vorbind amandoi multe ceasuri». In noaptea de l0 spre ll aprilie a venit parintele Anastasie la sfantul Calinic si i-a citit Utrenia. Dupa otpust au stat amandoi de vorba, vorbind pentru mantuire si alte lucruri folositoare. Cand se lumina de ziua parintele Anastasie s-a retras in chilia sa. La orele 5 dimineata, sfantul Calinic a chemat pe ucenicul Ghermano ca sa-l imbrace in camasa si haine de ingropare. Pe toate celelalte le daduse de pomana. Apoi singur s-a sculat, s-a spalat pe fata, s-a pieptanat si a binecuvantat pe toti cati erau in casa. Spunea ucenicilor ca «au venit niste oameni mari in casa si vor sa-l ia cu dansii». Cum statea asa in picioare, a cerut o cruce. Apoi tinand crucea in mana s-a inchinat ei, a sarutat-o si a zis :

— Sfanta Cruce, ajuta-mi! Iar catre ucenici a zis : Sa ne vedem in fericirea din cealalta lume! Si rezemandu-si capul pe pieptul lui Ghermano, a rasuflat adanc si si-a dat duhul in mainile Domnului.

La inmormantarea sfantului Calinic, care a avut loc sambata, l3 aprilie, au venit mitropolitul Nifon cu patru episcopi, mai multi egumeni si zeci de mii de credinciosi, «incat nu mai incapeau in amandoua ostroavele«. Cu totii se sileau sa-i sarute mainile. Trupul sau era imbracat in vesminte arhieresti, asa cum poruncise el, era asezat pe scaun, cu carja si evanghelia pe brat.

Slujba prohodului s-a facut in biserica cea mare din ostrovul Sfantului Nicolae. Apoi patru preoti l-au purtat pe brate, impreuna cu zeci de arhierei, preoti si diaconi si l-au inmormantat asezat pe scaun, in partea de nord a pridvorului bisericii Sfantul Gheorghe, ctitorita de el.

Dupa inmormantarea Sfantului Ierarh Calinic «a venit comisia de la guvern ca sa cerceteze pentru stare— avere personala — si a aflat bani o rila si o jumatate de napoleon si multe adeverinte intarite cu iscalituri, de pe la toate locurile pe unde daduse milostenie, atat de aici, din Romania, cat si din Orient, Ierusalim si alte locuri de prin Turcia, care hartii s-au luat de minister».

Despre marele episcop, Sfantul Calinic, spunea ucenicul sau, cuviosul Anastasie Baldovin, aceste cuvinte :

Acest Sfant episcop si arhiereu al Bisericii noastre ortodoxe a savarsit multe fapte mari si folositoare pentru aceasta tara si Biserica Romana. Spunea iarasi despre el ca in timpul cat a trait in viata, a facut sapte biserici mari si trei paraclise si a crescut mii de fii duhovnicesti. Ultimele cuvinte ale ucenicului sau formeaza o solemna marturisire catre credinciosi:

Declar pe constiinta, ca arhimandrit si duhovnic ce sunt eu pacatosul si in numele adevarului adevarat, ca acest Sfant Episcop Calinic, cum a iesit din pantecele mamei sale, tot asa a intrat in pantecele pamantului.

Sursa: basilica.ro

.

• Sfantul Calinic de la Cernica
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Calinic de la Cernica, un harismatic
  Publicat in : Sfantul Calinic de la Cernica