Sfintii Martiri Brancoveni praznuiti la Manastirea Carlomanesti din judetul Galati

La pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi a îmbrăcat haina de sărbătoare, întrucât şi-a cinstit ocrotitorii spirituali.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită sub înalta binecuvântare a arhiepiscopului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, şi a adunat în jurul Sfântului Potir un sobor de preoţi şi diaconi din parohiile Protopopiatului Tecuci, oficialităţi locale, dar şi un mare număr de credincioşi din parohiile învecinate, la care s-au adăugat numeroşi credincioşi români ce lucrează în străinatate, veniţi acasă în perioada verii.

Evlavia credincioșilor prezenţi a sporit prin aducerea spre închinare a icoanei Sfinţilor Martiri Brâncoveni ce adăposteşte şi o păricică din moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Odorul sfânt se află în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos din anul 2014 când, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, a fost primit ca dar din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul sfinţirii capelei închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni din incinta Muzeului de Istorie, Culltură şi Spiritualitate Creştină de la Dunărea de Jos.

Elevii participanţi la programul catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ din comuna Brătulești s-au adăugat tinerilor din grupul artistic „Cununiţa satului“ al parohiei Lieşti care, înveşmântaţi în autenticul port popular, au prezentat un program cultural-artistic ce a constat în recitărări de poezii şi intonări de imnuri şi cântări religioase şi patriotice, în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ocrotitorii acestui aşezământ monahal.

La momentul cuvenit, Chiriarhul Dunării de Jos a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Duminicii Migranţilor Români, intitulat „Iubirea de biserică şi neam întăreşte comuniunea românilor de pretutindeni“.

La final, pelerinii au fost invitaţi la agapa frăţească oferită în pădurea situată lângă biserica cea nouă a mănăstirii, unde au fost împărţite pachete cu hrană.

***

Începând din anul 2012, ca urmare a unei Hotărâri a Consiliului Local, comuna Cerţeşti a intrat sub ocrotirea spirituală a Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Situată între localităţile Cerţeşti şi Cârlomăneşti, la 40 km NE de Tecuci, într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Cârlomăneşti este un punct de interes religios reaşezat, de curând, pe harta spirituală a Eparhiei Dunării de Jos. Accesul spre mănăstire se face pe drumurile judeţene 251A Tecuci – Corod şi 251B Corod – Cerţeşti.

Zidită pe locul unui schit în jurul anului 1445, atestată documentar la sfârşitul secolului al XVII- lea, mănăstirea avea să fie integrată în secolul al XVIII-lea curentului de înnoire duhovnicească promovat de Sf. Paisie de la Neamţ, devenind un important centru monahal din sudul Moldovei.

La 1809 mănăstirea este menţionată ca metoc al Episcopiei Romanului. În 1821 este complet distruspă de eterişti şi de turci, călugării fiind nevoiţi să fugă.

Puţinii monahi rămaşi au schimbat cu cca 1 km locul mănăstirii, construind până la 1824, o biserică de cărămidă, existentă şi astăzi. După 1864 această biserică a deservit credincioşii din localităţile din satele Cârlomăneşti şi Cerţeşti. La 1957 biserica este trăsnită, incendiată şi apoi părăsită, în ruină.

Viaţa monahală este reluată în anul 1997, când Chiriarhul Dunării de Jos hotărăşte reînfiinţarea ei. În jurul vechii biserici de cărămidă se înalţă astăzi o biserică nouă şi un corp de chilii ce pot aduce tuturor pelerinilor bucuria rugăciunii şi odihna într-un loc al liniştei binecuvântate.

Sursa: edj.ro

Pe aceeaşi temă

21 August 2015

Vizualizari: 749

Voteaza:

Sfintii Martiri Brancoveni praznuiti la Manastirea Carlomanesti din judetul Galati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact