Tineri din Medias, in pelerinaj la chilia parintelui Arsenie Boca

Un grup de 36 de tineri de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mediaș, județul Sibiu, a participat joi, 3 august, la un pelerinaj spre chilia părintelui Arsenie Boca din Munții Făgăraș. Pelerinii au vizitat Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, unde au primit binecuvântare arhierească.

În dimineața zilei toți cei 36 de tineri pelerini au participat la Sfânta Liturghie oficiată la biserica medieșeană, după care s-a plecat spre Sâmbăta de Sus, județul Brașov.
„Încărcați duhovniceste ne-am urcat în mașini și am plecat spre Sfânta Mănăstire «Brâncoveanu» de la Sâmbăta de Sus, primul nostru popas. Ajunși acolo, ne-am închinat și am cântat câteva cântări în cinstea Maicii Domnului. Ne-am întâlnit cu Preasfințitul Ilarion, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care cu dragoste deosebită ne-a dat tuturor binecuvântarea arhierească si am plecat spre «creierii muntilor» cu și mai multă încredere.

Ne-am îndreptat pașii spre Valea Sâmbetei care este de o frumusețe, desprinsă parcă dintr-o lume de poveste, unde efectiv rămâi mut de admirație. Mare parte din traseu l-am parcurs paralel cu râul, traversându-l de câteva ori pe podețe și bușteni, oprindu-ne din când în când , cum ne-a și îndemnat Sfântul Ardealului: «să admiri firul de iarbă , să vezi floarea , să-i simți parfumul …să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor și acolo, acolo în liniștea aceea mută, să te găsești tu pe tine din nou…și vei deveni ceea ce ai fost cândva iară… . Pe parcursul celor trei ore de drum bucuria noastră a fost nemarginită: am cântat, am povestit și ne-am bucurat unii de ceilalți”, ne-a spus părintele Flaviu-Gabriel Fleșer de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mediaș.

„Să fim uniți!”
Următorul popas al tinerilor pelerini din Mediaș a fost cabana din Valea Sâmbetei, unde s-a organizat un picnic și s-a admirat peisajul oferit de Creasta Făgărașului. Nu a lipsit voia bună, iar tinerii s-au stropit unii pe alții cu apă rece de la izvorul din preajmă, primind astfel „botezul muntelui”.

Urcarea spre chilie a fost una foarte anevoioasă și a fost cea mai solicitantă porțiune din punct de vedere fizic.

„Pe o potecă îngustă și pe alocuri destul de abruptă, în care prăpastia te însoțește când pe o parte când pe alta, am urcat cu rugăciunea inimii și cu nădejde spre grota părintelui Arsenie, dăltuită în stânca sălbatică a muntelui. Așteptând ca fiecare să intre și să se închine, s-a așternut peste întregul grup un moment de liniște și reculegere în care i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru această experiență minunată din care am învățat un lucru mare: să fim uniți! Amintirea efortului depus nu mai există, totul transformându-se într-o imensă bucurie. La întoarcere ne-am mai bucurat de un moment haios: cine stă mai mult cu picioarele în râul rece ca gheața, cu speranța că toate supărările și necazurile «se duc pe apa sâmbetei». Am încheiat această drumeție, grăbindu-ne să ajungem la bisericuța noastră din cimitir, unde este cod roșu de rugăciune până la praznicul Adormirii Maicii Domnului, pentru a participa la Paraclis”, ne-a mai spus părintele Fleșer.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Pe aceeaşi temă

10 August 2017

Vizualizari: 655

Voteaza:

Tineri din Medias, in pelerinaj la chilia parintelui Arsenie Boca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact