Tinerii din Arhiepiscopia Dunarii de Jos trecuti la Domnul in urma tragediei din Capitala au fost inmormantati

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat marţi, 03 noiembrie 2015, la Galaţi, slujba înmormântării tinerei Valentina Florea şi a participat, în oraşul Brăila, la slujba înmormântării tânărului Andrei Petre Bucă. Aceştia au trecut la Domnul în urma incendiului de vineri noaptea, 30 octombrie, din clubul bucureștean Colectiv.

Să ne unim în solidaritate

Arhiepiscopul Dunării de Jos s-a aflat luni seară, 02 noiembrie 2015, la biserica Vovidenia din Galaţi unde s-a rugat pentru tânăra de 28 de ani care a murit în urma tragediei din Bucureşti.



„Suntem aici să ușurăm, atât cât putem, durerea familiei!”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Casian în cuvântul său, în care le-a vorbit celor prezenți despre comuniune și despre puterea de a lupta cu această durere.

„Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit luni seară, la biserica Vovidenia, rânduiala care se face la citirea Stâlpilor pentru Valentina Florea, fata în vârstă de 28 de ani care a decedat în urma incendiului de vineri noaptea, 30 octombrie, din clubul bucureștean Colectiv. Cu puțin după ora 18:00 - când a început slujba - biserica se umpluse de rude și de prieteni, veniți să-și petreacă ultima seară alături de Valentina”, a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei.

La ieșirea din biserică, Înaltpreasfinţia Sa a aprins lumânări și a îndemnat să ne unim în solidaritate și să ne gândim și la cei care suferă pe paturile de spital.

„Am rugat preoții din Galați și din Brăila, pentru că și acolo avem aceeași încercare, să ne mobilizăm și s-a creat un centru pentru donatori, la Așezământul Eparhial Sf. Vasile cel Mare. Să ne gândim că un strop de sânge e o speranță în plus pentru viață”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

A doua zi, începând cu ora 11:45, Chiriarhul Dunării de Jos, împreună cu numeroşi slujitori ai sfintelor altare din municipiu, a oficiat slujba înmormântării pentru tânăra Valentina Florea. La slujbă au participat sute de gălăţeni care au venit să aducă tinerei un ultim omagiu. După serviciul religios, cortegiul funerar s-a deplasat spre cimitirul Sfântul Lazăr din Galaţi unde Valentina a fost înmormântată.

După slujba din Galaţi, Chiriarhul Dunării de Jos s-a îndreptat spre cel de-al doilea mare municipiu al Eparhiei, Brăila, unde a participat la slujba înmormântării tânărului Andrei Petre Bucă. Slujba a fost oficiată în biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Brăila, în prezenţa a sute de brăileni care au dorit să fie alături de familia tânărului decedat. Chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură după care cortegiul funerar s-a deplasat spre cimitirul eparhial Sfânta Treime, unde tânărul Andrei Petre a fost înmormântat.

***
Valentina Florea
S-a născut la data de 9 august 1987 în Galaţi şi a urmat cursurile prestigiosului Colegiu Naţional “Vasile Alecsandri” din municipiu. A fost o elevă cu rezultate remarcabile la învăţătură fiind olimpică pe plan naţional la limba şi literatura română timp de 4 ani, pe întreaga perioadă a liceului. Ulterior a absolvit Facultatea de relații publice SNSPA din București.

Andrei Petre Bucă
S-a născut la data de 13 iulie 1986 în municipiul Brăila şi a fost elevul Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci". După absolvirea liceului, şi-a continuat studiile la Arhitectură, în Capitală.

Sursa: basilica.ro

.
Pe aceeaşi temă

04 Noiembrie 2015

Vizualizari: 613

Voteaza:

Tinerii din Arhiepiscopia Dunarii de Jos trecuti la Domnul in urma tragediei din Capitala au fost inmormantati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact