Traditii si Obiceiuri in Bucovina de Boboteaza

 

Traditii si Obiceiuri in Bucovina de Boboteaza

Miine este Boboteaza, sarbatoare care corespunde cu a sasea zi a creatiei biblice, a sasea zi din calendarul crestin ortodox. Boboteaza incheie ciclul sarbatorilor de iarna si cuprinde motive specifice tuturor sarbatorilor de Craciun.

 

In multe zone din tara, si in Bucovina, in ziua de Boboteaza se colinda, se fac si se prind farmecele si descintecele, se afla ursitul, se fac prorociri ale timpului si belsugului in noul an, se crede ca se deschide cerul si vorbesc animalele. Mihai Camilar, muzeograf la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina - Gura Humorului ne-a povestit ca ajunul Bobotezei, ziua de astazi, este foarte importanta pentru crestini. El ne-a spus ca "in ajunul Bobotezei, in Bucovina, se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului.

Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fin sau otava iar pe fiecare colt se pune cite un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mincare: coliva - griu pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata; bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei"- bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse, bors de peste, peste prajit, "varzare"- placinte de post umplute cu tocatura de varza acra, placinta cu mac, sarmale (galuste) umplute cu crupe. Pina la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mincare iar, imediat dupa sfintirea mesei, o parte din bucate sint adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".

 

Chiraleisa

 

In majoritatea satelor din Moldova, in ajunul Bobotezei (5 spre 6 ianuarie) grupuri mai mari sau mai mici de fete si baieti, umbla din casa in casa, pentru a vesti sosirea preotului ?cu crucea?. Aceasta datina este asemanatoare colindatului cu ?Mos Ajunul? de la Craciun. Copiii care umbla cu Chiraleisa (de la grecescul Kyrie Eleison - Fie-ti mila, Doamne) nu rostesc insa texte versificate ci striga doar "Chiraleisa! Chiraliesa! Chiraleisa!", de trei ori. Rasplata copiilor sint merele, nucile, prajiturile pe care ei le string in traistute, petrecute peste umar. In Bucovina, preotul este insotit si de gospodari care merg cu luminari aprinse pe la casele vecinilor si striga si ei Chiraleisa. Gazda ii primeste in casa, ii serveste cu bucate de post, dupa ce acestea au fost stropite cu agheasma. Tot in Bucovina, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de cinepa. "Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din cinepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai" ne-a mai povestit Mihai Camilar.

 

Ritualuri si practici magice in ajunul Bobotezei

 

O pondere deosebita, in ajunul Bobotezei, o detin insa actele rituale si practicile magice de profilaxie si purificare. La riturile crestine de sfintire a apei (agheasma), de umblatul preotilor cu botezul si de scufundarea (aruncarea) crucii in apa, poporul roman adaugat altele noi, unele crestine, altele precrestine, de purificare si alungare a spiritelor malefice: stropirea, spalatul sau scufundarea rituala in apa riurilor sau lacurilor, impuscaturi, strigaturi (Chiraleisa) si zgomote, aprinderea focurilor (Ardeasca), afumarea oamenilor, vitelor si anexelor gospodaresti.


Mihai Camilar ne-a mai spus ca "dimineata de Ajun, inainte de aprinderea focului, se stringea cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pina in primavara, cind se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Finul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul. Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sint ascunse comorile". Traditia spune ca in aceasta zi sint interzise certurile in casa si nu se da nimic cu imprumut. Tot de la Mihai Camilar am aflat ca in seara de Ajun se savirsesc practici de aflare a duratei vie?ainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, in acea familie, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede. In cele trei zile, cit tine Boboteaza in Bucovina, exista asezari, sate, in care prietenii si rudele obisnuiesc sa se colinde, iar in alte sate apar din nou mascatii.

Sursa: Informatia.ro

.

06 Ianuarie 2009

Vizualizari: 11028

Voteaza:

Traditii si Obiceiuri in Bucovina de Boboteaza 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact