Zi de sarbatoare, in parohia salajeana Sorusa-Uileac

În duminica a XXI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Sorușa-Uileac, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la locașul de cult, iar după slujba de resfințire a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii, înconjurat de un sobor de preoți, în frunte cu protopopul de Șimleulu Silvaniei, părintele Dan Haiduc.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru sachelar pe părintele paroh Constantin-Ciprian Marincaș, în semn de apreciere a efortului și a activității în cadrul Bisericii. De asemenea, au fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial, personalului auxiliar bisericesc și tuturor persoanelor care s-au evidențiat în mod special pe parcursul efectuării lucrărilor la locașul de cult.

Localitatea Soruşa a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1448, când apare sub numele de Zoros. Până în anul 1930, satul apare ca teritoriu vechi al localităţii Mălădia, amplasată în partea de nord-vest a judeţului Sălaj. Din punct de vedere administrativ, Sorușa aparţine de comuna Măerişte.

Comunitatea din Sorușa-Uileac s-a închegat ca parohie în anul 2008, când credincioșii ortodocşi din zona numită Soruşa, a localităţii Mălădia, datorită distanței mari față de biserica parohiei, și-au zidit o biserică între anii 2005 – 2007, acestora adăugându-li-se ulterior și credincioșii din Uileacu-Şimleului. Biserica a fost pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae.

Locașul de cult a fost zidit în timpul păstoririi părintelui Claudiu-Ionuț Furdui, care slujea în paralel și în Sorușa, și a fost terminat în anul 2007. În data de 4 noiembrie 2007, Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului și Sălajului, a sfinţit biserica.

Primul preot paroh al parohiei Sorușa-Uileac a fost părintele Sorin-Vasile Neaga, care a păstorit parohia între anii 2008 – 2010. Din luna decembrie a anului 2010, noul paroh este părintele Constantin – Ciprian Marincaș. Împreună cu puținii credincioși ai parohiei, părintele a realizat unele lucrări de înnoire ale locașului de cult. Astfel, în interior, pereții bisericii au fost pregătiți pentru pictură, s-a extins absida Sfântului Altar, a fost construită și vopsită sacristia, s-au montat geamurile și ușa de acces, pardoseala a fost acoperită cu parchet laminat, iar iconostasul a fost înnoit. În exterior, locaşul de cult a fost, s-au vopsit clopotnița, balustradele și gardul exterior și s-a construit un lumânărar. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Sursa: radiorenasterea.ro

17 Octombrie 2016

Vizualizari: 426

Voteaza:

Zi de sarbatoare, in parohia salajeana Sorusa-Uileac 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

parohia Sorusa Uileac

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact