Zilele Sfantului Nectarie, la Iasi

La Biserica "Sfantul Nectarie" din Iasi se vor derula timp de o luna "Zilele Sfantului Nectarie".

Manifestarille religioase si culturale sunt organizate cu prilejul implinirii a sapte ani de cand un fragment din moastele sfantului taumaturg a fost daruit bisericii din cartierul iesean Alexandru cel Bun. In aceasta dimineata, s-a slujit Utrenia, Sfanta Liturghie si Acatistul Sfantului Nectarie. Diseara, de la ora 17:00, s-a slujit Vecernia si Litia, urmate de proiectia unui film documentar despre Sfantul Nectarie, dupa cum informeaza doxologia.ro

"Duminica, 20 octombrie, dupa Sfanta Liturghie, corurile parohiei noastre vor concerta in caminele de batrani sau copii si la spitalele din Iasi. Sambata, 9 noiembrie, Sfanta Liturghie va fi oficiata de IPS Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei", a spus pr. paroh Petrica Lehaci. "Zilele Sfantului Nectarie" vor cuprinde mai multe conferinte sustinute de invitati din Iasi. Programul evenimentelor va fi anuntat in paginile Ziarului Lumina, editia de Moldova. In anul 2006, pe 15 octombrie, a doua zi dupa sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, venea insotit de IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses si Eghina si de maica Teodosia, stareta Manastirii Eghina, pentru a aduce o particica din moastele Sfantului Ierarh Nectarie.

"In acesti sapte ani, am cunoscut, mai mult ca oricand, folosul si binecuvantarea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, prin prezenta sfintelor moaste in biserica noastra. Ceea ce am facut in acesti ani demonstreaza ca Sfantul Nectarie a fost alaturi de noi. Lucrarile care s-au concretizat aici si ceea ce se vede astazi sunt realizate prin binecuvantarea lui Dumnezeu venita prin Maica Domnului, prin Sfantul Ilie si prin particica moastelor Sfantului Ierarh Nectarie. Partea spirituala si partea vazuta a prezentei sfintelor moaste se poate vedea concretizata prin atatea minuni care s-au vazut si care s-au simtit in biserica noastra, pentru ca Sfantul Nectarie este un vindecator de boli, in special vindecator de cancer. Multumesc cu aceasta ocazie si Inaltpreasfintitului Parinte Miropolit Teofan, pentru ca inotdeauna ne-a dat binecuvantarea pentru lucrarile de la biserica noastra. Cu aceasta ocazie, invitam pe toti iesenii sa-l sarbatoreasca asa cum se cuvine pe Sfantul Nectarie", a mentionat pr. paroh Petrica Lehaci.

Sursa: basilica.ro

.
Pe aceeaşi temă

16 Octombrie 2013

Vizualizari: 1028

Voteaza:

Zilele Sfantului Nectarie, la Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact