Ziua Crucii. Carstovul Viilor

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la ediția din acest an a „Zilei Crucii”, numită în popor și Cârstovul Viilor, sărbătoare ce marchează începutul culesului viilor și prepararea mustului. Cu această ocazie, la Muzeul Satului din București au loc o serie de evenimente dedicate atât tradițiilor care înconjoară sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, cât și venirii toamnei.

Sâmbătă, 15 septembrie, ansamblul „Tradiții luncavițene” ne încântă cu muzică și dansuri tradiționale dobrogene, în cadrul spectacolului Bun îi vinul ghiurghiuliu. În aceeași zi, toamna își face simțită prezența prin cântecele gorjencei Maria Beatrice Băndoiu. Ziua se încheie într-un mod practic, prin ateliere tradiționale susținute de meșteri populari.

În limita a 10 locuri pentru fiecare atelier, vizitatorii au ocazia să descopere secretul confecționării podoabelor populare și împletiturilor textile. Participarea la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Duminică, 16 septembrie, împreună cu actorul Nae Alexandru îl redescoperim pe scriitorul Păstorel Teodoreanu, ale cărui poezii evocă pasiunea pe care marele iubitor de vinuri o avea față de licoarea lui Bacchus. Tot duminică, chitara lui Tudor Niculescu Mizil și vocea Sabrinei Diacov ne propun o călătorie în jurul lumii. Seria de evenimente se încheie cu un ghidaj tematic la instalațiile și instrumentele specifice viticulturii. Plecând de la Platoul Arhondaricului, vizitatorii vor învăța cum se prepara mustul pe vremuri și care erau instrumentele folosite la îngrijirea și culesul viilor.

Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului are loc și târgul meșterilor populari, menit să amintească de târgurile ce se desfășurau în preajma marilor sărbători religioase. Pentru participarea la târg este necesară achiziționarea biletului de acces în muzeu.

PROGRAM

Vineri, 14 septembrie
10.00 – 14.00 Festivalul de folclor al deţinuţilor – ediţia a IV-a
9.00 – 19.00 Târgul meşterilor populari, gastronomie tradiţională de sezon

Sâmbătă, 15 septembrie
14.00 Bun e vinul ghiurghiuliu…
Ansamblul „Tradiţii luncaviţene” – Luncaviţa, Tulcea
15.00 Neică toamna a venit!
Recital de muzică populară din zona Gorjului, susținut de Maria Beatrice Băndoiu
15.00 – 16.00 În dialog cu meşteşugurile tradiţionale – Ateliere de creaţie
Participare gratuită, în limita a 10 locuri/atelier
Podoabe populare – Corina Constanda, Bucureşti
Împletituri textile – Eugenia Tudor, Bucureşti
9.00 – 19.00 Târgul meşterilor populari, gastronomie tradiţională de sezon

Duminică, 16 septembrie
14.00 Pe Dunăre de-ar curge vin… – ziceri de la Păstorel Teodoreanu
Recită actorul Alexandru Nicolae Mihai
14.30 Cu chitara prin lume!
Tudor Niculescu Mizil și Sabrina Diacov
16.00 Monumente… de pe drumul vinului… – ghidaj tematic (întâlnire – Platou Arhondaric)
Instalaţii şi instrumentar specifice viticulturii
(Hanul „La Barieră”, gospodăriile Jurilovca, Curteni)
9.00 – 19.00 Târgul meşterilor populari, gastronomie tradiţională de sezon
Sursa: muzeul-satului.ro
 

.
Pe aceeaşi temă

13 Septembrie 2018

Vizualizari: 807

Voteaza:

Ziua Crucii. Carstovul Viilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact