550 de ani de la urcarea pe tron a Voievodului Stefan cel Mare si Sfant

 

In cadrul manifestarilor dedicate aniversarii a 550 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a domnitorului Stefan cel Mare, Sfanta Manastire Putna si Asociatia Studentilor Crestini ii invita pe toti cei care doresc sa-si uneasca cugetele in rugaciune si in simtire ortodoxa romaneasca sa participe la serbarea "550 de ani de la urcarea pe tron a Sfantului Voievod Stefan cel Mare". Manifestarile, incepute inca de ieri, au ca punct culminant ziua de astazi, zi in care el este sarbatorit de Biserica. Programul liturgic si cultural al zilei de duminica va fi completat de retragerea cu torte din aceasta seara, la care vor participa aproximativ 300 de studenti. Mai intai, incepand de dimineata, se va citi Acatistul Sfantului Stefan, la ora 8.00, iar apoi, la ora 9.

00 se va oficia Sfanta Liturghie de catre Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de ierarhi membri ai Sinodului Mitropolitan, stareti, consilieri, protopopi si preoti din intreaga Moldova. Incepand cu ora 15.00 va avea loc in incinta manastirii un program cultural, alcatuit din cuvantari si cantari bisericesti si patriotice. Dupa lasarea serii, la ora 23.00, pe Dealul Crucii de langa manastire, studentii vor scrie cu torte "STEFAN", numele sfantului care a fost declarat cel mai mare roman. Apoi, cu tortele aprinse, vor cobori dealul si vor inconjura manastirea. Lumina tortelor in mainile acestor tineri va fi ruga intregului popor: "Sfinte Stefane Voievod, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!" Stefan cel Mare a fost canonizat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept un mare aparator al Crucii prin luptele purtate intotdeauna in numele credintei, cat si pentru faptele sale crestinesti de mare insemnatate, precum ridicarea a nu mai putin de 44 de manastiri si biserici in cursul indelungatei sale domnii.

 

.

02 Iulie 2007

Vizualizari: 1865

Voteaza:

550 de ani de la urcarea pe tron a Voievodului Stefan cel Mare si Sfant 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact