Din Busteni, apucand pe un drum laturalnic, urci, urmand cateva serpentine mici, pret de vreo 80 de metri diferenta de nivel ca sa ajungi intr-o poiana care se deschide chiar la marginea padurilor de sub varful Caraiman. Aici, primul lucru care iti sare in ochi este un brad cu totul deosebit, ca un policandru urias cu sase brate, in care se afla un clopot si o toaca, si in jurul caruia a fost ridicata o constructie circulara din lemn, un paraclis. Inauntru, trunchiul este inchis intre patru pereti din lemn, fiecare latura fiind ornata cu cate doua icoane si un crucifix. In fata acestor obiecte de cult, oameni veniti nu doar din Busteni, unii chiar din locuri mult mai indepartate, se aseaza in genunchi si se roaga. Asta pentru ca acest loc este facator de minuni, cum imi spune Ana Necula in al carei glas nu poti descoperi indoiala si in ale carei priviri distingi, fara greutate, credinta adevarata.
Sub lumina Maicii Domnului
Parintele Puiu spune ca s-a aflat, din prima zi a venirii sale pe lume, sub protectia Maicii Domnului, iar oamenii care l-au cunoscut spun ca doar credinta nestramutata si rugaciunea l-au ajutat sa implineasca o multime de faceri de bine, unele de-a dreptul miraculoase. Septuagenarul parinte este un barbat urias cu o privire firava si cu o voce dulce, moldoveneasca. S-a nascut in maternitatea din Ruginoasa, care pe atunci, in anul 1933, era incropita chiar in palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Nenorocul a facut ca mama sa sa moara in chinurile nasterii. “Si eu am fost crezut mort de doctori ca si mama. Moasele m-au pus intr-un lighean si m-au aruncat pe malul garlei, printre gunoaie, infasurat pe jumatate in pielita ceea trasa din maruntaiele mamei”. A fost luat de o taranca tanara care trecea pe marginea garlei. “Daca nu ma afla ea, mai aveam putin si furnicile mi-ar fi
mancat ochii, as fi ajuns prada la sobolani. Atunci mi-a murit moartea cea dintaia oara!”. A copilarit la Todiresti, fara sa fie infiat, dar “ocrotit cu multa dragoste”, a venit apoi razboiul si un frate vitreg, mai in varsta decat el, Ilie Puiu, a plecat pe front si nu s-a mai intors. Copilul ramas acasa a visat pentru prima oara “o tanara ce parea fara varsta, imbracata in straie manastiresti” care i-a spus ca “va fi ocrotit” si ca tatal sau se va intoarce dupa un lung prizonierat. Minunea a facut ca la 12 ani dupa ce plecase pe front, fratele vitreg mai mare a aparut in poarta casei, povestind satenilor cum petrecuse ani grei de prizonierat in Siberia. Ilie s-a “hodinit o Lagar, aratari, sihastrie
Viata tumultoasa a avut parintele Gherontie Puiu! Ajunge la manastirea Neamt, unde se simte “acasa”, dar in 1959 foaia vietii se mai intoarce o data, atunci cand vine ordinul de evacuare a locasurilor manastiresti. Fratii tineri de la Manastirea Neamt sunt trimisi la munca in marile orase. Acum incepe si calvarul parintelui Gherontie care avea sa se intinda peste trei decenii. Cu barba si parul tuns, invatat sa spuna “tovarase”, Gheorghe Puiu a ajuns la Iasi in baracile unei fabrici de textile, un fel de lagar de munca. Intr-o seara incearca sa fuga, dar doi militieni il prind si il duc in arest. Tanarul este acuzat de tentativa de evadare si de agresare a “organelor” si, in urma unui proces-fulger, este condamnat la 15 ani de munca silnica. Asa ajunge in lagarul de exterminare de la Periprava. “Era imparatia lui Satan”, spune parintele. Dupa trei luni, printr-un noroc, ajunge la Tulcea pentru descarcarea unor slepuri. Intr-una din zile, dupa cum marturiseste, Maica Domnului i s-a aratat din nou, spunandu-i “Pleci in clipa asta, traversezi strada fara sa privesti inapoi si te urci in camion”. S-a suit intr-un camion care l-a lasat la Timisul de Sus. A urcat pe munte si a gasit o pestera mica intre Claia Mica si Claia Mare. O noua aratare a Maicii Domnului si o noua povata: “Trebuie sa astepti in munti zece ani, nici o zi mai mult! Abia apoi cobori in lume”. Gheorghe Puiu a ascultat porunca si a trait ca un sihastru pana in vara lui 1970. “Faceam toata pravila calugareasca, asa cum o invatasem la manastire, inchipuisem un altar in piatra si slujeam Sfanta Liturghie”. Timp de zece ani, noptile, a privit crucea cea mare de pe Caraiman. Atunci, spune, “i-am jurat Maicutei Domnului ca, daca ma voi intoarce cu bine in lume, jos, voi construi o manastire cu hramul Inaltarea Sfintei Cruci, din curtea careia sa poata fi privita crucea de pe varful Caraimanului”.
“Pustnicit” chiar si in mijlocul lumii
Dupa zece ani, Gheorghe Puiu se intoarce acasa si afla de la mama adoptiva ca fusese crezut mort. I se facusera parastase si pomeniri, iar in cimitir exista si locul de veci, cu o cruce pe care era scris numele sau si anul nasterii. “Atunci mi-a murit moartea a doua oara”, spune parintele Puiu. Meandrele vietii il duc la Bucuresti, unde este angajat la un institut geologic, muncitor de teren. Asa a inceput sa umble iarasi pe munti. “Traiam ca un calugar, cu toate ca eram in viata civila. Totdeauna m-am pusnicit, chiar si in mijlocul lumii”, spune parintele Gherontie Puiu. Revolutia din 1989 l-a aflat in aceasta asteptare cucernica. Atunci s-a intors la Manastirea Neamt, unde monahii ramasi in viata l-au recunoscut, desi trecusera 30 de ani. A fost uns monah pe loc, apoi a fost inscris la seminar, desi nu avea decat patru clase terminate in satul natal. O saptamana a fost diacon, dupa care, asta se intampla in 1992, episcopul locului l-a uns preot, dupa „randuiala lui Melchisedec”, pentru ca trecuse de varsta lui Hristos. A fost ziua in care evadatul de la Periprava a devenit ieromonah. In 1995, o ultima incercare: in timp ce spovedea o credincioasa, parintele Gherontie, pe atunci preot slujitor la marea manastire Cetatuia din Iasi, a avut un atac cerebral, in urma caruia nu si-a mai putut misca jumatate din corp.
“Mai ai o vama”
A fost internat la spitalul din Tatarasi, unde a stat trei luni dupa care a fost transferat la sanatoriul din Sinaia. Medicii care l-au ingrijit i-au spus ca va fi nevoie de ani buni pentru refacere. Acolo a stat insa. o singura noapte. Aflat intr-o rezerva cu inca un preot si cu un crestin, parintelui Gherontie Puiu i s-a aratat iarasi, de data asta foarte de aproape, Maica Domnului. “Te-am adus aici cu o misiune, adu-ti aminte!” i-a soptit Preacurata. “Cum s-o indeplinesc, Maicuta, tocmai acum, cand sunt paralizat?” a intrebat parintele. “Trezeste-te ca nu esti bolnav” i s-a spus. Si, isi aduce aminte parintele Puiu: “Apoi a rostit mai apasat: Vei gasi un brad cu sase ramuri, langa o apa curgatoare, pe un plai de unde se vede marea cruce la care te-ai jurat. Acolo sa faci manastirea”. Spre surprinderea vecinilor de salon si a medicului neurolog, parintele Puiu s-a ridicat in picioare, uitand de boala. Apoi a plecat in cautarea bradului cu sase brate. A ajuns la Busteni, l-a cautat prin
Privesc lumea care-l asteapta pe parinte pentru a primi binecuvantarea. Este duminica si se apropie ora doua a dupa-amiezii. Parintele Gherontie Puiu urca dealul incet, parca pentru a avea timp sa contemple manastirea al carui singur preot este. Se apropie agale de locul destinului sau pe aceasta lume, privindu-i pe toti cei care-l asteapta cu credinta si iubire. In apropiere, aproape terminata, se inalta si Biserica cea mare si viitoarea clopotnita in care vor fi asezate sapte clopote pentru a fi auzite pana in Valea Bustenilor si
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.