10 Mai. Sarbatoare nationala inainte de 1948, zi cu puternice semnificatii astazi.
Acum 140 de ani, la 10 Mai 1866, Principele Carol Hohenzollern-Sigmaringen depunea juramantul ca domn constitutional al Romaniei, in fata Parlamentului: „Jur de a fi credincios legilor Tarii, de a pazi religiunea Romaniei, precum si integritatea teritoriului ei si de a domni ca Domn constitutional”. Provenit dintr-o familie germana cu vechi traditii, el era fiul Iosefinei si al lui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen.
Timp de aproape un secol, Romania si-a sarbatorit la 10 mai regii din familia Hohenzollern-Sigmaringen, reunind in esenta evenimentului trei momente marcante din istoria sa: in 1866, la Bucuresti, in fata Parlamentului, Carol I jura ca va fi credincios legilor tarii, ca va pazi religia romanilor, integritatea teritoriului si ca va domni ca domn constitutional; la 10 mai 1877, pe baza rezolutiei votate de Parlament cu o zi inainte, Carol I proclama independenta fata de Poarta Otomana; 14 martie 1881, Carol primeste titlul de Rege al Romaniei, ca urmare, la 10 mai acelasi an,
Odata cu „abolirea monarhiei” in decembrie 1947, a disparut si 10 mai din calendarul zilelor de sarbatoare ale romanilor. Noul regim, comunist, fiind lipsit de legitimitate datorita impunerii lui de catre ocupantul sovietic, a trebuit sa-si caute si sa-si fabrice alte zile de referinta.
Dupa 1990, ziua de 10 mai a fost trecuta sub tacere de catre noua putere, asta si pentru ca simbolul monarhiei (desi se implineau 43 de ani de la abdicarea fortata a regelui), era inca puternic, dovada cea mai clara este insistenta regimului Iliescu impotriva venirii in tara a Regelui Mihai I, dar si primirea acestuia (la prima vizita in Romania) de catre un milion de oameni, la Bucuresti, in 1992.
Mai are sens sarbatorirea zilei de 10 mai?
Doi istorici conferentiari la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti, sustin ca in pofida meritelor monarhiei romane, ziua de 10 mai nu poate fi trecuta decat simbolic in galeria sarbatorilor nationale.
Conf. univ. dr. Alin Ciupala considera revenirea la aceasta sarbatoare imposibila, pentru ca 10 mai simboliza ziua monarhiei, iar
„Este inadmisibil, de exemplu, ca Regele Carol I sa nu aiba nici macar un bust. De asemenea, o sarbatoare formala nu ne poate ajuta sa intelegem monarhia, 10 mai ar trebui sa fie, in fiecare an, ziua de cunoastere a monarhiei, ca episod special al istoriei noastre”.
De asemenea, istoricul vede republica drept singura forma de guvernamant in care este posibila translatia puterii prin mecanisme democratice, si ca „monarhia nu mai poate servi decat ca referential nostalgic si paseist al unor persoane legate prea mult de avantajele unui centru constant (si nedemocratic) de putere.
Regele Carol I, al doilea fiu al lui Karl Anton Fürst von Hohenzollern-Sigmaringen, nascut pe 4 aprilie 1839, la Castelul Sigmaringen, ales domnitor al Romaniei in 1866, proclamat Rege al Romaniei in 1881, moare pe 10 octombrie 1914, la Castelul Peles.
Regele Ferdinand I, fiul lui Leopold, fratele mai in varsta al Regelui Carol I, nascut pe 24 august 1865, la Castelul Sigmaringen, devine rege in 1916, moare pe 20 iulie 1927, la Castelul Peles.
Regele Carol al II-lea, fiul Regelui Ferdinand I, nascut pe 16 octombrie 1893, la Castelul Peles, devine rege in 1930. Exilat din
Regele Mihai I, fiul Regelui Carol al II-lea, nascut pe 25 octombrie 1921 la Castelul Foisor, accede la tron in 1940, fortat sa abdice la 30 decembrie 1947
.
Ferdinand I, acuzat de tradare
Acuzat de tradare de catre imparatul Germaniei Wilhelm al II-lea, ca urmare a deciziei Romaniei de a intra in Primul Razboi mondial de partea Antantei (in 1916), Ferdinand a fost sters din registrul Casei de Hohenzollern. Mai mult, la propunerea aceluiasi Wilhelm al II-lea, Papa Benedict al XV-lea il va excomunica (Ferdinand fiind catolic).
In exclusivitate pentru EVZ
Regele Carol I: voce europeana, poveste contemporana
In ziua de 10 octombrie 1914 se stingea Regele Carol I, cu diagnosticul de miocardita cronica. Diagnosticul modern va fi surprins, probabil, chiar si pe medici. Va inchipuiti ce curios parea, la inceput de secol XX, sa mori de o boala atat de „avant la lettre”. Astfel a fost Carol I: modern, deschizator de drumuri, creator de institutii, vizionar si om de curaj.
Nu a iertat intarzierile si nici lipsa de cuvant
Rabdatorul Rege Carol, ale carui urechi au auzit multe insulte, ai carui ochi au vazut multe geamuri sparte la Palatul Regal din centrul Bucurestiului, a purtat cu el indarjirea de a ramane pe loc, desi istoricii ne confirma ca a avut cel putin de doua ori bagajele facute, pentru plecare. Un singur lucru cred ca nu l-a inteles Carol niciodata: tentatia ancestrala a romanilor fata de sinuciderea vesela.
Regele Carol a avut norocul de a nu se fi nascut mai tarziu, fiindca mi-ar veni greu sa-l vad mergand la Bruxelles, sa se bata cu indivizi impecabil imbracati, cu mainile adanc infipte in buzunarele de la pantaloni, functionari carora costumele scumpe le jeneaza nonsalanta. Mi-ar fi greu sa-l vad la talk-show-uri ori suflecandu-si manecile de la camasa, pentru ca verbul sa circule mai usor in mediul popular si agricol. El nu si-a dat niciodata jos tunica (a relaxare), nu a iertat niciodata intarzierile si nici lipsa de cuvant (care era, si atunci, un sport national).
Dimpotriva, Carol I a ramas pedant si inflexibil in fata „iarmarocului” din societate, s-a chinuit sa invete limba unei tari care l-a adoptat, a respectat o confesiune care nu era a lui, s-a legat de o geografie care nu-l aranja temperamental, s-a dedicat unei munci geopolitice migaloase si perverse, pentru care nu era facut structural si moral, a facut fata, cu stoicism, predecesorilor democratiei si ai „Academiei Catavencu”, care-l numeau, in ziare si in public, „Carol cel Mic”, „Domnul Hohenzollern” si „Neamtul”, a privit cu rabdare la geamurile pe care studentii avangardisti i le spargeau sistematic, fiindca venea dintr-o tara care pe ei nu-i aranja din punct de vedere cultural si ideatic.
Puterea exemplului personal
Evaluarea domniei lui Carol I se poate face mai simplu: daca luam criteriile de baza ale UE si NATO vom vedea ca, in ciuda limitarilor impuse de vremi, Carol apare surprinzator de european: fondator de institutii de baza ale statului si societatii, promotor al profesionalismului in politica si economie, strateg si reformator al fortelor armate, incurajator al puterii soft (cultura, politica externa, traditii, specific national), voce europeana prin excelenta, puterea exemplului personal, creator de institutii si de proiecte, intaritor al statului si al suveranitatii in paralel cu adaptarea la jocul regional, participant cu trupe la aliante militare continentale.
Carol I a fost un favorit al Germaniei, Rusiei si Frantei, var al Italiei, Spaniei si Marii Britanii. Tot el a fost unul dintre primii ofiteri romani cu studii in tari occidentale si un model de lider national, idealizat de popor fara sa fi gustat macar salam cu soia. Aplicator, la litera legii, al principiului sfant al proprietatii private, ctitor al unui domeniu particular (Sinaia) devenit, in ani, un simbol al natiunii.
Povestea acestui modern sef de stat este contemporana, fiindca ea se bazeaza pe meritul personal. Nu erau, vremurile de inceput de secol XX, vremuri in care meritul personal sa influenteze prea mult destinul unui cap incoronat. Monarhia nu experimentase inca dezastrele care aveau sa o astepte imediat dupa primul razboi mondial. Pe atunci, a avea merite personale ajuta destul de mult, dar nu era o conditie sine qua non. Astazi, meritul personal joaca un rol determinant.
Cine a mai construit 40 de spitale rurale?
Ne vom fi dand noi seama ca suntem, in anumite privinte, mai anchilozati decat cei din timpurile lui Carol I? Stim noi ca el, ca si vremea lui, produceau, la nivel politic si de gandire intelectuala, materie de mai buna calitate, desi nu lucrau la computere? Cunoasteti multi oameni de stat care au construit patruzeci de spitale rurale?
Stiti multi oameni politici, romani sau de aiurea, care se pricep si la academie, si la militarie si care vorbesc si patru-cinci limbi straine, care au cunostinte economice, sunt acasa la ei in orice capitala a lumii si au familia europeana in sange?
Despre viitorul regalitatii in
Sunt convins ca ceea ce Principesa Margareta si cu mine putem face bine pentru tara, la nivelul modest al capacitatilor noastre, este de a duce mai departe legamantul european, democratic si liberal al lui Carol I, imbinand rolul determinant al statului si al natiunii, al traditiilor si al culturii nationale cu binefacerile deschiderilor democratice, ale globalizarii, ale inrudirii europene, ale infor matiei si ale atotputerniciei initiativei individuale, ca expresie a libertatii.
Regalitatea este o institutie istorica europeana care, in
Privind extraordinara performanta politica a lui Carol I, putem conchide:
> a nu-ti pierde cumpatul, a fi muncitor, intelept si a avea darul de a fi lider ajuta la ceva;
> este mai comod sa fii cinstit si coerent decat corupt si confuz;
> se poate face bine, pe pamant romanesc, timp de 48 de ani, neintrerupt;
> poti supravietui in Romania, european fiind, timp de aproape jumatate de deceniu, chiar in vremuri incerte;
> sufletul si spiritul romanesc sunt, adesea, mai subtile si mai flexibile decat reprezentantii de frunte ai spiritului si sufletului romanesc;
> rabdarea de o jumatate de secol a lui Carol I, adaugata la rabdarea de o jumatate de secol a lui Mihai I, arata ca Familia Regala a Romaniei este o institutie cu rabdare seculara si care are domiciliu stabil in istoria Romaniei;
> Palatul Elisabeta, redevenit camin al Familiei Regale, are o perspectiva si un inteles care nu privesc catre anul 1947, ci catre anul 1866.
Din aceste motive, indemn pe cititorii adolescenti ai randurilor mele sa tina minte ziua de 10 mai 2006, cand celebram 140 de ani de la fondarea Familiei Regale romane. Aceasta sarbatoare, legitimata astazi de increderea a 66a din romani, este potrivita cu legamantul lui Carol I, fiindca ea este intruchiparea unui inceput european.
Alteta Sa Radu, Principe de Hohenzollern-Veringen
Mihail Bumbes
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.