Se taie unghiile din carne, inelele se dau jos, palmele sunt sterile ca ale chirurgului, sa nu murdareasca firul alb de matase. Ca sa nu-l agate, mainile se ung cu alifii cu o saptamana inainte si se spala prin tot felul de licori. Se prinde intre degete matasea alba, subtire, subtire, si se rasuceste cu alta, rosie. Daca martisorul trebuie sa atinga culmea finetii, ata de matase se despica si in trei, incat de-abia se mai vede cu ochiul liber. Iar despicaturile sunt mai subtiri decat firul de par.

Nimic nu se croseteaza, iglita sau suveica n-au ce cauta aici. Totul iese numai din buricele degetelor. Ghiocelul sau fraguta se naste rasucind pe un minicarton fir langa fir. Genoveva Sauciuc migaleste doua ore la un asa martisor. In timpul asta, arde calorii cat un chinez care sculpteaza-n bobul de orez. Cand mestereste asa ceva, musai se gandeste la persoana pentru care-l face. Asta e datina, zice femeia. Pentru ca micul obiect sa plece de la ea incarcat cu energie pozitiva. Numai asa poate avea putere de amuleta. La ea, in Basarabia, femeile daruiesc martisoare barbatilor. Iar ei, superstitiosi cum sunt, chiar le poarta, indiferent ca sunt oameni de afaceri sau tarani. „La noi, daca dam martisor unui barbat, el se simte obligat sa ne cumpere un cadou de 8 Martie. Daca oferim un martisor, de fapt ii spunem barbatului ca de la el asteptam un cadou”, povesteste Genoveva. Dupa ce-l poarta o luna, in piept, la mana sau ascuns printre haine, barbatii cauta un pom inmugurit si leaga snurul de o crenguta. Pentru Targul de Martisor de la Muzeul Taranului Roman, deschis pana pe 1 Martie, basarabeanca a rasucit pe degete o mie de martisoare. Cine vrea sa-i aduca 2006 bogatie cumpara spice sau colac moldovenesc, cine vrea sa-si gaseasca jumatatea, ia lacramioare, cei care s-au saturat de minciuni - ghiocei, pentru morocanosi sunt bune fragutele. Trifoiul fereste de farmece si de deochi.

 
Pentru Targ, Vasile Ene a sculptat martisoare in lemn. Din nuc, cires, paltin, esente tari. Biologul si-a croit o intreaga filosofie a martisorului, ce ar trebui sa fie cu adevarat, cum ar trebui mesterit. „Niciodata nu creez un model care n-are semnificatie pentru romanul de rand. Martisorul adevarat trebuie sa aiba zugravit un simbol clar, pe care sa-l priceapa toata lumea”, spune el. A sculptat, de pilda, flori si frunze de mar, gandindu-se ca exprima belsugul. La fel, si vita-de-vie.  Zice ca, inconstient, oamenii alatura imaginii vitei si pe cea a lui Isus. In serpi, romanii au incredere ca le pazesc familia, in bufnite - ca le aduc intelepciune. Unul dintre cele mai puternice simboluri este, insa, lupul alb al dacilor. Se vand bine mai toate obiectele in care apare. Intruchipeaza spiritul geto-dac.

 

Mana mesterului a zugravit fiecare simbol in nenumarate feluri. Inauntrul unei inimi cu snur alb-rosu apare o cometa, intr-alta pomul vietii, asa cum se deseneaza pe covoarele oltenesti, un soare sau cateva raze. Mai sunt si martisoare-roata vietii, facute special pentru spirite de filosofi. Pentru credinciosi a sculptat martisoare-cruci, in care a pus simboluri precrestine: sori, cursul apei, rombul infinitului. Ca sa  sculptezi asa ceva, trebuie sa ai palma stanga ca menghina de puternica, sa poti tine nemiscata bucata de lemn, ca s-o incrustezi cu dreapta. Si mai trebuie precizie ca de doctor, nici un pic sa nu tremure mana. Se lucreaza cu traforajul numai din imaginatie, matrita nu exista. Martisorul e reusit numai daca transmite ceva.

 

Mihai Dumitrescu este, poate, singurul roman care scoate martisoare din oasele vacilor. Le curata, le fierbe in detergent, apoi le aplica o „strungarie pe verticala”, cu scule inventate de el. Le ciopleste cu un „cutit zburator” si cu freza dentara pana scoate din ele sfere minuscule. Din oasele tubulare de vitei ies coliere dantelate si cercei modelati cum nu gasesti nici la marile case de bijuuri.

 

Pe legenda martisorului se cearta si acum istoricii. Unii zic ca primele martisoare au fost pietricele albe si rosii insirate pe o ata, altii cred ca au fost monede legate cu fire de lana, albe si negre. Aduceau noroc, vreme buna si fereau de arsurile soarelui. Dacii vedeau in firul alb primavara, iar in celalalt - iarna. Viata si moartea. Femininul si masculinul, yin si yang, dupa unii etnologi. Martisorul e pagan si inimaginabil de vechi; are cateva mii de ani. Daca la inceput a fost doar amuleta, in timp romanii l-au transformat in vestitor al primaverii. In unele sate, si acum se mai ofera pana-n zorii lui 1 Martie, sa aiba mai multa putere. Si tot in ziua aceea batranii leaga cu snur fiecare pom roditor din gradina. In traditia aromanilor, martisorul se pune in ajunul primei zile a primaverii. Si datul jos e cu talc. In unele sate, fetele isi scoteau banutul numai pe luna plina si cumparau cu el cas si vin, sa aiba fata alba si obrajii rosii. In sudul tarii, martisorul se da jos cand omul vede primul stol de berze. In Moldova si Bucovina, moneda se tinea 12 zile la gat, apoi se prindea in plete, pana inflorea primul pom.     

Alina BADALAN

.