Prin traditie de sute de ani, satele din Ardeal se ridica in preajma Sarbatorii Sfintei Maria si pornesc pe jos, cantand imnuri bisericesti, spre Manastirea Nicula, din Cluj. 300.000 de credinciosi sunt asteptati anul acesta. Manastirea adaposteste o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, zugravita la 1699.

Pe cei trei kilometri care despart satul Nicula de manastire, nu mai urca, de vineri, decat pelerinii.

Cu sacosele la spinare, abia fac un pas dupa altul. Primii au venit mai mult cei simandicosi, care trageau nadejde sa gaseasca un pat la manastire, sa nu stea patru zile pe iarba. Sambata dimineata, au inceput sa curga sute de oameni – si batrani, si tineri, din toate partile tarii. In sat, pe aproape fiecare palma de langa sosea, au rasarit corturi cu cate ceva de vanzare - cruciulite, matanii, sucuri, conserve, turta dulce cu iconite, basmale, tot ce ar putea imbia sau folosi unui om venit la rugaciune. Satul si curtea manastirii au fost intesate de jandarmi, in caz ca s-ar fi ratacit si vreunii care n-au treaba cu cele sfinte. Pentru ca astazi sunt asteptati trei sute de mii de oameni, anul asta carciumarii din sat au fost obligati sa afiseze cat mai la vedere ca pana in dupa-amiaza zilei de hram este interzisa vanzarea bauturilor alcoolice. „A venit un jandarm si-mi zise acu’, sambata, ca de vineri n-ar mai fi trebuit sa dau nici macar bere. M-a nenorocit, si de pomana, ca aia de sunt cu rugaciunea oricum nu intra in bar, da’ restul mai serba un Marin sau o Marie, ca doar nu suntem sat de maici”, bodoganea un proprietar de carciuma care zicea ca n-a mai pomenit asa ceva.

La manastire, sarbatoarea hramului se pregateste de mai bine de o saptamana. 30 de calugari, vreo 100 de credinciosi au robotit din zori si pana in seara. Alti 20 au pregatit masa acestora. La atata multime, abia apucau sa dovedeasca pana in cina teancul de farfurii adunate pentru spalat la dejun. Pentru pelerini, calugarii au pregatit  sa imparta de hram 30.000 de sarmale. N-or sa ajunga la toti, dar mai mult n-aveau cum sa faca. La impletirea sarmalelor au muncit alti credinciosi, iar comandamentul operatiunii a fost stabilit in Gherla, ca la manastire nu mai era loc.

Sambata seara, dealul din coasta bisericii s-a umplut ochi de paturi asezate pe folii de plastic. „Veteranii” hramului spun ca cel mai rau a fost acum 3 ani. A plouat trei zile incontinuu, marunt si rece. Dealul se facuse o mocirla inghetata. Paturi, haine, tot ce-si adusesera era ud. Nici unul n-a plecat, dar nici nu s-a imbolnavit. Zic ca Maica Domnului a avut grija de ei, ca atfel, daca ar fi stat in apa rece atatea zile, sigur nu mai ieseau din spital.

Unii vin de hram la Manastirea Nicula de cand se stiu. Asa au pomenit de la parinti, acestia de la mosii lor si tot asa. In preajma Sfintei Marii Mari, in multe sate din Ardeal si Maramures se strangeau toti „oamenii”, cu femei si copiii mai marisori, si o porneau spre manastire in frunte cu praporii, un soi de steaguri cu chipul Maicii Domnului brodat, inaltate pe o bota - un par de lemn lucrat ingrijit.

Si acum se mai ridica cateva sate. Oamenii merg pe jos zile in sir, se adapostesc in surile crestinilor primitori si canta tot drumul: „Nu lasa, Maicuta/ Sa pierim pe cale/ Ca noi suntem fiii/ Lacrimilor tale”, „Am venit, Maicuta/ Sa ne mai vedem/ Sa-ti spunem necazul/ Pe care-l avem”. Ajung la manastire in ajunul sarbatorii si se cuibaresc pe iarba, pe dealurile din jurul bisericii. Stau ca inlemniti zi si noapte ascultand slujbele care aproape ca nu contenesc pana in amiaza zilei de hram. Apoi pleaca indarat, tot cu praporii in frunte. Cand ajung in sat, ii pun cu cinste in biserica lor. Anuta Corpodean, din satul Aruncuta, de pe langa Campia Turzii, a ajuns la manastire inca de sambata. De 35 de ani vine la fiecare hram. „Is beteaga toata, dar, cand e sa plec la Nicula, imi trece”. Are niste desage care l-ar indoi si pe Van Damme. Si-a luat mancare pentru cinci zile – doua pe drum, trei la manastire -, haine groase pentru frigul de peste noapte, cateva paturi – unele de pus pe iarba, unele de acoperit -, folii de plastic, ca nu se stie daca nu ploua. Si-a intins patura langa un copac de care a atarnat praporul satului. Cui o intreaba de sanatate ii face pomana cu palameti – niste painici umplute cu varza si ceapa –, cornulete cu nuca si alte bunatati, bineinteles toate de post. A plecat din sat cu inca o batrana si un fecior. Pana acum doi ani, pleca tot satul prin paduri, pe carari numai de ei stiute. Acum mai vin cativa, si aceia cu masini de ocazie. Cei mai multi au ajuns duminica. Ancuta a stat la marginea drumului pana s-a indurat unu’ sa opreasca. A zis ca o ia pana la Nicula sat, dar fara bota. A desprins praporul de pe lemn, l-a pus infasurat la subsuoara si s-a dus cu cealalta batrana. A ramas feciorul cu bota sa gaseasca alt sofer.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Nicula este cinstita ca facatoare de minuni si de catolici, si de ortodocsi. A fost pictata de un preot ortodox din sat si a lacrimat 26 de zile in anul 1699. La vremea aceea, miracolul a fost investigat de doi preoti iezuiti care au intocmit un proces-verbal mai minutios decat anchetele politistilor de astazi. Fie ca erau romani sau unguri, saraci lipiti sau grofi, mireni, preoti sau soldati, toti cei care au vazut lacrimarea au fost descusuti cu rabdare – daca lacrimile erau mai bogate pe obrazul stang sau cel drept al icoanei, la ce ora, precis, au intrat in biserica si la ce ora au iesit, cine mai era cu ei… In urma anchetei, miracolul a fost recunoscut printr-o bula papala care spune ca pelerinilor care ajung la manastire li se iarta pacatele.

.