Parintele Costescu, fara sutana da’ cu ochelari de soare, mana hardughia ca un camionagiu. Daca n-ar fi icoane prin cabina in loc de poze cu fetite ai zice c-ai nimerit in masina vreunui veteran. La dreapta lui – parintele Ticu, copilot. Si-a lasat bisericuta in grija dascalului si a sarit in camion. Au plecat din Bucuresti marti de dimineata, cu Dumnezeu inainte si cu magaoaia umpluta din mila enoriasilor.

S-au dus ata la Cosmestii Galatilor. Parintele Ticu e din zona si stie ce jale a ramas dupa inundatii. Printre lovitii de nenorocire e si preotul din sat, care i-a fost coleg de facultate.

In Cosmesti, lumea s-a adunat de dimineata, ca i-a anuntat parintele ca vin ajutoare. A lu’ Tomica, sapte femei inconjurasera biserica. La ei in curte, cat vezi, numai moloz. „Aici era casa“, arata Tomica spre varful gramezii. Acum dorm

intr-un cort din bucati de plastic, ticsit cu ajutoare. De cand s-a retras apa nu-au miscat un faras de lut. „Asteptam sa vina expertiza, sa vada ce-am patit, sa ne faca casa inapoi“, spune tata Tomica cu nepotul de trei luni in brate. Si tata Stefana da tarcoale pe langa camion. In rochie buna, de capatat, si cu papuci de cauciuc asteapta o plapuma. „Am frigiderul langa gard, unde l-a tras apa, e plin de mal. Nu l-am spalat, ca sigur nu mai merge“, zice tata in rochie de seara. Se teme sa-l spele, ca dupa aia nu-i mai da expertiza altul nou. La ea in curte e ca pe luna, numai cratere si crapaturi.

Cand au inceput preotii sa descarce pachetele, au aparut si carutele cu tigani din satul vecin. La ei nici n-au fost inundatii. O piranda adolescenta cu plodul de gat se plange ca are cosmaruri: „Cum inchid ochii, cum vad apa, am vedenii“. Povesteste ca la teatru cum i-a luat puhoiul casa. Da din maini, face ochii mari, vorbeste rar, cu dictie, retraieste „nenorocirea“, doar, doar o primi si ea ceva.

In timpul asta, vreo zece tarani se opresc in fata bisericii numai sa-si faca cruce. Ii cheama preotul sa le dea cate ceva, „ca au venit lucruri bune“. „Daca nu sunt materiale de constructie, nu stau ca am treaba, ne-am apucat de incarcat casa. Boarfe am destule, ca le-am spalat de mal si le tin in cutii acuma“, spune femeia. A primit un aspirator. „Aspirator“, repeta femeia cu darul in mana. Alta s-a capatat cu un fier de calcat cu aburi. „Pe-al meu l-a luat apa“. Cele mai multe „aaaa!“ si „uuuu!“ a scos un calculator cu tot cu tastatura pe care l-au adus pentru scoala. De la mobila si de la televizoare erau sa se incaiere in curtea bisericii. Altu’ a primit o saltea, „ma duc acasa mai repede s-o probez cu nevasta-mea“.

In curtea de langa biserica, ai lu’ Ilie calca toti la lut cu paie. „Am asteptat sa vina ifronu’ de la primarie sa scoata malu’, da’ cat sa astept? Ca vine iarna. Am scos cu caruta, am adus piatra de pe garla, ca e pentru trei sate. De ciment e mai greu, da’ ne-om descurca cumva“, zice Ilie cu ochii pe copii sa vada daca calca bine la lut. Baietii lu’ Tontu n-au venit la biserica sa ia un frigider. „Al nostru merge c-am scos malu’ din el, l-am uscat la soare. Mai rau e ca s-a stricat masina de cusut si nu mai fac nici un ban“, zice baiatul cel mare, care e beteag de picioare. Zice ca in cativa ani o sa intepeneasca de tot, ca are parapareza spastica. Vrea sa munceasca acum, cat mai poate.

Nici badea Costica nu s-a ingramadit la ajutoare. Are 89 de ani. Sta in cort cu pisica in brate. Avea casa din chirpici. „Pe vremea mea asa era moda, casa din chirpici. Acuma inchid ochii, ca poate nu-i mai deschid deloc.

Da’ nu ma vrea nici dracu pe lumea ailalta, ca am fost prost si rau“.

.