Scoaterea orei de Religie din liceu este contrara Constitutiei Romaniei si Legii Cultelor


Scoaterea orei de Religie din liceu este contrara Constitutiei Romaniei si Legii Cultelor

Patriarhia Romana atrage atentia asupra problemelor ridicate de actualele proiecte ale "Legii invatamantului preuniversitar", "Legii invatamantului superior" si "Legii privind statutul personalului didactic", elaborate fara organizarea unei strategii nationale coerente pentru identificarea prioritatilor, a valorilor reale si a competentelor profesionale necesare. Consideram ca aceste propuneri nu respecta reperele spirituale si morale ale societatii, prioritatile pe termen lung si realitatile socio-culturale, ignorand atat traditia romaneasca europeana, cat si legile acestei tari.

Astfel, potrivit proiectului Legii invatamantului preuniversitar doar "planurile cadru ale invatamantului primar si gimnazial includ religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun" - art. 10. (1).

Indepartarea nejustificata si arbitrara a unei discipline legitime si necesare din invatamantul liceal conduce la privarea elevilor, a cultelor religioase si a intregii societati romanesti, de un drept garantat prin Constitutia Romaniei: "Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege" - art. 32. (7). De asemenea, "omisiunea" mentionata contrazice, in mod flagrant, Legea 489 / 2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, care prevede ca "in invatamantul de stat si particular, predarea religiei este asigurata prin lege cultelor recunoscute" - art. 32. (1). Daca s-ar adopta noul proiect al Legii invatamantului preuniversitar (art. 10. (1)), tinerii din liceele romanesti ar pierde, astfel, un drept castigat prin jertfa, in anul 1989, accesul legal la componenta religioasa a educatiei, cu valente formative, demonstrate de cercetarile sociologice si psiho-pedagogice recente.

In plus, proiectele educationale mentionate incalca si relatiile legitime dintre culte si profesorii de Religie, ignorand articolul 32. (2) al Legii privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, care prevede ca "personalul didactic care preda religia in scolile de stat se numeste cu acordul cultului pe care il reprezinta, in conditiile legii", iar acest drept nu mai este mentionat in noile proiecte.

Avand in vedere problemele grave, de ordin juridic, precum si cele semnalate de specialisti in pedagogie, sociologie si politica educationala, de profesori, parinti, culte recunoscute si parteneri sociali, Patriarhia Romana considera ca inlocuirea Legii invatamantului 84 / 1995 cu aceste propuneri legislative contestate, aflate in contradictie cu legile statului, nu este oportuna si nici necesara. Promovarea actualelor proiecte si inaintarea lor Parlamentului Romaniei, intr-o perioada politica dificila, nu se justifica, fiind necesara elaborarea unei strategii nationale, coerente si riguros fundamentate, de reorganizare a invatamantului romanesc, considerat "prioritate nationala".

Reintroducerea Religiei in scoli, de unde a fost indepartata de ateismul comunist umilitor, a reprezentat un pas important in trecerea providentiala de la dictatura la libertate, de la minciuna la adevar si de la o cultura contrara sufletului romanesc la una proprie lui, prin valorificarea unui drept legitim, garantat de legile tarii. Nu putem priva elevii de liceu de valorile recunoscute ale educatiei religioase si nu putem fura libertatea de a studia Religia, in numele unei false libertati a vidului spiritual, a relativismului individualist si a secularizarii, printr-un act arbitrar, ce reprezinta un atentat la securitatea culturala, morala si spirituala a tarii, un afront adus identitatii acestui popor eminamente religios.

Dr. Bogdan Popescu,

Consilier patriarhal,Sectorul teologic-educational al Patriarhiei Romane

.

19 Februarie 2008

Vizualizari: 1228

Voteaza:

Scoaterea orei de Religie din liceu este contrara Constitutiei Romaniei si Legii Cultelor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact