Curtea de Arges se afla in sarbatoare


IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, PS Episcop Calinic al Argesului si Muscelului si PS Casian, Episcopul Dunarii de Jos, au oficiat astazi, cand Biserica Oortodoxa Romana o praznuieste pe Sf. Mucenita Filofteia, slujba Sfintei Liturghii la Catedrala episcopala din Curtea de Arges. Slujbele inchinate Sfintei Filofteia au inceput aseara in prezenta a mii de pelerini, cu slujba Privegherii. In cadrul slujbei, moastele Sfintei Filofteia au fost purtate in procesiune de la paraclisul episcopal din Curtea de Arges la Catedrala episcopala. Amanunte despre slujbele din aceste zile oficiate la Catedrala episcopala din Curtea de Arges, in cinstea Sfintei Mucenite Filofteia, ne-a oferit PS Episcop Calinic al Argesului si Muscelului: 'Si aseara la Priveghere a fost extraordinar, lumea, cu piosenie si cu lumanarile aprinse, incat era o mare de lumanari ca la Inviere, a participat la slujba, fiind o mare bucurie, iar astazi a fost, de asemenea, un numar foarte mare de credinciosi, care vin fara numar, mereu, si care participa la slujba, iar altii merg si se inchina intr-o desavarsita liniste la moastele Sf.
Mucenite Filofteia, incat am avut marea bucurie ca la aceasta praznuire a Sf. Filofteia sa participe si IPS Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, care a promis mai inainte ca va veni de hram, inainte de a fi Mitropolit al Ardealului, si s-a tinut de cuvant, putand sa vina si cu PS Casian al Dunarii de Jos si ceilalti sfintiti parinti in sobor cu credinciosii, la rugaciune, la Sf. Filofteia'.

PS Episcop Calinic a subliniat si evlavia deosebita pe care o au crestinii ortodocsi din Arges si din intreaga tara fata de sfinti: 'In liniste, un imens numar de credinciosi si de credinciose au venit la slujba Privegherii pentru cea mai tanara sfanta mucenita, marturisitoare, din lume am putea spune si din tara, alaturi de Ioan Valahul, de Sf. Parascheva de la Iasi si am vazut la Suceava, am vazut la Iasi cum lumea vine cu o atitudine extraordinara de marturisitori cu adevarat, adica nu se glumeste cand e vorba de credinta in Dumnezeu si cum se proslaveste Dumnezeu intru sfinti, incat credinta cea mare in Dumnezeu se reflecta in cinstirea fata de sfinti intru care se proslaveste Dumnezeu, si eu sunt cel care am fost mereu in aceasta aura de evlavie manifestata a dreptmaritorilor crestini in tara, iar acum vorbim de Curtea de Arges'.
.

07 Decembrie 2005

Vizualizari: 2749

Voteaza:

Curtea de Arges se afla in sarbatoare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact