Moastele Sf. Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de boli, vor fi aduse la Iasi


Credinciosii care vor participa in acest an la manifestarile religioase de la Iasi prilejuite de sarbatoarea Sf. Cuv. Parascheva se vor putea inchina moastelor Sfantului Nectarie Taumaturgul, care se pastreaza in Grecia. Sfintele moaste vor fi aduse de catre o delegatie a Bisericii Ortodoxe din Grecia, mai intai la Catedrala mitropolitana din Iasi, apoi vor fi depuse spre inchinare pentru cateva zile la Biserica 'Sf. Nectarie' din cartierul iesean Alexandru cel Bun.

Aceasta biserica va fi sfintita duminica, 15 octombrie, de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un sobor de ierarhi, preoti si diaconi, atat din tara, cat si din strainatate, in prezenta delegatiei din Grecia, care va insoti racla cu moastele Sfantului Nectarie Taumaturgul. Mai multe detalii am aflat de la parintele Petrica Lehaci, parohul Bisericii 'Sf. Nectarie' din Iasi: 'In seara zilei de 12 octombrie 2006 vor sosi la Iasi moastele Sf. Nectarie, vindecatorul de boli. Ele vor sosi de la Eghina, iar in fruntea delegatiei din Grecia va fi IPS Mitropolit Efrem, precum si maica stareta Teodosia. La biserica noastra pregatirile sunt in toi, deoarece stim ca in data de 15 octombrie va avea loc sfintirea altarului bisericii noastre care are ca hram si ocrotitor spiritual pe Sf. Nectarie. In ziua de 13 moastele se vor afla la Catedrala mitropolitana, la fel si in ziua hramului, iar pe 15, dupa Sf. Liturghie, la orele 10.00, IPS Mitropolit Daniel si IPS Mitropolit Efrem din Eghina vor aduce la biserica noastra sfintele moaste, mai precis mana dreapta a Sf. Nectarie, care vor ramane pana pe 16 octombrie'. Mentionam faptul ca moastele Sf. Nectarie sunt scoase in pelerinaj pentru prima data, in acest an, in afara insulei Eghina.

.

03 Octombrie 2006

Vizualizari: 5465

Voteaza:

Moastele Sf. Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de boli, vor fi aduse la Iasi 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • nicoleta oanaPostat la 2011-01-28 11:58

    Sf Nectarie,e un sfant minunat,care te ajuta indiferent de cerine...am simtit-o pe propria piele,indiferent daca is probleme de sanatate,familie,scoala....inclusiv la examene a fost de cel mai mare ajutor...mereu mi-a luminat mintea si am luat note bune...rugati-va lui si Sf Iosif Cel Nou de la Partos si veti vedea indata ajutorul lor... Doamne ajuta!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact