Intre voie si vointa: aproapele vrajmas - Duminica a 19-a dupa Rusalii

Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea; Si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv.

(Luca 6, 31-36)

Spuneam ca ascultarea este nebanuita esenta a vointei. Intre voie si vointa "bate" ascultarea, ca o limba de clopot: dang, dang.

Cu voie de sine stapanitoare omul devine crestin in momentul in care pune "iubire" in plamada facerii. De la anticul "ce tie nu-ti place, altuia nu face" - la crestinescul "precum voiti sa va faca oamenii, faceti-le asemenea!" - este cale de o vointa. O singura vointa, numita iubire. Parintele Gala Galaction spunea ca vointa este echilibrul dintre "a dori", "a gandi", "a planui", si "a indeplini", toate acestea traducandu-se in fapta prin iubire.

Observam ca toate sfaturile si poruncile evanghelice vizeaza iubirea. Fara iubire, Evanghelia s-ar desira intr-o clipita. Iubirea este porunca evanghelica, nu sfat, este bobul de drojdie care face sa creasca viata precum "painea cea spre fiinta".

Lumea, "la inceput", a avut chipul iubirii prin Icoana Dumnezeului treimic; in aceasta icoana, in lumina inserata a Golgotei se oglindesc vrajmasii, cei care-L rastignesc, il scuipa, il palmuiesc pe Mantuitorul, vrajmasii iubiti si iertati de Hristos cel Rastignit, - da, ei, vrajmasii fac parte acum din aceasta icoana a iubirii. De la prima la ultima iubire - iata calea Crestinismului. De pe aceasta cale vrajmasii au disparut.

Ce vreau sa spun? A iubi pe cel ce te iubeste inseamna a nu putea iesi din "uman"; a iubi pe cel ce te uraste, pe vrajmasul tau, inseamna a pasi intr-o alta realitate, posibil cereasca, sigur sfanta, netrupeasca. Sfantul Antonie cel Mare constata: Cine nu este bun este desigur rau si iubitor de trup.
Iata ca iubirea este si-nceputul si sfarsitul: un inceput usor, bun (si a vazut Dumnezeu ca este buna lumina. si a fost seara si a fost dimineata.) si un sfarsit greu, cat un scop vesnic urmarit, aproape de neinteles.

Am cunoscut in satul copilariei mele un batran. Odata fusese batut de un om necugetat. Cand s-a intors din spital, avusese doua coaste rupte, batranul, vazandu-l pe acel om trecand pe ulita lui, l-a chemat in casa: "Hai, ma Nicule, sa te cinstesc, sa mai stam de vorba si noi". I-a fiert vin, au mancat paine, branza, ceapa; i-a dat o haina.

Alta data, presedintele ceapeului, brigadierul si militianul au venit in prag de iarna si i-au luat fanul din fanarie, lasand sa-i moara singura vacuta de foame. Batranul si-a strigat nevasta: "Fa, Leana, taie si tu un pui si fa o mamaliga, fuga, ca venira oamenii astia la noi in curte, sa-i omenim, dupa ce-or termina ce-au de facut". Cele doua pilde din viata acelui batran m-au convins definitiv ca a-ti iubi vrajmasul nu este o utopie.

Crestinismul a inclus dintru inceput pe vrajmasi in notiunea de "aproapele".
Cel ce-si iubeste vrajmasul este milostiv, precum Tatal ceresc milostiv este! Sfantul Cuvios Parinte Siluan Atonitul zice: "Dumnezeu mi-a poruncit sa-l iubesc pe vrajmas. Lipsit de Harul lui Dumnezeu, nu-l pot iubi pe vrajmas, dar Duhul Sfant ma invata iubirea si atunci simt mila chiar si pentru demoni.

Iata-ne indepartati, poate, de starea aceasta. Cata suferinta-n lumea de azi sa vezi ca nimeni nu-si mai imbratiseaza, cu iubire, vrajmasul. Supusi atator porunci, uitam esentialul. Mai este timp si drum de strabatut intre voie si vointa, pentru a-ntelege ca aproapele nostru este si vrajmasul nostru. Pe acesta sa-l iubim, ajuta-ne, Doamne, cu mila si cu indurarile iubirii Tale de oameni, totdeauna, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin!

Preot Sever Negrescu

 

.