Suntem intr-o perioada liturgica cu totul aparte - perioada Triodului - cand Biserica ne pregateste pentru intrarea in Sfantul si Marele Post al Pastelui. Una din aceste duminici premergatoare este aceea consacrata Infricosatei Judecati, adica acelui moment solemn si ultim din viata omenirii. Ei bine, in preziua acestei duminici, crestinatatea ortodoxa a randuit cea mai importanta zi pentru pomenirea generala a mortilor, cunoscuta in popor ca "Mosii de iarna". In acest context, as vrea sa abordam cateva dintre coordonatele acestor pomeniri si sa creionati pentru inceput cadrul general al subiectului.
Trebuie sa precizam de la inceput ca, credinta in nemurirea sufletului, in supravietuirea lui dupa despartirea de trup, este un fenomen universal. Aproape toate religiile lumii cred in nemurirea sufletului si sunt preocupate de soarta acestuia dupa moarte. Pe aceasta credinta, mai mult sau mai putin explicita, se intemeiaza ceea ce numim noi "cultul mortilor", adica grija pe care o au cei vii de a mentine, intr-un fel oarecare, legatura spirituala cu mortii lor, de a-si aduce aminte de ei la anumite date, de a le cinsti amintirea in diverse chipuri, prin diverse rituri si ceremonii, prin rugaciune catre Dumnezeu pentru odihna lor netulburata si pentru iertarea pacatelor.
Aceasta universalitate a credintei in nemurirea sufletului, careia la unele popoare i s-a adaugat credinta intr-o judecata a sufletelor dupa moarte, explica marea asemanare a riturilor si ceremoniilor funerare principale din toate religiile mari ale omenirii.
In ceea ce priveste epoca Vechiului Testament, textele sfinte ne ofera suficiente dovezi despre grija pe care poporul ales a avut-o fata de mortii sai, prin pomenirea cu respect a numelor celor raposati, prin rugaciunile si jerfele aduse pentru ei in diferite imprejurari. Din parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar se vede ca in epoca aceea evreii credeau in existenta unui loc de pedeapsa (iadul) si a unui loc de odihna (Sanul lui Avraam) in care merg sufletele celor raposati dupa faptele pe care le-au savarsit fiecare in viata pamanteasca.
Dar in crestinism, cum s-a constituit acest cult al celor raposati?
In crestinism, rolul de capetenie acordat sufletului in invatatura de credinta si in viata religioasa, precum si frumoasa doctrina eshatologica, superiora tuturor celorlalte religii, au facut ca grija pentru cei morti sa devina una din componentele de frunte ale pietatii crestine si sa se exprime in forme din ce in ce mai bogate si mai pline de sens.
De retinut ca, mentinand si adancind credinta in nemurire si facand mai explicita credinta in existenta unei judecati universale, careia ii sunt supuse toate sufletele dupa moarte, religia crestina are meritul de a fi micsorat spaima ancestrala fata de moarte. Moartea nu mai este pentru primii crestini nici trecerea in neant (adica in nefiinta), nici locul de groaza si de intuneric de care vorbesc religiile pagane. Ci ea inseamna trecerea intr-o existenta superioara, in care sufletul celui credincios isi gaseste linistea in nemijlocita apropiere de Hristos, iar mormantul devine patul de odihna, pe care trupurile noastre neinsufletite, asteapta increzatoare, la adapostul crucii lui Hristos, invierea pentru viata vesnica.
In felul acesta, crestinismul alunga sau atenueaza groaza sau frica de moarte, cultiva credinta ca cei ce mor se unesc cu Hristos, biruitorul mortii, iar moartea nu mai este perceputa ca o disparitie, ci ca o trecere, ca o mutare de la cele triste si vremelnice, la odihna si bucuria vesnica. Are meritul religia crestina, de a fi micsorat distanta sau prapastia dintre viata si moarte, dintre lumea celor vii si lumea celor morti. Despartind hotarele vietii, iubirea leaga mai departe pe cei vii cu cei morti, si unii si altii facand parte din Biserica lui Hristos.
Cum a randuit Biserica ortodoxa pomenirea celor raposati? In care anume zile si in ce fel de slujire?
Biserica ortodoxa a socotit ca o datorie a ei de capetenie rugaciunea publica pentru morti, pe care a introdus-o in cultul ei, fie in rugaciuni speciale pentru morti, fie in rituri, texte si formule de pomenire, in cadrul Sfintei Liturghii.
Dar, in chip deosebit, Biserica a introdus in cultul ei si zile de pomenire generala a mortilor, ale tuturor mortilor, pe care le-a fixat in anumite zile din cursul anului bisericesc, spre a aminti periodic credincisilor ei despre datoria pe care o au de a nu da uitarii pe cei raposati din neamul lor.
Ei bine, care sunt aceste zile de pomenire generala a mortilor si ce semnificatie au ele?
Mai intai trebuie spus ca Biserica a randuit o zi liturgica pentru fiecare saptamana - si anume Sambata, ca zi de pomenire generala a mortilor. Apoi, trebuie precizat ca doua dintre sambetele anului bisericesc, sunt consacrate in chip special, in toata Biserica Ortodoxa, pentru pomenirea generala a mortilor, prin cantari, rugaciuni si slujbe speciale. Aceste doua sambete sunt:
1) Sambata dinaintea Duminicii Infricosatei Judecati (Simbolul piftiilor)
2) Sambata dinaintea Duminicii Pogorarii Duhului Sfant, sau Simbata Rusaliilor (Simbolul cireselor).
Amandoua aceste sambete poarta in popor si denumirea de Mosi (de iarna si de vara), si aceasta pentru ca in ele facem pomenire despre parintii, mosii si stramosii nostri, cei din veac adormiti. De altfel, unii dintre Sfintii Parinti au exprimat ca, in exprimarea noastra liturgica n-ar trebui sa vorbim despre un cult al mortilor, ci despre un cult al parintilor, al mosilor si stramosilor nostri adormiti intru Domnul.
In ceea ce priveste Sambata mosilor de iarna, pomenirea se face pentru ca in duminica urmatoare se face vorbire despre a doua venire a Domnului si despre Infricosatoarea Judecata, care ii va urma si la care ne vom infatisa cu totii; si noi si toti cei adormiti din neamul nostru. Prin urmare, inainte de a intra in Marele Post, avem datoria de a ne ruga si de a-i coopta in rugaciunile noastre si pe toti cei adormiti din neamul nostru.
In ce priveste Sambata mosilor de vara, ii pomenim pe toti cei raposati, pentru a se bucura si ei de darurile Sfantului Duh, in preajma Zilei Rusaliilor, cand s-a intemeiat in chip vazut Biserica crestina, ca institutie divino - umana.
Mai sunt si alte zile care ar avea caracter de pomenire generala?
Da. Prin analogie cu cele doua sambete ale Mosilor - cea de iarna si cea de vara - care fac parte din traditia de cult a tuturor Bisericilor Ortodoxe, in unele zone din tara noastra este in uz si o sambata a mosilor de toamna, in care se fac pomeniri obstesti pentru morti, dar care, nefiind inscrisa in cartile de slujba, nu e aceiasi in toate zonele in care se practica acest obicei. Astfel, in unele parti, se face intr-una din sambetele dintre Sfantul Dumitru si Sfintii Arhangheli (26 octombrie - 8 noiembrie). In altele se face in sambata de dupa Sfintii Arhangheli, ori in ultima sambata dinaintea Postului Craciunului. In calendarul de perete al Mitropoliei noastre, aceasta sambata este indicata mereu in sambata de pana in Sfintii Arhangheli.
O alta zi de pomenire generala, dar cu caracter zonal, este cunoscuta sub numele de "Pastele Blajinilor", practicata in Biserica rusa, dar adusa si la noi de credinciosii basarabeni refugiati dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ea se serbeaza in zilele de luni sau marti, dupa Duminica Tomii, in scopul de a se ruga pentru toti cei raposati, spre a fi si ei cuprinsi in lumina invierii si sa fie dezlegati din lanturile mortii de catre Mantuitorul Hristos care in Saptamana Patimilor s-a coborat la iad. Este cunoscuta in zona Moldovei ca Mosii de Pasti.
Tot in Biserica Ortodoxa Romana se mai obisnuieste pe alocuri pomeniri obstesti pentru cei morti in zilele hramurilor de biserici, precum si in zilele de sfintire sau resfintire a bisericilor. De asemenea exista si joia Inaltarii pentru toti eroii neamului.
Ca o concluzie generala a celor spuse pana aici, ce le recomandati credinciosilor nostri crestini ortodocsi?
Vreau sa le spun ca rugaciunea pentru cei raposati se intemeiaza pe faptul ca cei plecati in lumea de dincolo au fost oameni pamanteni ca si noi, ca nimeni dintre cei vii nu poate fi fara pacat si ca noi, cei ramasi, simtim nevoia si datoria de a pastra in comuniune cu ei. Drept aceea, sa nu existe casa crestina care sa nu purceada la plecare de cuget in aceasta zi. Sa nu existe loc de veci unde sa nu arda macar un muc de lumanare! Sa nu existe cuget crestin care sa nu parcurga cu ochii sufletului pomelnicul parintilor si strabunilor sai!
Sa invatam, oameni buni, sa stam de vorba cu strabunii nostri. Sa-i invatam pe copiii si nepotii nostri aceasta cuviinta a pomenirii celor de peste veac! Sa-i invatam cum sa faca un pomelnic! Maine, poimaine, noi insine vom trece de pe o coloana pe alta a pomelnicului casei. Sa nu ramana cumva intrerupt, din cauza noastra, sirul celor adormiti din neamul nostru, Amin!
Nota: Interviu realizat cu parintele Ioan Ioanicescu pentru emisiunea religioasa "Lumina din Lumina" difuzata la Radio Oltenia Craiova
Sursa: m-ol.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.