Singuratatea Sfantului Onufrie
Monahismul este substanta umanitatii. Omul, cand se naste, tipa de teama singuratatii si cand moare se ingrozeste din acelasi motiv. Sunt oameni singuri pentru ca asa vor ei, sunt oameni singuri pentru ca lumea ii face asa si sunt oameni singuri pentru ca-i urmeaza lui Hristos. Si a zis Dumnezeu: nu este bine sa fie omul singur pe pamant, sa-i facem ajutor pe potriva lui (Facere 2,18). Pentru om, este bine sa nu fie singur, pentru Dumnezeu, este bine ca omul sa fie singur.
Sunt oameni care nefiind singuri se lasa macinati de un cumplit egoism si sunt oameni care traiesc toata viata in singuratate, iubind pe ceilalti. Pe omul singur nu are cine sa-l mangaie daca i se intampla vreo suparare, nu are cine sa-l ingrijeasca daca se imbolnaveste, in ispite si indoieli, nu are cine sa-l povatuiasca, flamand, n-are cine sa-l hraneasca, insetat, n-are cine sa-i arate izvorul. Dar si pentru cel ce este singur si pentru cel ce nu este singur in viata, mangaierile, supararile, bolile, ispitele, indoielile, sfaturile, hrana, setea, - sunt realitati care vin prin nastere si dispar prin moarte, si intr-una si in cealalta omul fiind singur, neaducand nimic si neluand nimic. Intru nastere si moarte oamenii isi poarta singuratatea, unii mai mult alaturi de Dumnezeu, altii mai mult alaturi de sotie, copii, prieteni etc. Dincolo de toate acestea este. altceva.
Prea cucernicului Parintelui nostru Onufrie Egipteanul, mort prin anul 400 si praznuit la 12 iunie, singuratatea i-a pregatit sufletul pentru cele mai scumpe daruri ale Duhului Sfant: pacea inimii si acele bucurii rupte din bucuria cereasca. Saizeci de ani a pustiit pacatul, nevazand fata de om, dar facand rugaciuni fierbinti pentru Biserica si pentru necazurile oamenilor din lume. Tot timpul cugeta la spusa Sf. Antonie cel Mare: Iadul exista cu adevarat, dar numai pentru mine singur. Se hranea din roadele unui smochin, pe care-l ingrijea, din apropierea colibei lui si bea apa dintr-un izvor pe care-l sapase cu mainile sub o stanca. A murit Sfantul Onufrie si indata coliba care-l acoperise s-a prabusit, smochinul care-l hranise s-a uscat iar apa izvorului pe care-l sapase a secat. Nimic nu ramane pe acest pamant! Nici singuratatea Sfantului Onufrie.
Preot Sever Negrescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.