Convorbirile lui Gheron
Nu spun nici buna dimineata, nici buna ziua, nici noapte buna. Singurele urari sunt, in fapt: buna rabdare, buna veghere, bun rai, buna vrere, buna partasie cu Dumnezeu. Cand am spus „binecuvanteaza” si am mancat rahatul dulce mi-am spus in sine: Sa traiesti multi ani, Gheron. Sa traiesti pentru ca si noi, pacatosii, sa traim.
S-a lasat o tacere adanca. Am inteles ca Gheron rostea rugaciunea lui Iisus. Avea o astfel de atitudine incat era evident ca fusese rapit de Dumnezeu. Mi-era greu sa vorbesc, dar trebuia.
- Gheron, da-mi voie sa te intrerup continuand discutia. Stiu ca, intr-un fel, prezenta mea este ciudata in linistea aceasta. Sunt un parazit care va face viata grea si.
- Nu, nu, nu spune asta, pentru ca te primim ca pe fratele nostru care traieste in lume, ce duce lupta cea buna, avand har de la Dumnezeu.
- Cum se poate compara harul pe care-l avem noi cu harul vostru?
- Chiar si asa, ai mai mult har decat noi, pentru ca „unde s-a inmultit pacatul, acolo a prisosit si harul” (Romani 5, 20). Dumnezeu trimite mai multa mila pentru a te tine in dragostea Lui, te iubeste mai mult.
- Primesc aceasta ca pe o expresie a smereniei tale - am raspuns, fiind coplesit de atata dragoste si smerenie. As vrea sa continuu, totusi, pentru ca doresc sa obtin cat mai multe roade din orice clipa. Vorbeai de incalzirea inimii, spunand ca acest lucru il obtii gandindu-te la iad, la rai si la pacatosenia noastra. Nu creeaza, totusi probleme? Ai spus mai devreme ca rugaciunea noastra ar trebui eliberata de imaginatie, iar mintea noastra ar trebui sa fie fara forma. Dar aceste imagini nu tulbura rugaciunea curata.
- In primul rand as vrea sa iti dai seama ca aceste ganduri nu sunt. simple ganduri. Nu este vorba de imaginatie, ci de lucrarea mintii. Noi nu gandim doar, noi traim. De exemplu, gandindu-ma odata la iad pentru cateva minute - acesta este locul potrivit mie, din cauza nenumaratelor mele pacate - m-am gasit in acel intuneric infricosator! Am trait durerea insuportabila si chinul inexprimabil. Dupa ce mi-am revenit din acea stare, toata chilia mirosea ingrozitor. Nu poti intelege mirosul iadului si suferinta condamnatului.
Am inteles atunci mai mult ca niciodata ca eram in prezenta unui staret sfant care-si tine mintea in iad. L-am lasat sa continue fara cel mai mic comentariu.
- Incalzirea inimii prin aceste ganduri este facuta inainte de rugaciune. Caci indata ce inima incepe sa se roage dupa ce a fost incalzita, orice gand, oricat de indepartat cu privire la aceste lucruri este interzis, incercand sa ne fixam mintea si inima doar pe cuvintele rugaciunii lui Iisus. In acest fel ajungem la starea mintii eliberate de imaginatie, despre care Sfintii Parinti au vorbit atat, adica mintea sa fie „libera de orice forma si de orice imaginari”.
Rugaciunea este o lupta. Intareste razboiul credinciosului impotriva diavolului, dar este ea insasi o lupta dureroasa si sangeroasa. Tot efortul nostru trebuie sa fie de a ne concentra mintea pe cuvintele rugaciunii lui Iisus. Aceasta trebuie sa devina surda si muta la orice gand, bun sau rau, pe care vicleanul ni-l aduce. Nu avem voie sa ascultam gandurile ce vin dinafara sau sa le raspundem. Trebuie sa le ignoram complet si sa nu conversam cu ele. Astfel ar trebui sa cautam in orice fel mutenia completa a mintii noastre, pentru ca numai cu aceasta lucrare ne putem pastra sufletul in pace, astfel ca rugaciunea lui Iisus sa poata efectiv lucra. Se stie ca gandurile noastre inainteaza din minte in inima tulburandu-o. Mintea tulburata tulbura si inima. Precum vantul ridica valurile pe mare, la fel vantul gandurilor ridica valuri in suflet. De aceea este necesara atentia pentru rugaciune. De aceea Parintii invata in acelasi timp despre rugaciune si despre trezvie. Trezvia pastreaza mintea intr-o stare continua de veghe si pregatire, rugaciunea aducand peste ea har dumnezeiesc.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.