Stiri

  • 150 de ani de la intemeierea Episcopiei...

    Pe 6 iulie 2015 s-au împlinit 150 ani de la întemeierea Episcopiei Caransebeșului ca scaun episcopal cu ierarhie de origine română. Fiind un an jubiliar pentru cea...

  • Arhimandritul Dometie Manolache

    La împlinirea a 40 de ani de la mutarea în locaşurile cereşti a Părintelui Arhimandrit Dometie Manolache de la Mănăstirea Râmeţ, Arhiepiscopia Alba Iuliei...

  • 'Crucea Transilvana' pentru rectorul...

    Creştinii ortodocşi s-au aflat duminica, 5 iulie 2015, în Duminica a V-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie a fost rânduit să se citească pericopa evanghelică de...

  • Liturghie arhiereasca in parohia salajeana Borza

    Duminică, 5 iulie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și...

  • Ajutor pentru cei afectati de canicula

    În aceste zile de vreme caniculară, Patriarhia Română îndeamnă parohiile și mănăstirile ortodoxe din întreaga țară, mai ales din mediul urban, să vină în...

  • Hramul bisericii de la Schitul Frumoasa

    Peste o mie de pelerini şi credincioşi au participat la Schitul Frumoasa, la hramul singurei biserici din Eparhia Romanului şi Bacăului ocrotită de Sfântul...

  • Tabara de vara pentru tinerii mestesugari, la...

    Asociaţia Social-Culturală Suflet Transilvan, în colaborare cu Primăria Comunei Teliu şi cu Parohia Ortodoxă Teliu-Vale, organizează, în perioada 7-12 iulie, edi...

  • Filantropie crestina la centrul 'Best Life

    Copiii de la Centrul social multifuncțional Best Life au participat în această perioadă la o serie de activități recreativ-educative, menite a le dezvolta abilit...

  • Cursurile de pregatire profesionala pentru...

    În perioada 15 iunie – 8 iulie 2015 se desfășoară la tabăra de lângă Mănăstirea Tismana cursurile de pregătire profesională pentru cântăreții biserice...

  • Examen de admitere la Facultatea de Teologie...

    Facultatea de Teologie din Craiova organizează, în perioada 6-21 iulie, înscrieri pentru sesiunea de admitere, secțiile Teologie Pastorală și Artă Sacr...

  • Doua medalii de aur pentru Corul 'Symbol

    Corul de copii şi tineret Symbol al Patriarhiei Române a câştigat două medalii de aur la Concursul internaţional coral de muzică sacră de la Preveza, Grecia...

  • Slujba religioasa si parada militara la...

    Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, în ziua de duminică, 5 iulie 2015, în satul Dupăpiatră-Cheia, comuna Buceș, a...

  • Pelerinaj cu moastele Sfantului Ioan Gura de Aur

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în zilele de 4 şi 5 iulie, au fost aduse spre închinarea credincioşilor din Parohiile Chi...

  • Misiunea crestina la nivel parohiei, dezbatuta...

    Cercul preoțesc de pe Valea Tecii din protopopiatul Bistrița s-a întrunit duminică, 5 iulie 2015, în biserica parohiei Viile Tecii. De la ora 17.00, în prezența a...

  • Prezenta arhiereasca in parohia clujeana Ticu

    Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent sâmbătă, 4 iulie 2015, în parohia Ticu din protopopiatul Huedin. Înaltpreasfinția sa a...

  • Teologii clujeni au depus juramantul de credinta

    În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au...

  • IPS Laurentiu a sfintit centrul SMURD din Ocna...

    Inaugurarea punctului de lucru a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din oraşul Ocna Sibiului a avut astăzi, 2 iulie, în prezenţa mai...

  • Vizita pastorala in Farasesti, filie a parohiei...

    În Duminica a V-a după Rusalii Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a vizitat comunitatea de credincioși din filia Fărășești, din cadrul Protopopiatului...

  • Festivalul de cantare religioasa 'Pe Tine...

    Duminică 5 iulie, la Biserica Învierea Domnului şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Lugoj, a avut loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului de cântare...

  • Corul Symbol participa la un concurs...

    Corul de copii și tineret Symbol reprezintă România la concursul internațional coral de muzică sacră de la Preveza, Grecia. Competiția ajunsă la cea de-a 21-a...

  • Manastirea Stefan Voda de la Vad, in sarbatoare

    Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie...

  • Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret 'Ioan...

    Centrul Misionar de Tineret Ioan Bunea de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au...

Calendar Ortodox

Despre incercarea duhurilor. Clarificari
Despre incercarea duhurilor. Clarificari Volumul de față reuneşte o serie de intervenții teologice concentrate, orientate spre clarificarea unor teme esențiale ale credinţei creştine într-un context marcat de fragmentare conceptuală şi de tendința de a reduce conținutul revelației la cadre 49.00 Lei
Parintele Ioan Kulighin - Insotitorul duhovnicesc al Rugului Aprins
Parintele Ioan Kulighin - Insotitorul duhovnicesc al Rugului Aprins Volumul de față reunește singurele documente ajunse până la noi, prin nestatornicia vremurilor, de la și despre Părintele Ioan cel Străin, îndrumătorul spiritual în jurul căruia s-a închegat faimoasa grupare a Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim din 27.00 Lei
Piercing si tatuaj: „noile” vechi idolatrii
Piercing si tatuaj: „noile” vechi idolatrii „Imprimarea” trupului cu tatuaje și perforarea lui pentru punerea de cercei și belciuge (așa - numitele piercing) reprezintă, în ultimii ani, unul dintre cele mai puternice curente ale modei, cu victime în principal în rândul tinerilor. 20.00 Lei
Un staret sfant. Fericitul Parinte Iacov
Un staret sfant. Fericitul Parinte Iacov Fericitul Stareț, cu înfățișarea sa luminoasă, i se potrivesc cuvintele pe care le-a scris Sfântul Ioan Gura de Aur despre Sfântul Meletie Antiohianul: Nu trebuia numaidecât să învețe prin cuvinte, ci era de ajuns să-l privești și întreaga lui ființă te 16.00 Lei
Iubirea nebuna a lui Dumnezeu
Iubirea nebuna a lui Dumnezeu În mentalitatea modernă, într‑o lume post‑creş­tină, desacralizată şi secularizată, Dum­­nezeu nu mai are loc, iar Evanghelia nu mai este auzită. Spec­tacolul credinţei nu mai încântă pe nimeni, iar în lumea aceasta nu există nici o urmă de miracol. 35.00 Lei
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a 30.00 Lei
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra „Când vlădica intra în altar – își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev –, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea 20.00 Lei
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos „Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren – copii frumoși, care-mi citiți povestea –, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care 20.00 Lei
Viata de familie
Viata de familie Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? 17.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact